5 definiții pentru bun-platnic (s.m.)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -e, adj. (Determinat prin «bun» sau «rău»; adesea substantivat) Care plătește; care satisface obligațiile (bănești) pe care le-a contractat. La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304. Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244. Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
bun-platnic adj. m., s. m., pl. bun-platnici; adj. f., s. f. bun-platnică, pl. bun-platnice
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
*bun-platnic adj. m., s. m., pl. bun-platnici; adj. f., s. f. bun-platnică, pl. bun-platnice
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
substantiv masculin compus | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
bun-platnic, bun-platnicisubstantiv masculin bun-platnică, bun-platnicesubstantiv feminin bun-platnic, bun-platnicăadjectiv
- 1. (Persoană) care își îndeplinește bine obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp. DEX '09 DLRLC
- Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244. DLRLC
- Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111. DLRLC
-