opțiuni
  • info

5 definiții pentru bun-platnic (s.m.)

Explicative DEX

PLATNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

PLATNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

PLATNIC, -Ă, platnici, -e, adj. (Determinat prin «bun» sau «rău»; adesea substantivat) Care plătește; care satisface obligațiile (bănești) pe care le-a contractat. La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304. Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244. Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111.

Ortografice DOOM

bun-platnic adj. m., s. m., pl. bun-platnici; adj. f., s. f. bun-platnică, pl. bun-platnice

*bun-platnic adj. m., s. m., pl. bun-platnici; adj. f., s. f. bun-platnică, pl. bun-platnice

Intrare: bun-platnic (s.m.)
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bun-platnic
  • bun-platnicul
  • bun-platnicu‑
plural
  • bun-platnici
  • bun-platnicii
genitiv-dativ singular
  • bun-platnic
  • bun-platnicului
plural
  • bun-platnici
  • bun-platnicilor
vocativ singular
  • bun-platnicule
plural
  • bun-platnicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bun-platnic, bun-platnicisubstantiv masculin
bun-platnică, bun-platnicesubstantiv feminin
bun-platnic, bun-platnicăadjectiv

  • 1. (Persoană) care își îndeplinește bine obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244. DLRLC
    • format_quote Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.