plăcintă¹ sf [At: HERODOT (1645), 166 / V: (reg) ~te, ~tură / Pl: ~te, (rar) ~nți, (reg) ~turi / E: ml placenta] 1 (Udp „cu” sau „de” care indică natura umpluturii) Preparat de patiserie făcut din aluat în foi suprapuse și umplut cu brânză sau cu fructe, legume, carne etc. 2 (Reg; îs) La ~te Ospăț și datini care au loc la țară la casa mirelui, a doua zi după cununie Si: (reg) uncrop. 3 (Îe) A găsi ~ta gata A se folosi de munca altuia. 4 (Îae) A-i veni totul de-a gata. 5 (Îe) A aștepta (pe cineva) cu ~te calde A aștepta pe cineva cu mari pregătiri și cu deosebită plăcere. 6 (Îe) A se vinde (sau a se căuta) ca ~ta caldă A se vinde repede, fiind foarte căutat. 7-8 (Îe) A-i veni (sau a-i pregăti) o ~ A(-i) veni sau a(-i) pregăti cuiva o surpriză neplăcută, un necaz etc. 9 (Îe) A se pune (sau a se trânti, a se așeza etc.) ca o ~ (țigănească) A se tolăni, a se lungi cât e de mare. 10 (Îe) A număra foile la ~ A pierde vremea inutil. 11 (Îae) A-și face prea multe socoteli. 12 (Îae) A acorda o importanță exagerată amănuntelor. 13 (Îe) A socoti câte foi intră în (sau într-o) ~ A ține prea mult seama de toate amănuntele. 14 (Îe) A sta ca o ~ A fi pasiv, comod. 15 (Îae) A fi nesimțit. 16 (Îe) Ce-i ~, să-mi placă? Replică glumeață dată cuiva care întreabă dacă îți place un om. 17 (Îe) A face ~te A face cerculețe pe suprafața apei, aruncând în ea pietricele plate. 18 (Fig; gmț) Bătaie dată cu palma. 19 (Pan; irn) Hârtie oficială, cerere, memoriu etc. care se întinde pe prea multe pagini și care are, de obicei un conținut neplăcut. 20 (Reg) Aluat uns cu grăsime și rulat, prăjit sau copt. 21 (Reg) Turtă. 22 (Reg) Lipie. 23 (Trs) Gogoașă. 24 (Reg; șîs ~ subțire) Clătită. 25 (Bot; reg; îc) ~ta-vacii Urechea-ursului (Primula auricula). 26 (Bot; îc) ~ta-porcului Talpa-ursului (Heracleum palmatum). 27 (Reg) Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape.

PLĂCINTĂ, plăcinte, s. f. Preparat culinar făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brînză, carne, mere, nuci etc. V. brînzoaică, vărzare. Cuptorul este ars și plăcinta nu e încă întinsă. SLAVICI, N. I 45. Cuptoriul... era plin de plăcinte crescute și rumenite. CREANGĂ, P. 290. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. La plăcinte mulți se adună (= toți umblă după avantaje). La plăcinte înainte, la război înapoi, se zice despre profitori. Nu se mănîncă în toate zilele plăcinte (= nu ne merge totdeauna bine; nu e petrecere în fiecare zi). Plăcinte cu poalele-n brîu (sau poale-n brîu) v. brîu. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregăti) plăcinta = a-i veni (sau a-i pregăti cuiva) o surpriză neplăcută, un necaz. Cum văzu ce plăcintă i se pregătește, înfipse sabia în pămînt și se propti într-însa. ISPIRESCU, L. 138. Încă nu s-a copt plăcinta = încă nu e rîndul tău, încă nu ți-a venit vremea, mai așteaptă. De ești și tu de-aceia din patruzeci și opt, Te cară! Pentru tine plăcinta nu s-a copt. BOLINTINEANU, O. 138. A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a primi totul de-a gata. Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede; este căutat. A număra foile la plăcintă = a pierde vremea, a face un lucru zadarnic; a-și face prea multe socoteli. A aștepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie.

PLĂCINTĂ ~e f. Preparat culinar făcut din foi de aluat cu umplutură (de brânză, cartofi, dovleac, carne etc.) și copt în cuptor sau prăjit pe tavă. ◊ ~ (cu) poale (sau poalele)-n brâu plăcintă făcută dintr-o foaie de aluat împăturită sau din mai multe foi suprapuse în mijlocul cărora se pune umplutura, peste care se întorc colțurile foii. A-i pregăti cuiva ~a a-i pregăti cuiva, pe neașteptate, o neplăcere. [G.-D. plăcintei] /<lat. placentae

plăcintă f. 1. bucată subțire de aluat cu mere, brânză sau tocană; 2. fam. cursă: văzu ce plăcintă i se pregătește. [Lat. PLACENTA].

plăcíntă f., pl. e (lat. placenta, d. vgr. plakûs, -ûntos, contras din plakóeis [ártos, pîne], în formă de placă, turtă, prăjitură, d. plax, plakós, placă. D. rom. vine ung. palacsinta, și de aci sîrb. palačinka, germ. austriac palatschinken, rut. palačýnta. V. plachie). Un fel de prăjitură mare făcută din foĭ de cocă cu nucĭ pisate orĭ mere orĭ carne orĭ brînză orĭ alt-ceva (V. baclava, budincă, piroșcă, turtă). Fig. Lucru bun, chilipir, (și iron.) surpriză neplăcută: el venea la plăcinte gata (saŭ: calde). Ca plăcinta, plan, drept: poporu crede că pămîntu e ca plăcinta. Prov. La războĭ înapoĭ, la plăcinte înainte, la dificultățĭ fugĭ, și la chilipir te’ndeșĭ. Cine stă să numere foile din plăcintă, nu maĭ ajunge s’o mănînce, nu trebuĭe să analizezĭ prea mult lucrurile.

plăcinte sf vz plăcintă¹

plăcintură sf vz plăcintă¹

LA PLĂCINTE ÎNAINTE, LA RAZBOIU ÎNAPOI = E vorba de omul oportunității.

plăcintă s. f., g.-d. art. plăcintei; pl. plăcinte

plăcintă s. f., g.-d. art. plăcintei; pl. plăcinte

plăcintă s. f., g.-d. art. plăcintei; pl. plăcinte

plăcintă, pl. plăcinte

plăcintă (plăcinte), s. f. – Turtă, produs culinar cu umplutură de brînză, mere etc. – Mr., megl. plățintă. Lat. plăcenta (Pușcariu 1330; Candrea-Dens., 1399; REW 6556; Rosetti, I, 170), păstrat numai în rom. Der. este confirmată de fonetismul dialectelor. E dubletul lui placentă, s. f., din fr. placenta. – Der. plăcintar, s. m. (persoană care face sau vinde plăcinte); plăcintărie s. f. (patiserie). Din rom. provin rut. paljacyinta (Candrea, Elemente, 403), mag. palacsinta (Miklosich, Fremdw., 116; Edelspacher 21), germ. Palatschinken.

PLĂCINTĂ subst. 1. – (Buc); – Stan (16 B IV 295); Plăcințeni s. (Dm). 2. Plăcentă, Ioan (17 A III 96).

plăcintă, plăcinte s. f. (iron.) pălărie.

a sta ca o balegă / ca o plăcintă expr. (vulg.) a fi pasiv / comod.

a-i pregăti (cuiva) o plăcintă expr. a-i pregăti (cuiva) o surpriză neplăcută.

PLĂCINTA-PORCULUI s. v. talpa-ursului.