plăcíntă f., pl. e (lat. placenta, d. vgr. plakûs, -ûntos, contras din plakóeis [ártos, pîne], în formă de placă, turtă, prăjitură, d. plax, plakós, placă. D. rom. vine ung. palacsinta, și de aci sîrb. palačinka, germ. austriac palatschinken, rut. palačýnta. V. plachie). Un fel de prăjitură mare făcută din foĭ de cocă cu nucĭ pisate orĭ mere orĭ carne orĭ brînză orĭ alt-ceva (V. baclava, budincă, piroșcă, turtă). Fig. Lucru bun, chilipir, (și iron.) surpriză neplăcută: el venea la plăcinte gata (saŭ: calde). Ca plăcinta, plan, drept: poporu crede că pămîntu e ca plăcinta. Prov. La războĭ înapoĭ, la plăcinte înainte, la dificultățĭ fugĭ, și la chilipir te’ndeșĭ. Cine stă să numere foile din plăcintă, nu maĭ ajunge s’o mănînce, nu trebuĭe să analizezĭ prea mult lucrurile.