pitula [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 208^v/23 / V: (pop) tupila, (reg; cscj) ~li, tupili / Pl: ~lez, (reg) pitul / E: piti] 1-2 vtr (Pop) A (se) ascunde ghemuind(u-se). 3 vr (Reg; d. construcții) A se dărâma. 4 vt (Îvr) A doborî. 5-6 vtr (Înv; fig) A (se) disimula.

PITULA, pitulez, vb. I. Refl. A se ascunde (ghemuindu-se), a se piti. S-au temut apoi, în plinul ospățului, să nu se năpustească o ceată de călăi pitulați în negrul codrului, să încheie festinul în măcel. C. PETRESCU, A. 18. Făt-Frumos se sculă, intră în groapă, se pitulă în fundul ei. POPESCU, B. I 34. Au rătăcit prin Bărăgan, pitulați în căruțele lor acoperite cu covergi de rogojină. ODOBESCU, S. III 14. – Variantă: pituli, pitulesc (DAVILA, V. V. 30, DELAVRANCEA, H. TUD. 20), vb. IV.

A SE PITULA mă ~ez intranz. pop. A-și micșora statura prin aplecare sau ghemuire (pentru a nu fi observat sau pentru a se feri de ceva); a se piti. [Var. a se tupila] /v. a se piti

A PITULA ~ez tranz. pop. A face să se pituleze. [Var. a tupila] /v. a piti

pitulà v. a (se) piti: se pitulă la un colț ISP. [Derivat diminutiv din piti].

PIȚULĂ, pițule, s. f. Monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; (fam.) monedă de valoare mică; gologan, para. – Din magh. picula.

pețâlă sf vz pițulă

pituli v vz pitula

pițulă sf [At: DDRF / V: pețâlă / Pl: ~le / E: mg picula] 1 (Trs) Monedă austro-ungară care valora 10 sau 20 de creițari care a circulat în Transilvania până în 1918. 2 (Pgn; fam) Monedă de valoare mică Si: ban, gologan, para³.

tupeli v vz pitula

tupila v vz pitula

tupili v vz pitula

PIȚULĂ, pițule, s. f. Monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; (astăzi fam.) monedă de valoare mică; gologan, para. – Din magh. picula.

PITULI vb. IV v. pitula.

PIȚULĂ, pițule, s. f. Monedă austro-ungară de zece creițari, care a circulat pînă în 1918 în Transilvania și Bucovina. Ce plată cătana are? Pe cinci zile Trei pițule. BIBICESCU, P. P. 136. ♦ (Familiar) Ban de valoare mică, gologan, para. Toate cheltuielile s-au acoperit prin munca voluntară a tovarășilor muncitori și nu ne-a costat nici o pițulă toată operația. V. ROM. martie 1952, 162.

PITULI vb. IV. v. pitula.

pituléz și (est) tupiléz (mă) v. refl. (din *pitulesc, vsl. pri-tuliti, a potoli, rus. pritúlitĭ sĕa, pol. przy-tulić sie, a se ascunde. V. tulesc, po-tolesc. Cp. cu pitesc). Mă pitesc, mă ascund ghemuindu-mă. – În Munt. vest și mă cĭucĭulesc.

pițúlă f., pl. e (ung. picula). Trans. Monetă austro-ungurească de 20 filerĭ, numită și băncuță. V. tult.

tupiléz (mă), V. pitulez.

pitula (a ~) (a piti) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. pitulez, 3 pitulează; conj. prez. 1 sg. să pitulez, 3 să pituleze

!pitula (a ~) (a piti) (pop.) vb., ind. prez. 3 pitulează

pitula/tupila vb., ind. prez. 1 sg. pitulez/tupilez, 3 sg. și pl. pitulează/tupilează; conj. prez. 3 sg. și pl. pituleze/tupileze

pițulă (fam.) s. f., g.-d. art. pițulei; pl. pițule

pițulă (fam.) s. f., g.-d. art. pițulei; pl. pițule

pițulă s. f., g.-d. art. pițulei; pl. pițule

tupila v. pitula

PITULA vb. v. ascunde, dosi, mistui.

pitula vb. v. ASCUNDE. DOSI. MISTUI.

PIȚULĂ s. v. ban, băncuță, firfiric, franc, gologan, para.

pițulă s. v. BAN. BĂNCUȚĂ. FIRFIRIC. FRANC. GOLOGAN. PARA.

pițulă (pițule), s. f. – Monedă de zece creițari. – 2. Ban, gologan. Mag. picula (Tiktin). În Trans., s-a extins și în celelalte regiuni.

pitula, pitulez și pitul, vb. I 1. (pop.) a (se) ascunde, a (se) piti. 2. (reg.; refl.; despre construcții) a se dărâma, a se nărui, a se surpa. 3. (înv.) a doborî, a culca. 4. (fig.; înv.) a (se) disimula, a (se) camufla, a (se) ascunde.

pețâlă, s.f. – v. pițulă („monedă”).

pițulă, pițule, (pețâlă), s.f. – Monedă care circula în Transilvania în timpul Imperiului austro-ungar, echivalent a 10 creițari: „Găina nu mi-o plătești? / Aripa cu pițula, / Clonțu plătește suta” (Bilțiu, 1990: 131); „Cum dai, lele, laptele? / -Trei pețâle, domnule” (Papahagi, 1925: 173). – Din magh. picula (Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

pețâlă, s.f. – v. pițulă.

pițulă, -e, (pețâlă), s.f. – Monedă care circula în Transilvania în timpul Imperiului austro-ungar, echivalent a 10 creițari: „Găina nu mi-o plătești? / Aripa cu pițula, / Clonțu plătește suta” (Bilțiu 1990: 131); „Cum dai, lele, laptele? / -Trei pețâle, domnule” (Papahagi 1925: 173). – Din magh. picula (Titkin cf. DER).