PIȚULĂ, pițule, s. f. Monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; (fam.) monedă de valoare mică; gologan, para. – Din magh. picula.

pițulă sf [At: DDRF / V: pețâlă / Pl: ~le / E: mg picula] 1 (Trs) Monedă austro-ungară care valora 10 sau 20 de creițari care a circulat în Transilvania până în 1918. 2 (Pgn; fam) Monedă de valoare mică Si: ban, gologan, para³.

PIȚULĂ, pițule, s. f. Monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; (astăzi fam.) monedă de valoare mică; gologan, para. – Din magh. picula.

PIȚULĂ, pițule, s. f. Monedă austro-ungară de zece creițari, care a circulat pînă în 1918 în Transilvania și Bucovina. Ce plată cătana are? Pe cinci zile Trei pițule. BIBICESCU, P. P. 136. ♦ (Familiar) Ban de valoare mică, gologan, para. Toate cheltuielile s-au acoperit prin munca voluntară a tovarășilor muncitori și nu ne-a costat nici o pițulă toată operația. V. ROM. martie 1952, 162.

pițúlă f., pl. e (ung. picula). Trans. Monetă austro-ungurească de 20 filerĭ, numită și băncuță. V. tult.

pețâlă sf vz pițulă

pițulă (fam.) s. f., g.-d. art. pițulei; pl. pițule

pițulă (fam.) s. f., g.-d. art. pițulei; pl. pițule

pițulă s. f., g.-d. art. pițulei; pl. pițule

PIȚULĂ s. v. ban, băncuță, firfiric, franc, gologan, para.

pițulă s. v. BAN. BĂNCUȚĂ. FIRFIRIC. FRANC. GOLOGAN. PARA.

pițulă (pițule), s. f. – Monedă de zece creițari. – 2. Ban, gologan. Mag. picula (Tiktin). În Trans., s-a extins și în celelalte regiuni.

pițulă, pițule, (pețâlă), s.f. – Monedă care circula în Transilvania în timpul Imperiului austro-ungar, echivalent a 10 creițari: „Găina nu mi-o plătești? / Aripa cu pițula, / Clonțu plătește suta” (Bilțiu, 1990: 131); „Cum dai, lele, laptele? / -Trei pețâle, domnule” (Papahagi, 1925: 173). – Din magh. picula (Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

pițulă, -e, (pețâlă), s.f. – Monedă care circula în Transilvania în timpul Imperiului austro-ungar, echivalent a 10 creițari: „Găina nu mi-o plătești? / Aripa cu pițula, / Clonțu plătește suta” (Bilțiu 1990: 131); „Cum dai, lele, laptele? / -Trei pețâle, domnule” (Papahagi 1925: 173). – Din magh. picula (Titkin cf. DER).

pețâlă, s.f. – v. pițulă („monedă”).

pețâlă, s.f. – v. pițulă.