4 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

pir- ec vz piro-

pir2 sms [At: COTEANU, PL. / E: bg пир] (Bot) 1 (Șîc ~-mic, ~-gros) Plantă erbacee din familia graminelor, cu rizom târâtor, cu frunze liniare aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește prin lanuri, livezi și fânețe, împiedicând uneori dezvoltarea plantelor de cultură Si: (reg) ovăz, păiuș, pirău, răgălie (Agropyrum repens). 2 (Îc) ~-pădureț Specie de pir2 (1) care ajunge până la 1 m înălțime, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). 3 (Îc) ~-cristat Specie de pir2 (1) care crește prin pășuni, folosită ca plantă furajeră (Agropyrum cristatum). 4 (Pop; îe) A se întinde ca ~ul A fi obraznic. 5 (Șîc ~-de-mare) Specie de pir2 (1) care crește pe malul mării, formând tufe ce consolidează nisipul și adăpostesc celelalte plante (Agropyrum junceum). 6 (Îc) ~-gros sau ~-de-țelină Mică plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina ramificată, frunzele păroase pe fața inferioară și florile dispuse în spice la vârful tulpinii Si: (reg) costrei, curcubeu, iarba-vântului, iarba-câinelui, iarbă-câinească, pirău (Cynodon dactylon). 7-9 (Reg; șîc ~-roșu) Rogoz (Carex arenaria, curvula și riparia). 10 (Îvr) Țăpoșică (Nardus stricta).

PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens).Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze liniare aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens).Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

PIR s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom tîrîtor foarte rezistent, care se întinde repede prin locuri cultivate și nisipoase, producînd pagube agriculturii; din rizomul ei se face o băutură cu efecte diuretice (Agropyrum repens). Fii sigur că, de cumva nu vei avea neghină Și pir în holdă, griul va crește ca din rîu. COȘBUC, P. II 192. Așa de bine îngrijeau de grădina lor, încît săi fi dat mult cu multul, nu găseai prin ea nici firicel de pălămidă, ori de pir sau altă buruiană urîcioasă. ISPIRESCU, U. 13. Se întinde ca pirul, se spune despre o persoană prea stăruitoare, de care nu scapi ușor. ◊ Compuse: pir-roșu = rogoz; pir-pădureț = specie de pir înalt pînă la 1 m, cu frunze aspre cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum).

PIR m. Iarbă cu rizom ramificat și cu tulpină de tip pai, având frunze liniare, aspre pe față, și flori în formă de spic, dispuse distanțat pe axa tulpinii, care crește printre plantele de cultură, împiedicând dezvoltarea acestora. /<bulg. pir

pir n. plantă din fam. gramineelor, flagelul țarinilor, se întinde mult pe pământ (Triticum repens). [Slav. PYRO].

pir m. (vsl. pyro, alac, rus. pyréĭ, sîrb. pir, d. vgr. pyrós, grîŭ). Costeĭ, păru porculuĭ, porcie, o plantă graminee cu rizoma tîrîtoare care cauzează marĭ pagube în semănăturĭ (triticum [saŭ agropýrum] répens). – Ca să stîrpeștĭ piru, trebuĭe săpăturĭ adîncĭ. Din rizoma luĭ se face o băutură răcoritoare și diuretică. – Mold. Pop. chir.

PIRO- Element prim de compunere savantă având semnificația „(de) foc”, „(prin) căldură”. [Var. pir-. / < fr. pyro-, it. piro-, cf. gr. pyr, pyros – foc].

PIR(O)- elem. „foc”. (< fr. pyr/o/-, cf. gr. pyros)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PIR s. (BOT.) 1. (Agropyrum repens) (reg.) ovăz, păiuș, pipirău, răgălie. 2. pir-de-țelină v. iarba-câinelui; pir-gros v. iarba-câinelui.

PIR s. (BOT.) 1. (Agropyrum repens) (reg.) ovăz, păiuș, pipirău, răgălie. 2. pir-de-țelină (Cynodon dactylon) = iarba-cîinelui, pir-gros, (reg.) costrei, curcubeu, pirău, iarba-vîntului, iarbă-cîinească; pir-gros (Cynodon dactylon) = iarba-cîinelui, pir-de-țelină, (reg.) costrei, curcubeu, pirău, iarba-vîntului, iarbă-cîinească.

arată toate definițiile

Intrare: pir
pir
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Pir
nume propriu (I3)
  • Pir
Intrare: pir (subst.)
pir (subst.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pir
  • pirul
  • piru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • pir
  • pirului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: piro
piro
prefix (I7-P)
  • piro
pir (pref.)
prefix (I7-P)
  • pir
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)