3 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens).Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze liniare aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens).Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

PIR s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom tîrîtor foarte rezistent, care se întinde repede prin locuri cultivate și nisipoase, producînd pagube agriculturii; din rizomul ei se face o băutură cu efecte diuretice (Agropyrum repens). Fii sigur că, de cumva nu vei avea neghină Și pir în holdă, griul va crește ca din rîu. COȘBUC, P. II 192. Așa de bine îngrijeau de grădina lor, încît săi fi dat mult cu multul, nu găseai prin ea nici firicel de pălămidă, ori de pir sau altă buruiană urîcioasă. ISPIRESCU, U. 13. Se întinde ca pirul, se spune despre o persoană prea stăruitoare, de care nu scapi ușor. ◊ Compuse: pir-roșu = rogoz; pir-pădureț = specie de pir înalt pînă la 1 m, cu frunze aspre cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum).

PIR s. (BOT.) 1. (Agropyrum repens) (reg.) ovăz, păiuș, pipirău, răgălie. 2. pir-de-țelină v. iarba-câinelui; pir-gros v. iarba-câinelui.

pir s. m. – Plantă (Agropyrum repens). Sl. pyro „alac” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 257; Conev 47), cf. sb., cr. pir „secară”.

PIR m. Iarbă cu rizom ramificat și cu tulpină de tip pai, având frunze liniare, aspre pe față, și flori în formă de spic, dispuse distanțat pe axa tulpinii, care crește printre plantele de cultură, împiedicând dezvoltarea acestora. /<bulg. pir

pir n. plantă din fam. gramineelor, flagelul țarinilor, se întinde mult pe pământ (Triticum repens). [Slav. PYRO].

pir m. (vsl. pyro, alac, rus. pyréĭ, sîrb. pir, d. vgr. pyrós, grîŭ). Costeĭ, păru porculuĭ, porcie, o plantă graminee cu rizoma tîrîtoare care cauzează marĭ pagube în semănăturĭ (triticum [saŭ agropýrum] répens). – Ca să stîrpeștĭ piru, trebuĭe săpăturĭ adîncĭ. Din rizoma luĭ se face o băutură răcoritoare și diuretică. – Mold. Pop. chir.

PIRO- Element prim de compunere savantă având semnificația „(de) foc”, „(prin) căldură”. [Var. pir-. / < fr. pyro-, it. piro-, cf. gr. pyr, pyros – foc].

PIR(O)- elem. „foc”. (< fr. pyr/o/-, cf. gr. pyros)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PIR s. (BOT.) 1. (Agropyrum repens) (reg.) ovắz, păiúș, pipirắu, răgălíe. 2. pir-de-țelină (Cynodon dactylon) = iarba-cîinelui, pir-gros, (reg.) costréi, curcubéu, pirắu, iarba-vî́ntului, iarbă-cîineáscă; pir-gros (Cynodon dactylon) = iarba-cîinelui, pir-de-țelină, (reg.) costréi, curcubéu, pirắu, iarba-vî́ntului, iarbă-cîineáscă.

pir, s.m. – (bot.) Plantă erbacee perenă din familia graminaceelor (Agropyrum repens). – Din bg. pir (DEX, MDA); din sl. pyro „alac” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER).

pir, s.m. – (bot.) Planta erbacee perenă din familia graminaceelor (Agropyrum repens). – Din bg. pir (DEX); Din sl. pyro „alac” (Miklosich, Cihac cf. DER).

Intrare: pir (pref.)
pir (pref.)
Intrare: Pir
Pir
Intrare: pir (subst.)
pir (subst.) substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pir pirul
plural
genitiv-dativ singular pir pirului
plural
vocativ singular
plural