PIR subst. 1. Piru ar.; coincidențe: Pirus, numele unui rege trac (Iliada c. IV-a p. 79 ed. Murnu). 2. Pirea, Neațu (RA III 272). 3. Piroiu, I. (BCI XV 141), cf. și subst. piroi var. la piron. 4. Pirău, 1630, ard., explicat de Pașca din subst. ard. pirău „ierburi”; Pirăia s. (17 B III 532). 5. + -otă: Pirot b. (Div 122).