4 intrări

41 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERSOÁNĂ, persoane, s. f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins. ♦ În persoană = a) loc. adj. și adv. însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) loc. adj. întruchipat, în carne și oase, personificat. + (înv.) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizație, instituție etc. care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența acestora. 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. 4. (Rel.) Subiectul care este și își asumă în mod individual substanța comună a lui Dumnezeu: Dumnezeu este unu în trei persoane, Hristos este unu ca persoană. – Din lat. persona, germ. Person, fr. personne.

PERSÓNA GRÁTA, personae gratae, loc. s. f. Persoană agreată de un guvern pe lângă care este acreditată diplomatic. – Loc. lat.

PERSÓNA NON GRÁTA, personae non gratae, loc. s. f. Denumire folosită pentru a desemna un reprezentant diplomatic despre care statul în care a fost acreditat declară că trebuie să-și înceteze activitatea pe teritoriul respectiv; p. gener. persoană indezirabilă. – Loc. lat.

persoa sf [At: (a. 1768) IORGA, S. D. XII, 82 / V: (înv) ~onă, ~rzo / Pl: ~ne / E: lat persona, ger Person, it persona, fr personne] 1 Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice Si: creatură, ființă, ins, (reg) nat, (înv) obraz. 2 (Pex) Personalitate. 3 (Îlav) În ~ sau (înv) În ~na sa Personal, fără intermediul cuiva. 4 (Îal) Personificat. 5 (Înv) Personaj. 6 (Înv) Membru. 7 (îs) ~ fizică Om considerat ca subiect de drepturi și obligații și care participă, în această calitate, la raporturile juridice civile. 8 (Îs) ~ juridică (sau morală) Organizație care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect al drepturilor și al obligațiilor, deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei. 9 Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect deosebit de vorbitor și de interlocutor. 10 Fiecare dintre formele flexibile ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile mai sus definite.

persona grata sf [At: DN3 / Pl: ~ne ~te / E: lat persona grata] Persoană agreată de un guvern pe lângă care este acreditată diplomatic.

persona non grata sf [At: DEX2 / Pl: ~ne ~te / E: lat persona non grata] 1 Diplomat devenit indezirabil pentru guvernul țării pe lângă care a fost acreditat. 2 (Pgn) Persoană indezirabilă.

șmaler sm [At: LEXIC REG. 109 / Pl: ~i / E: șmală1 + -er] (Buc) 1 Persoană care se ocupă cu tăiatul șmalelor1. 2 Persoană care se ocupă cu alegerea șmalelor1 dintre alte scânduri.

PERSOÁNĂ, persoane, s. f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins. ◊ În persoană = a) loc. adj. și adv. însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) loc. adj. întruchipat, în carne și oase, personificat, ♦ (Înv.) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizație care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei. 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect, deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. – Din lat. persona, germ. Person, fr. personne.

PERSÓNA GRÁTA subst. Persoană agreată de un guvern pe lângă care este acreditată diplomatic. – Loc. lat.

PERSONA NON GRATA subst. Diplomat devenit indezirabil pentru guvernul țării pe lângă care a fost acreditat. p. gener. persoană indezirabilă. [Pr.: persóna non gráta] – Loc. lat.

PERSOÁNĂ, persoane, s. f. 1. Ființă omenească; individ, ins. Tînără persoană care mă onorase cu vecinătatea ei era cam de aceeași vîrstă cu mine. GALACTION, O. I 57. Publicul Bucureștilor nu suferă nulități; el cere persoane cu talente, care să știe a ocupa rolurile sale. ALECSANDRI, T. I 295. ◊ (Familiar, urmat de pronumele posesiv, indică pe cel care, cu care sau despre care se vorbește) Prieteni are, gîndește, Care persoana lui o slăvesc. ALEXANDRESCU, M. 350. ◊ Loc. adj. În persoană = a) însuși, personal, singur (fără intermediul altora). Iată că se pomenește la redacție c-un tînăr... Era Dinicu în persoană. VLAHUȚĂ, O. A. III 80. Cum spusei, cocoana a venit să mă roage să merg la văru-său...De ce nu te duci d-ta în persoană? îți este văr bun. CARAGIALE, O. II 335; b) întruchipat în carne și oase, personificat. Tartuffe este ipocrizia în persoană.Persoană juridică v. juridic. 2. Categorie gramaticală a pronumelui și a conjugării verbelor, indicînd pe vorbitor, pe cel căruia i se adresează vorbitorul sau pe cel despre care se vorbește. La persoana a III-a se deosebesc forme pentru genul masculin și genul feminin. GRAM. ROM. I 192.

PERSOÁNĂ s.f. 1. Ființă omenească; om; individ, ins. ♦ În persoană = a) personal, însuși; b) în carne și oase. ♦ (Jur.) Persoană fizică = om privit ca subiect cu drepturi și obligații; persoană juridică = întreprindere, instituție etc. căreia legea îi acordă drepturi și datorii, fiind recunoscută ca subiect de drept. 2. Categorie gramaticală a pronumelui și a conjugării verbelor, care indică pe vorbitor, pe cel căruia i se adresează sau pe cei despre care se vorbește. [< lat. persona, cf. it. persona, fr. personne].

PERSONA GRATA s.f. Persoană agreată de un guvern pe lângă care este acreditată diplomatic. ◊ Persona non grata = diplomat a cărui rechemare este cerută de guvernul țării pe lângă care este acreditat. [< lat. persona (non) grata – persoană (ne)agreată].

PERSOÁNĂ s. f. 1. individul uman considerat prin totalitatea însușirilor fizice și psihice; ființă omenească, ins. ♦ în ~ = a) personal. b) în carne și oase. ♦ (jur.) ~ fizică = om privit ca subiect cu drepturi și obligații. ~ juridică = întreprindere, instituție etc. căreia legea îi acordă drepturi și datorii, recunoscută ca subiect de drept. 2. categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume, care indică pe cel căruia i se adresează sau pe cel despre care se vorbește; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă această categorie. (< lat. persona, fr. personne)

PERSÓNA GRÁTA loc. s. persoană agreată de un guvern pe lângă care este acreditată diplomatic. ♦ ~ non grata = diplomat devenit indezirabil pentru guvernul țării pe lângă care a fost acreditat. (< lat. persona (non) grata, persoană (ne)agreată)

PERSOÁNĂ ~e f. 1) Reprezentant al speciei umane privit în ansamblul trăsăturilor sale fizice și psihice; ființă umană; om; individ; ins. 2) Om (sau organizație) luat în raport cu societatea și privit ca subiect cu drepturi și cu obligații. 3) lingv. Categorie gramaticală, proprie pronumelor și verbelor, care indică vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbește. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germ. Person, fr. personne

persoană f. 1. ființă, un bărbat sau o femeie: o persoană amabilă; 2. persoană civilă (juridică), se zice de Statul și de unele așezăminte considerate de lege ca indivizi: comunele sunt persoane civile; 3. Gram. rolul vorbelor în cuvântare, subiectul verbului: pronume de a treia persoană; 4. una din fețele Sfintei Treimi: cele trei persoane divine.

persona grata f. («persoană plăcută»), se zice, în limba diplomatică, de personajul ce va fi agreat de guvernul pe lângă care e acreditat.

*persoánă (oa dift.) f., pl. e (lat. persóna, mască, rol de actor, personagiŭ de teatru, persoană). Om (bărbat orĭ femeĭe), ins: ședeaŭ la masă cincĭ persoane, la intrare se plătește un franc de persoană (pop. de cap, de căcĭulă). Om, individ considerat în parte: fericirea depinde de persoană. Gram. Persoana întîĭa, aceĭa care vorbește; persoana a doŭa, aceĭa cu care vorbeștĭ; persoana a treĭa, aceĭa despre care se vorbește. Teol. Cele treĭ persoane divine, sfînta Treime. În persoană, în carne și oase, realmente, în ființă chear, singur: mă duc eŭ în persoană. Persoană morală saŭ juridică, societate recunoscută de tribunal și considerată ca cum ar fi o persoană reală. Fără considerațiune de persoane, fără nicĭ o preferență pentru nimenĭ. A plăti cu persoana ta, a suferi urmările unuĭ pericul.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

persoa s. f., g.-d. art. persoanei; pl. persoane

persona grata (lat.) loc. s. f., pl. personae gratae [ae pron. e]

persona non grata (lat.) loc. s. f., pl. personae non gratae [ae pron. e]

persoa s. f., g.-d. art. persoanei; pl. persoane

persona grata (lat.) loc. s. f., pl. personae gratae [ae pron. e]

persona non grata (lat.) loc. s. f., pl. personae non gratae [ae pron. e]

persoánă s. f., g.-d. art. persoánei; pl. persoáne

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PERSOÁNĂ s. v. erou, personaj.

PERSOÁNĂ s. 1. chip, față, figură, individ, ins, om, (pop.) creștin, suflet, (Ban. și Transilv.) nat, (înv.) ipochimen, obraz, (fam.) mutră, tip, (peior.) creatură, specimen. (Am văzut acolo multe ~ cunoscute.) 2. v. om. (~ iubită.) 3. cap, individ, ins, om, (fig.) căciulă. (Câte 5000 de lei de ~.) 4. (PSIH.) personalitate.

PERSOA s. 1. chip. față, figură, individ, ins, om, (pop.) creștin, suflet, (Ban. și Transilv.) nat, (înv.) ipochimen, obraz, (fam.) mutră, tip, (peior.) creatură, specimen. (Am văzut acolo multe ~ cunoscute.) 2. cap. individ, ins, om, (fig.) căciulă. (Cîte 5 lei de ~.) 3. (PSIH.) personalitate.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

persoánă (persoáne), s. f. – Ființă umană, individ. Fr. personne.Der. personaj (var. personagiu), s. m., din fr. personnage, var. din it. personaggio; personal, adj. (de persoană, al persoanei; s. n., tren de persoane), din fr. personnel; personalitate, s. f.; personifica, vb.; impersonal, adj., toate din fr.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PERSOÁNĂ s. f. (< lat. persona, cf. it. persóna, fr. personne, germ. Person): categorie gramaticală flexionară nespecifică, purtătoare a raportului ce se stabilește între locutor (vorbitor), interlocutor, cel care nu este prezent și acțiunea exprimată de verb. Este proprie pronumelor (personale, posesive, de întărire și reflexive) și verbelor. Se manifestă solidar și simultan cu categoria numărului. În limba română există trei p.: p. I, reprezentată de locutor (de cel care vorbește cu cineva, de vorbitor; de cel care pune întrebări cuiva, de cel care emite o comunicare destinată cuiva de față, de emițător); p. a II-a, reprezentată de interlocutor (de cel cu care se vorbește, de cel care răspunde la întrebările puse de locutor) și p. a III-a, reprezentată de cel despre care se vorbește în discuția dintre locutor și interlocutor, de cel care nu ia parte la această discuție și poate fi reprezentat printr-o persoană sau printr-un obiect.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PERSONA (cuv. lat. „mască”, ulterior „rol”) subst. La origine denumea o mască sau un chip fals, făcut din piele sau din argilă și purtat de actori (de aici, termenul „dramatis personae” folosit pentru „personaje” într-o piesă de teatru). În critica literară este uneori întrebuințat cu sensul de persoană care narează într-un text epic sau care vorbește într-un poem.

AD HOMINEM (lat.) la om, la persoanăArgumentum ad hominem, mod de argumentare care vizează adversarul ca persoană, și nu fondul afirmațiilor sale.

ERIPITUR PERSONA, MANET RES (lat.) persoana piere, lucrul rămâne – Opera supraviețuiește întotdeauna creatorului ei.

Eripitur persona, manet res (lat. „Omul dispare, opera rămîne”) – a spus Lucrețiu, în poemul său De rerum natura (Despre natura lucrurilor) – cînt. III, vers. 57. Se aplică spre a atrage atenția asupra importanței pe care o are valoarea unei creații. Omul e într-adevăr trecător, dar el poate trăi veșnic prin operele sale. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A STA LA PÂNDĂ PENTRU A PREVENI APARIȚIA INOPINATĂ A UNEI PERSOANE NEDORITE a sta de șase / de șest, a sta la perghea / de șest, a ține de șase, a ține lacătul / marginea.

Intrare: persona
persona1 (subst.) substantiv invariabil
cuvânt din altă limbă (I4)
  • persona
Intrare: persoană
persoană substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • persoa
  • persoana
plural
  • persoane
  • persoanele
genitiv-dativ singular
  • persoane
  • persoanei
plural
  • persoane
  • persoanelor
vocativ singular
plural
personă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
perzonă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: persona grata
compus
Plural: personae gratae.
  • persona grata
personae gratae substantiv feminin plural
compus
  • personae gratae
Intrare: persona non grata
persona non grata locuțiune substantiv feminin
compus
Plural: personae non gratae.
  • persona non grata
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

persoa, persoanesubstantiv feminin

  • 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Tînăra persoană care mă onorase cu vecinătatea ei era cam de aceeași vîrstă cu mine. GALACTION, O. I 57. DLRLC
    • format_quote Publicul Bucureștilor nu suferă nulități; el cere persoane cu talente, care să știe a ocupa rolurile sale. ALECSANDRI, T. I 295. DLRLC
    • format_quote familiar Prieteni are, gîndește, Care persoana lui o slăvesc. ALEXANDRESCU, M. 350. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială În persoană = însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva). DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote Iată că se pomenește la redacție c-un tînăr... Era Dinicu în persoană. VLAHUȚĂ, O. A. III 80. DLRLC
      • format_quote Cum spusei, cocoana a venit să mă roage să merg la văru-său... – De ce nu te duci d-ta în persoană? îți este văr bun. CARAGIALE, O. II 335. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală În persoană = în carne și oase. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote Tartuffe este ipocrizia în persoană. DLRLC
  • 2. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote La persoana a III-a se deosebesc forme pentru genul masculin și genul feminin. GRAM. ROM. I 192. DLRLC
  • 3. în concepțiile / practicile religioase Subiectul care este și își asumă în mod individual substanța comună a lui Dumnezeu: Dumnezeu este unu în trei persoane, Hristos este unu ca persoană. DEX '09
  • chat_bubble (în) sintagmă Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. DEX '09 DN
  • chat_bubble (în) sintagmă Persoană juridică (sau morală) = organizație, instituție etc. care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența acestora. DEX '09 DLRLC DN
etimologie:

persona gratasubstantiv feminin

  • 1. Persoană agreată de un guvern pe lângă care este acreditată diplomatic. DEX '09 DN
  • comentariu (la) plural Personae gratae.
etimologie:

persona non gratasubstantiv feminin

  • 1. Denumire folosită pentru a desemna un reprezentant diplomatic despre care statul în care a fost acreditat declară că trebuie să-și înceteze activitatea pe teritoriul respectiv. DEX '09 DN
  • comentariu (la) plural Personae non gratae.
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic