juridic, ~ă a [At: (a. 1844) URICARIUL III, 44/17 / V: (înv) iu~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr juridique, lat juridicus, -a, -um] 1 Care ține de legi. 2 Privitor la drept. 3 Specific dreptului. 4 De drept. 5 (Îs) Persoană ~ă Organizație sau instituție cu patrimoniu propriu și administrație de sine stătătoare, care are drepturi și obligații, printre care dreptul de a se prezenta în fața justiției.

JURIDIC, -Ă, juridici, -e, adj. Care privește dreptul, care se referă la legi; de drept. Științe juridice. ▭ Reflectînd schimbările petrecute în bază, legile juridice răspund cerințelor legilor economice obiective care acționează în economia națională. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 17. El nu era avocat, ci apărător, dar avea o veche experiență juridică. BART, E. 265. ◊ Persoană juridică = organizație cu patrimoniu propriu și organizare de sine stătătoare care, în vederea realizării unui anume scop, se bucură de capacitatea de a avea drepturi și obligații, putînd sta, în nume propriu, în justiție.

JURIDIC, -Ă adj. Referitor la drept, la legi. ◊ Persoană juridică v. persoană. [< fr. juridique].

JURIDIC, -Ă adj. referitor la justiție, la drept. (< fr. juridique, lat. iuridicus)

JURIDIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de drept sau de legi; propriu dreptului sau legilor. ◊ Persoană ~că instituție sau întreprindere care este recunoscută de lege ca subiect cu drepturi și obligații. 2) Care se face în fața justiției. Acțiune ~ că. /<lat. juridicus, fr. juridique

juridic a. ce este conform justiției: sentință juridică.

* jurídic, -ă adj. (lat. juridicus, d. jus, juris, drept, dreptate, și dicere, a zice). Care se face în justiție conform regulelor autorităților judiciare: act juridic. De drept, relativ la drept: facultatea juridică. Adv. În mod juridic, din punct de vedere juridic: deciziune motivată juridic.

juridic adj. m., pl. juridici; f. juridică, pl. juridice

juridic adj. m., pl. juridici; f. juridică, pl. juridice

juridic adj. m., pl. juridici; f. sg. juridică, pl. juridice

JURIDIC adj. (JUR.) (înv.) politicesc. (Act ~.)

JURIDIC adj. (JUR.) (înv.) politicesc. (Act ~.)

JURIDIC, -Ă adj. (< fr. juridique): în sintagma text juridic (v.).

JURIDICO-ADMINISTRATIV, -Ă adj. (< fr. juridique – cf. fr. administratif, lat. administrativus): în sintagma stil juridico-administrativ (v.).

DISCURS JURIDIC (< fr. discours juridique < lat. juridicus) Discurs rostit de un orator în fața unei instanțe judecătorești, cu scopul de a convinge că un fapt oarecare săvârșit de inculpat cade sau nu cade în vreuna din prescripțiile legii. Aceste discursuri se mai numesc și pledoarii, iar formele lor cele mai frecvente sînt: rechizitoriul, acuzare rostită de obicei de reprezentantul ordinei publice (procuror) si discurs de apărare, rostit de avocat pentru disculparea inculpatului. Un exemplu de discurs judiciar este cel rostit de B.Șt. Delavrancea în procesul de calomnie intentat de I.L. Caragiale publicistului Ionescu-Caion, care-l acuzase de plagierea dramei Năpasta, după Puterea întunericului de L. Tolstoi sau după un fictiv autor maghiar, Kemeny. Ex. „Onorată Curte, cazul pe care-l judecați dovedește, din nenorocire, că o natură rea nu se îndreaptă prin învățătură, că învățămîntul umanitar și universitar uneori înmulțește naturele perverse cu îndeletniciri dezonorante. Prin calomnie se poate vătăma un om în onoarea lui, se poate zdruncina în mijloacele lui de existență, dar se poate, cînd ura nu mai are margini, să izbească în onoarea, în mijloacele de existență și în rațiunea de a fi a cuiva. Pe un Caragiale, care și-a închinat viața întreagă dramaturgiei naționale, a-l acuza că a furat capetele lui de operă, va să zică a-i păta onoarea lui, a-i împuțina mijloacele lui de existență, a-i spulbera chiar și rațiunea de a fi fost pînă astăzi și de astăzi înainte. Ce mai rămîne din onoare, cînd îi răpești renumele? Ce vor mai produce operele teatrale, cînd le tăgăduiești atracțiunea originalității lor? Și ce semnificare ar mai avea o asemenea existență pentru el însuși și pentru ceilalți. Să convingi opinia publică că credința ei în dramaturgul ei a fost o tristă iluzie și o lungă înșelăciune?!”

CAPITIS DEMINUTIO (lat.) restrângerea capacității juridice – Expresie din dreptul roman care indica inițial completa degradare din drepturile juridice a unui cetățean roman și deci radierea din registrele censului, fapt care ducea automat la sclavie. Începând cu sec. 5 î. Hr. expresia se folosește și pentru alte forme de degradare juridică (pierderea cetățeniei, a dreptului de a depune mărturie etc.).

Capitis deminutio (lat.) Aceste cuvinte nu se folosesc decît în forma originară. Ele constituie o formulă din dreptul roman, care aducea unei persoane un fel de moarte civilă, o stare juridică lipsită de libertate, de drepturi cetățenești etc. De altfel, dacă am traduce liber capitis deminutio, ar trebui să spunem: diminuarea sau chiar stingerea unor drepturi civice. Astăzi aceste două cuvinte se aplică de obicei unei persoane ostracizate, care nu-și mai poate exercita puterea sau influența în societate ori într-un anumit domeniu de activitate. Expresia se folosește sub forma: „lovit de un capitis deminutio”. IST.