PERSOANĂ s. f. (< lat. persona, cf. it. persona, fr. personne, germ. Person): categorie gramaticală flexionară nespecifică, purtătoare a raportului ce se stabilește între locutor (vorbitor), interlocutor, cel care nu este prezent și acțiunea exprimată de verb. Este proprie pronumelor (personale, posesive, de întărire și reflexive) și verbelor. Se manifestă solidar și simultan cu categoria numărului. În limba română există trei p.: p. I, reprezentată de locutor (de cel care vorbește cu cineva, de vorbitor; de cel care pune întrebări cuiva, de cel care emite o comunicare destinată cuiva de față, de emițător); p. a II-a, reprezentată de interlocutor (de cel cu care se vorbește, de cel care răspunde la întrebările puse de locutor) și p. a III-a, reprezentată de cel despre care se vorbește în discuția dintre locutor și interlocutor, de cel care nu ia parte la această discuție și poate fi reprezentat printr-o persoană sau printr-un obiect.