PATINAT¹ s. n. Faptul de a patina². – V. patina².

patinat³, ~ă a [At: S mai 1960, 47 / Pl: ~ați, ~e / E: patina¹] Care are patină¹ (1-2).

patinat² sn [At: AGÂRBICEANU, L. T. 146 / Pl: ~uri / E: patina²] 1-3 (Rar) Patinare² (1-3). 4 (Teh) Glisare.

patinat¹ sn [At: DN³ / Pl: (rar) ~uri / E: patina¹] 1-2 (Rar) Patinare¹ (1-2).

PATINAT¹ s. n. Faptul de a patina². – V. patina².

PATINAT s. n. Faptul de a patina; patinaj.

PATINAT s.n. Patinare. [< patina].

PATINAT, -Ă adj. Acoperit cu patină² [în DN]. [< patină² [în DN]].

PATINA², patinez, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A se da pe gheață cu patinele²; a practica patinajul. 2. (Despre roțile vehiculelor) A se învârti pe loc fără să înainteze; p. ext. (despre vehicule) a nu putea să înainteze sau a aluneca, abătându-se de la direcția de înaintare; a derapa. ♦ A se deplasa prin alunecare pe o suprafață lucie. 3. (Tehn.) A glisa. – Din fr. patiner.

patina² vi [At: AGÂRBICEANU, A. 339 / Pzi: ~nez / E: fr patiner] 1 (D. oameni) A se deplasa pe gheață cu patinele² prin alunecare. 2 (Pgn) A se deplasa, prin alunecare, pe o suprafață lucie. 3 (D. roțile motoare ale vehiculelor, ale angrenajelor etc.) A se învârti în gol, fără a se antrena unele pe celelalte. 4 (D. vehicule) A nu putea înainta din cauza roților care se învârtesc pe loc, pe un teren alunecos. 5 (D. roțile vehiculelor, ale angrenajelor etc.) A aluneca pe calea de rulare cu, sau, mai ales, fără învârtire. 6 (D. vehicule) A se deplasa prin alunecarea roților, abătându-se de la direcția de înaintare Si: a derapa. 7 (Teh) A glisa.

patina¹ [At: C. PETRESCU, Î. I. 263 / Pzi: ~nez / E: fr patiner] 1 vr (D. obiecte de cupru sau de orice alt metal oxidabil, de piatră, d. construcții, clădiri etc.) A căpăta patină Si: a se învechi, a se oxida, a se rugini. 2 vr (Pan; d. obiecte de îmbrăcăminte) A se uza. 3 vtf (D. obiecte de artă, de metal, de piatră etc.) A trata suprafața cu anumite substanțe, pentru a face să capete patină¹.

PATINA², patinez, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A se da pe gheață cu patinele²; a practica patinajul. 2. (Despre roțile vehiculelor) A se învârti în loc fără să înainteze; p. ext. (despre vehicule) a nu putea să înainteze sau a aluneca, abătându-se de la direcția de înaintare; a derapa. ♦ A se deplasa prin alunecare pe o suprafață lucie. 3. (Tehn.) A glisa. – Din fr. patiner.

PATINA, patinez, vb. I. Intranz. 1. A se da pe gheață cu patinele. Își aminti că n-a patinat de mulți ani. C. PETRESCU, Î. II 152. ◊ Fig. Tom sosi patinînd pe parchet și finind de mînă pe una din cele trei nepoate ale doamnei Elvira. C. PETRESCU, C. V. 194. 2. (Despre vehicule) A-și învîrti roțile pe loc din cauza lunecușului. Camioanele stropite cu noroi patinau și derapau pe șosele. V. ROM. decembrie 1950, 126. ♦ A se deplasa prin alunecare. Trenul se opri brusc, patinînd, cu toate frînele încleștate, C. PETRESCU, C. V. 34.

PATINA² vb. I. tr. (Despre timp) A acoperi cu patină² [în DN]. [< fr. patiner].

PATINA¹ vb. I. intr. 1. A merge cu patinele (pe gheață etc.) 2. (Despre vehicule) A nu putea înainta pe un teren alunecos, roțile învîrtindu-se pe loc fără a deplasa vehiculul înainte. ♦ (Tehn.) A aluneca pe o piesă de ghidare. [< fr. patiner].

PATINA² vb. I. refl. (despre obiecte, construcții de metal, de piatră etc.) a se acoperi cu patină². II. tr. (despre timp) a face să capete patină². (< fr. patiner)

PATINA¹ vb. intr. 1. a se deplasa cu patinele. 2. (despre vehicule) a nu putea înainta pe un teren alunecos, roțile învârtindu-se pe loc. ◊ (tehn.) a aluneca pe o pistă de ghidare. (< fr. patiner)

A SE PATINA pers. 3 se ~ează intranz. (despre obiecte de metal, de lemn sau despre clădiri) A se acoperi cu patină. /<fr. patiner

A PATINA¹ ~ez intranz. 1) A merge cu patinele pe gheață; a face patinaj. 2) (despre roțile unui vehicul) A se învârti pe loc sau a aluneca fără să se învârtească din cauza lipsei de aderență la sol. 3) A se deplasa alunecând pe o suprafață netedă și lucioasă. 4) (despre piese de mașini) A aluneca pe suprafața altei piese; a glisa. /<fr. patiner

A PATINA² ~ez tranz. (obiecte de metal, de lemn, de piatră etc.) A face să se patineze (pe cale naturală sau prin procedee tehnice speciale). /<fr. patiner

patinà v. a se da pe ghiață cu patine.

*patinéz v. intr. (fr. patiner). Mă daŭ pe gheață cu patinele. Trenu, tranvaĭu patinează, i se învîrtesc roatele în loc saŭ înaintează alunecînd cu roatele oprite.

patinat s. n.

patinat s. n.

patinat s. n.

patina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. patinez, 3 patinează; conj. prez. 1 sg. să patinez, 3 să patineze

patina (a ~) vb., ind. prez. 3 patinează

patina (a căpăta patină, a se da pe gheață) vb., ind. prez. 1 sg. patinez, 3 sg. și pl. patinează

patinat, -ă, patinați, -te adj. (intl.) descoperit, prins de poliție.

a patina la vrăjeală expr. (deț.) a face pe cineva să-și schimbe părerea pe care o are despre un deținut.