parau sn vz pârâu

MIERLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, neagră, cu cioc galben (masculul) și brună (femela) (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

para⁴ vt [At: BARCIANU / V: păra / Pzi: ~rez / E: fr parer] 1-2 (La scrimă; c. i. o lovitură a adversarului) A evita, răspunzând cu o contralovitură. 3 (Pgn) A face față.

parău sn vz pârâu

păra³ v vz para¹

părău sn vz pârâu

părâu^[1] sm vz pârâu

părî v vz pârî

pârai^[1] sn vz pârâu

pârău sn vz pârâu

pârâu [At: CORESI, PS. 15/8 / V: ~rău^[1], (îvr) părău, pâriu, perâu, (înv) ~reu, (reg) parau, parău / Pl: ~raie, ~uri, (reg) ~rauă, ~rao, ~răie, ~reie, ~roaie / E: cf alb përrua] 1 sn Apă curgătoare mică, permanentă sau temporară, având, în general, sub 50 km lungime Si: râuleț. 2 sn (Pex) Râu. 3 sn (Reg) Albie a unei ape curgătoare. 4 sn Șiroi de apă provenind din ploi sau din topirea zăpezilor. 5 sn (Pex) Șanț săpat de ape pe pantele de scurgere. 6 sn (Pex) Urmă lăsată de un lichid care s-a prelins pe ceva Si: dâră. 7 sn (Fig; mpl; udp „de”) Cantitate mare. 8 sn (Fig; mpl) Șuvoi. 9 av (Pe lângă verbe de mișcare) În cantitate mare. 10 sn (Pan; reg) Jgheab la teascul de stors struguri. 11 sn (Pan; pop) Canal prin care se scurge murdăria de la grajd. 12 sn (Pan; Trs) Șanț săpat în piatră. 13 sn (Pan; reg) Gardină la fundul unui butoi. 14 sn (Pan; Trs; Buc; îf parău, părău) Vâlcea. 15 sn (Pan; Trs; Buc; îs) Parăul cel strâmt Strâmtoare între doi munți sau între două dealuri. 16 sn (Pan; reg) Hotar care desparte două ogoare, două proprietăți. corectat(ă)

pâreu sn vz pârâu

pâri v vz pârî

pârî [At: COD. VOR. 2/25 / V: (înv) părî, ~ri / Pzi: ~răsc / E: slv пьрѣти] 1 vrr (Înv) A avea o dispută cu cineva pentru ceva. 2 vrr (Înv) A se certa învinuindu-se reciproc. 3 vrr (Îrg) A fi în proces cu cineva. 4 vt(a) (Înv) A nu recunoaște fapta incriminată. 5 vt(a) (Înv) A contesta adevărul acuzației. 6 vt (Îrg; cu determinările „la județ”, „la judecător”) A chema în judecată, a reclama în fața justiției. 7 vi (Îvr) A revendica în baza unui drept. 8 vt(a) A se plânge de faptele cuiva Si: a acuza, a învinui. 9 vt A arăta în mod răutăcios și tendențios faptele cuiva, exagerând sau mințind. 10 vt A vorbi pe cineva de rău. 11 vt A trăda pe cineva. 12 vt A denunța.

perâu sn vz pârâu

MIERLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, cu cioc galben și cu pene negre (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

PARA³, parez, vb. I. Tranz. (La scrimă și la duel, p. ext. la alte sporturi) A evita o lovitură a adversarului printr-o contralovitură. (Fig.) Să ne gîndim din vreme la armele adversarilor noștri. Să parăm loviturile lor. C. PETRESCU, O. P. I 253.

PĂRĂU s. n.^[1] v. pîrău. modificată

PÎRĂU, pîraie, s. n. 1. Apă curgătoare mică, rîu mic care, de obicei, se varsă într-un rîu mai mare. Pe ici, pe colo, pîraie lucii curgeau pe sub sălcii tăcute, încremenite în mîhnirea singurătăților. SADOVEANU, O. I 12. În vale văd căscioara cu streașină de brad; Aud, tîrziu prin noapte, pîraiele ce cad Cu vuiet de pe dealuri. COȘBUC, P. I 258. Oltule, Oltețule! Seca-ți-ar pîraiele, Să crească dudaiele, Să trec cu picioarele. ALECSANDRI, P. P. 284. Pînă nu ajungi la pîrău, să nu ridici poalele ( = nu te pripi). 2. Fig. Cantitate mare; șiroi. Un pîrău de sînge țîșni. SADOVEANU, O. I 304. De lacrimi pîraie Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz. MACEDONSKI, O. I 15. Și vărsînd pîrău de lacrămi din ochi, au mulțămit cu înduioșare. DRĂGHICI, R. 35. – Pl. și: (regional) pîrăie (CREANGĂ, A. 125). – Variante: pîrîu, pîrîuri (ALECSANDRI, P. P. 156), părău (EMINESCU, N. 7) s. n.

PÎRÎ, pîrăsc, vb. IV. Tranz. 1. A arăta în mod răutăcios faptele unei persoane, a acuza, a se plînge de cineva; a da pe față, a spune (pe cineva) ia... a denunța, a reclama. Cîțiva [elevi] din a patra fumau și se lăsau șantajați de alții care le cereau țigări, că altfel îi pîrăsc. PAS, Z. I 113. Ceilalți s-au vorbit între dînșii să dea jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225. 2. (Învechit și popular) A chema (pe cineva) în judecată, a intenta (cuiva) proces. Lupul te pîrăște, lupul te judecă, se zice despre judecătorii puternici, interesați și nedrepți.

PÎRÎU s. n. v. pîrău.

PARA vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face față, a evita. [< fr. parer].

PARA² vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ◊ (p.ext.) a face față, a evita. (< fr. parer)

A PARA ~ez tranz. (lovituri ale adversarului la duel, la scrimă etc.) A evita printr-o contralovitură. /<fr. parer

PÂRÂU ~aie n. 1) Apă curgătoare mică; râu mic. 2) Curs de apă format din precipitații atmosferice. 3) fig. Cantitate mare (dintr-un lichid) care se mișcă într-o direcție. /cf. alb. përrua

A PÂRÎ ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acțiuni reprobabile ținute în taină, dând în vileag, cu intenții rele (în fața unor persoane sau organe oficiale); a denunța; a declara. /<sl. p[â]rĕti

parà v. a ocoli, a se da înlături: a para o lovitură (= fr. parer).

pârâu n. 1. râu mic; 2. gârliciul teascului de vie. [Albanez PĂRRUA]. ║ adv. ca un torent: lacrimile îi curgeau pârâu.

pârî v. 1. a acuza; 2. a denunța [Slav. PRĬETI].

*paréz v. tr. (fr. parer, d. it. parare, a para, lat. parare, a prepara. V. pre-par). Ĭaŭ măsurĭ ca să evit un răŭ: a para o lovitură.

părăŭ, V. pîrăŭ.

pîrăsc, a -î v. tr. (din vechîu pîrésc, a pîri, d. vsl. prĭeti, pĭrĭeti, a se certa. Cp. cu dirăsc, tîrăsc, vîr). Acuz. Denunț. V. refl. Mă cert, mă cĭorovoĭesc. Duc proces, mă judec.

pîrăŭ și (nord) părăŭ n., pl. ăĭe (alb. párrua, art. părroi, albie de rîŭ, de unde și bg. poróĭ, torent, din aceĭașĭ răd. cu Prut. Pascu, Arh. 1921, 433). Rîŭ foarte mic (așa cum începe la izvor). A curge pîrăŭ, a curge gîrlă, a curge mult (vorbind de lacrămĭ, sînge, vin, apă). – Greșit pîrîŭ (după rîŭ).

pîrésc, V. pîrăsc.

pîrîŭ, V. pîrău.

para¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. parez, 3 parează; conj. prez. 1 sg. să parez, 3 să pareze

pârâu s. n., art. pârâul; pl. pâraie

pârî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, 3 sg. pârăște, imperf. 1 pâram; conj. prez. 1 sg. să pârăsc, 3 să pârască

para² (a ~) vb., ind. prez. 3 parează

pârâu s. n., art. pârâul; pl. pâraie

pârî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pâra, perf. s. 3 sg. pârî, 3 pl. pârâră, m.m.c.p. 1 sg. pârâsem, 2 sg. pârâseși; conj. prez. 3 să pârască; ger. pârând; part. pârât

para vb., ind. prez. 1 sg. parez, 3 sg. și pl. parează

pârâu s. n., art. pârâul; pl. pâraie

pârî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pâra; conj. prez. 3 sg. și pl. pârască

părău (= pîrău) s. n. (pl. păraie)

pîrîu (= pîrău) s. n., pl. pîrîuri (pîraie)^[1]

pîrău, pl. pîraie

pîrî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pîrăsc, conj. pîrască)

pârăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -rît prt., -rîtor adj. v.

pârău, -aie.

pîrî (-răsc, -ît), vb. – A denunța, a acuza, a inculpa. Sl. prĕti, prją, priši, „a se certa” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 244), cf. sb., cr. preti „a acuza”, mag. per „ceartă”; trebuie să se pornească de la un sl. *pĭrĕti, cf. tîrî. – Der. pîră, s. f. (acuzație, inculpare; delațiune, denunț); pîrîș, s. m. (înv., acuzator, turnător, denunțător), cf. mag. peres (Gáldi, Dict., 181); pîrît, s. m. (acuzat); pîrîtor, s. m. (turnător).

pîrîu (-îuri), s. n. – Mică apă curgătoare. – Var. Mold. pîrău, -aie, Bucov. părău, -aie, -ăie, Munt., pl. pîrîe. Megl. păroi. Sl. (bg.) poroj „torent” (Miklosich, Fremdw., 119; Tiktin), cf. puroi, alb. përrua. Limba literară a asimilat rezultatul normal, *păroi (ca în megl.), cu rîu, de unde și pl. artificial pîrîuri; limba populară ignoră aceste forme și lexicografi ca Densusianu, GS, VI, 364, Candrea și Scriban le consideră incorecte. Sing. pîrău, în loc de *păroi, provine din pl. pîraie, ca în paralelismul bulfeie-bulfeu. E adevărat că istoria cuvîntului bg. nu este clară; poate-i vorba de un cuvînt din aceeiași familie cu roi, noroi, și identic cu puroi. După o părere foarte răspîndită, cuvîntul este de origine alb. (Cihac, II, 719; Meyer 335; Philippide, II, 729; Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 327; Jokl, IF, XLIX (1931), 282-6; Rosetti, II, 120; E. Petrovici, Dacor., VII, 347), părere greu de admis pentru noi pe baza unei simple asemănări. Alți cercetători se gîndesc la o sursă autohtonă (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Lahovary 340); la un tracic *parau(t), de unde ar proveni și numele de Prut (Pascu, Arhiva, 1921, 133; Pascu, Arch. Rom., VII, 567); la un gr. *παρροή în loc de παραρροή (Diculescu, Elemente, 491); la un lat. aquae rivus (Philippide, Principii, 40) ipoteză evident neinteresantă. Toate aceste intenții de explicare par să păcătuiască prin faptul că se bazează pe un sens de „apă curgătoare” care trebuie să fie secundar; sensul primitiv trebuie să fi fost cel de „șuvoi”, cf. pîraie de lacrimi, ca în sb. roniti suze „a vărsa lacrimi”, față de ponor „loc unde un rîu se pierde în pămînt”.

PĂRĂU, com. în jud. Brașov, situată în E depr. Făgăraș, pe stg. Oltului; 2.008 loc. (2000). Centru de cojocărie. Satul P. este atestat documentar în 1527. În satul Veneția de Jos, menționat documentar în 1235, se află ruinele Cetății lui Negru Vodă sau Cetatea Breaza (sec. 14) și biserica Adormirea Maicii Domnului (1790-1818, cu picturi originare).

PÂRÂUL RECE, localitate componentă a orașului Predeal, jud. Brașov, stațiune climaterică și de odihnă cu funcționare permanentă, situată în Clăbucetele Predealului, la 960 m alt., la 34 km SV de Brașov. Climat de munte, tonic, cu aer curat, lipsit de praf și alergeni. Stațiunea este indicată atât pentru odihnă, cât și pentru tratarea nevrozelor, a stărilor de surmenaj fizic și intelectual, de debilitate, a rahitismului și tulburărilor de creștere la copii.

Pără/u, -uț v. Pîrîu 1, 4.

PÎRÎU subst. 1. Pîrău (Dm); Părău fam., ard. (Paș); – Onuț (Met 224). 2. Pîrîe (Ard) sau < vb. a pîrîi. 3. Pîrî/ianu fam., olt.; -escu; -ești s. (Mus 45). 4. Părăuț (Paș).

MIERLĂ-DE-PÂRÂU s. v. pescar, pescărel, pescăruș.

PARA vb. v. eschiva.

PÂRÂU s. 1. (GEOGR.) apă, râuleț, râușor, (reg.) râurel, râuț. (Un ~ șerpuia printre coline.) 2. (GEOGR.) apă. (A sărit cu ușurință ~l.) 3. v. șiroi.

PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.

PÂRÎ vb. v. denunța.

RÂNDUNICĂ-DE-PÂRÂU s. v. lăstun-de-mal.

mierlă-de-pîrîu s. v. PESCAR. PESCĂREL. PESCĂRUȘ.

PARA vb. a eschiva, a (se) feri, (înv. și reg.) a sprijini. (A ~ lovitura adversarului, la box.)

pîrî vb. v. CERTA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. SUPĂRA.

PÎRÎ vb. a denunța, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.)

PÎRÎU s. 1. (GEOGR.) rîuleț, rîușor, (reg.) rîurel, rîuț. (Un ~ șerpuia printre coline.) 2. (GEOGR.) apă. (A sărit cu ușurință ~.) 3. șiroi. șuvoi. (Un ~ de lacrimi, de sînge...)

rîndunică-de-pîrîu s. v. LĂSTUN-DE-MAL.