2 intrări

19 definiții

PẤNTECE s. n. v. pântec.

PẤNTECE, pântece, s. n. 1. Parte a corpului, la om și la animale, situată între torace și bazin, formată dintr-o cavitate în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; abdomen, burtă, foale, vintre. ◊ Expr. Parcă are oase în pântece, se spune despre cineva care se apleacă foarte greu. A fi cu pântecele la gură = a fi însărcinată. 2. Stomac. ◊ Expr. Cu pântecele lipit de coaste = foarte flămând sau foarte slab. A se închina pântecului = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mâncare. 3. Uter. ◊ Loc. adv. Din pântecele mamei = înainte de a se naște. ◊ Expr. A lua (sau a avea, a purta) în pântece = a rămâne sau a fi însărcinată. A trăi (sau a fi, a se simți) ca în pântecele mamei = a se simți foarte bine și în siguranță. 4. Fig. Partea dinăuntru a unui obiect, a unei încăperi etc.; interior, adâncime. 5. Fig. Partea bombată, ieșită în afară, a unor obiecte; interiorul acestor părți. [Var.: pấntec s. n.] – Lat. pantex, -ticis.

pântece s. n., pl. pântece

PÂNTECE s. v. inimă, interior, mitră, stomac, suflet, uter.

PÂNTECE ~ n. 1) (la om și la animale) Parte a corpului dintre torace și bazin în care se află stomacul, intestinele și alte organe; burtă; abdomen. ◊ A fi cu ~le la gură a fi într-un stadiu avansat de graviditate. 2) Organ în formă de pungă, în care are loc digestia alimentelor; stomac. ◊ Cu ~le lipit de coaste (sau de spinare) foarte flămând; rupt de foame. 3) pop. (la om și la animale vivipare) Cavitate internă a aparatului genital feminin, în care se dezvoltă embrionul; uter; mitră. ◊ Încă din ~le mamei încă înainte de a se naște. A lua (sau a avea, a purta) în ~ a fi însărcinată. 4) fig. Parte proeminentă a unui obiect. ~le urciorului. 5) fig. Parte interioară a proeminenței unui obiect. /<lat. pantex, ~icis

pântec(e) m. 1. cea mai mare din cavitățile corpului, conținând stomacul și intestinele; fig. te-ai robit pântecului CR.; 2. profunditate: în pântecele acestor munți. [Lat. PANTECEM].

PẤNTEC, pântece, s. n. (Pop.) 1. Parte a corpului, la om și la animale, situată între torace și bazin, formată dintr-o cavitate în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; abdomen, burtă, foaie, vintre. ◊ Expr. Parcă are oase în pântece, se spune despre cineva care se apleacă foarte greu. A fi cu pântecele la gură = a fi însărcinată. 2. Stomac. ◊ Expr. Cu pântecele lipit de coaste = foarte flămând sau foarte slab. A se închina pântecelui = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mâncare. 3. Uter. ◊ Loc. adv. Din pântecele mamei = înainte de a se naște. ◊ Expr. A lua (sau a avea, a purta) în pântece = a rămâne sau a fi însărcinată. A trăi (sau a fi, a se simți) ca în pântecele mamei = a se simți foarte bine și în siguranță. 4. Fig. Partea dinăuntru a unui obiect, a unei încăperi etc.; interior, adâncime. 5. Fig. Partea bombată, ieșită în afară, a unor obiecte; interiorul acestor părți. [Var.: pấntece s. n.] – Lat. pantex, -ticis.

PẤNTEC s. n. v. pântece.

PÎ́NTECE, (rar) pîntece, s. n. I. 1. Partea de sub piept a corpului (la om și la animale), în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; burtă, abdomen. Bietul grec cobori din firidă și, ținîndu-se cu mîinile de pîntece, se tot ruga. GALACTION, O. I 84. Copii goi, cu pîntecele rotunde, cu părul cîrlionțat și îmbîcsit, înghit lacom îmbucături de mămăligă. DELAVRANCEA, V. V. 117. Iată, vezi, pîntecele meu e doldora, ba am dat și de pomană, căci n-am mai putut mînca. ȘEZ. III 130. ◊ Expr. A-i face (cuiva) pîntecele cobză (sau coastele pîntece) = a bate (pe cineva) foarte tare. Ia să-i faci chica topor, spinarea dobă și pîntecele cobză, zise Setilă, căci altmintrelea nici nu e de chip s-o scoți la capăt cu buclucașul acesta. CREANGĂ, O. A. 253. Și-i da piste un omușor care ți-a face coastele pîntece. NEGRUZZI, S. I 250. 2. (Cu sens restrictiv) Stomac. Acuș s-or și aduce bucatele și vinul, și numai de-ați avea pîntece unde să le puneți. CREANGĂ, O. A. 255. Apoi la hramul bisericii se ținea praznicul cîte o săptămină încheiată; și numai să fi avut pîntece unde să pui coliva și bucatele, atît de multe erau. id. ib. 38. ◊ Loc. adv. Cu pîntecele lipit de coaste = flămînd tare, înfometat. Petrecuse el iarna cum petrecuse, cu puțini tăciuni în vatră și cu pîntecele cam lipit de coaste. GANE, N. III 182. ◊ Expr. Ai să faci broaște în pîntece, se spune în glumă celui care bea multă apă. A se închina pîntecelui = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mîncare. 3. Organul femeii în care se dezvoltă fetusul; uter. Dar grația celui ce mă deosebise din pîntecele mamei mele. voia într-altfel. GALACTION, O. I 56. Nu vezi pe cine am la genuchii mei? Pe muma care a purtat în pîntecele ei pe domnul de mîne al Moldovei. DELAVRANCEA, A. 52. Fig. Din pîntecele urii născu amoru-mi viu! MACEDONSKI, O. II 115. ◊ Expr. A lua (a avea sau a purta) în pîntece = a rămîne (sau a fi) însărcinată. Pasămite luase în pîntece. ISPIRESCU, L. 120. ◊ (Familiar) A trăi (a fi, a se simți) ca în pîntecele maicii sale = a trăi bine și în belșug, a se simți foarte bine și în siguranță. A fi cu pîntecele la gură = a fi însărcinată, a avea o sarcină înaintată. II. Fig. 1. Partea dinăuntru a unui lucru; interior, adîncime. Scobi în pîntecele acelui munte o mulțime de cămări și cămăruțe încît se rătăcea printr-însele, d-ar fi fost nu știu cine. ISPIRESCU, U. 116. (Și în forma pîntec) Simțea in nări aburii de borș acru țișniți din pîntecul bucătăriilor. CAMILAR, N. II 139. 2. Partea bombată, ieșită în afară a unor obiecte (vase, vehicule etc.). Pîntecele garafei.Șlepul era cufundat pe sfert în apă. Și cum stăteau ei culcați pe paie, în fund, auzeau deasupra capetelor lor cum se strecoară fața apei șușotind și gîlgîind pe lîngă pîntecele de metal. DUMITRIU, N. 135. – Variantă: pîntec (DUMITRIU, N. 137, MACEDONSKI, O. I 70) s. n.

!pấntec/pấntece (pop.) s. n., pl. pấntece

pîntéce (pîntece), s. n. – Abdomen, burtă. – Var. pîntec, pîntic(e). Mr. pîntic(ă), pîntițe, megl. pǫntiți. Lat. pantĭcem (Diez, I, 302; Pușcariu 1321; Candrea-Dens., 1392; REW 6207), cf. it. pancia (calabr. pántici), prov. pansa, fr. panse, cat. panxa, sp. panza, port. pança, alb. plëndes (Philippide, II, 650). Uz general, rar în Munt. (ALR, I, 42). – Der. pîntecare (var. pîntecăr(a)ie), s. f. (diaree); pîntecos (mr. pînticos), adj. (cu burta mare), poate direct din lat. pantĭcōsus (Pușcariu 1322; Candrea-Dens., 1393). Cf. spinteca.

pî́ntece n., pl. tot așa, ca și nume (lat. pántex, pánticis m., pîntece, it. páncia, pánza, pv. pansa, fr. panse, cat. panxa, sp. panza, pg. pança. V. panțîr, spintec). Burtă, abdomen, acea parte a corpuluĭ care conține stomahu [!] și intestinele. Stomah: nu vîrî atîta mîncare în pîntece. Unflătură [!] ca un pîntece, burtă, bîrdan: tabla asta face pîntece. Interior, adîncime: pîntecele pămîntuluĭ. Fig. Apetit de mîncare, lăcomie: un om dedat pînteceluĭ. Lăcomie, apetit în general: pîntecele demagogilor. – În vest pîntec, pl. e.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

pấntece, (pântec, pâncete), s.n. – Burtă, stomac: „Nas cârligat, / Pâncete vărgat...” (Papahagi, 1925: 300; Săcel). – Lat. pantex, -ticis (Șăineanu, Scriban; Diez, Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

PÎ́NTECE s. (ANAT.) abdomen, burtă, (înv. și pop.) máțe (pl.), (pop.) ínimă, (reg.) bándor, bîrdán, burdúh, burduhán, dóbă, foále. rî́nză, víntre, (prin Mold.) buft.

pî́ntece s. v. INIMĂ. INTERIOR. MITRĂ. STOMAC. SUFLET. UTER.

PÎNTECE subst. 1. – (Dm; C Ștef; Mar). 2. Pîntec/ești (Dm); Pîntecel (Dm); -ea (16 A I 426); -ul (Sur XXIV). 3. Pînteca b., ar. (Cara 99). 4. Pîntecan act. 5. Pîntecul s. (Dm). 6. Pîntecosul (Dm). 7. Pîntic/e (Dm); -el (Băl I). 8. Pănticea, Giurea, mold. (Sd VI 11). 9. Pintece (Dm).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a avea furnici în pântec expr. (er.) a fi excitat

Intrare: pântec
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pântec pântecul
plural pântece pântecele
genitiv-dativ singular pântec pântecului
plural pântece pântecelor
vocativ singular
plural

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pântece pântecele
plural pântece pântecele
genitiv-dativ singular pântece pântecelui
plural pântece pântecelor
vocativ singular
plural
Intrare: Pântece
Pântece

pântec pântece

  • 1. Parte a corpului, la om și la animale, situată între torace și bazin, formată dintr-o cavitate în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX popular sinonime: abdomen burtă foale vintre 3 exemple
    exemple
    • Bietul grec coborî din firidă și, ținîndu-se cu mîinile de pîntece, se tot ruga. GALACTION, O. I 84.
      surse: DLRLC
    • Copii goi, cu pîntecele rotunde, cu părul cîrlionțat și îmbîcsit, înghit lacom îmbucături de mămăligă. DELAVRANCEA, V. V. 117.
      surse: DLRLC
    • Iată, vezi, pîntecele meu e doldora, ba am dat și de pomană, căci n-am mai putut mînca. ȘEZ. III 130.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Parcă are oase în pântece, se spune despre cineva care se apleacă foarte greu.
      surse: DEX '09 DEX '98 expresie
    • 1.2. A fi cu pântecele la gură = a fi însărcinată, a avea o sarcină înaintată.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX expresie
    • 1.3. A-i face (cuiva) pântecele cobză (sau coastele pântece) = a bate (pe cineva) foarte tare.
      surse: DLRLC expresie 2 exemple
      exemple
      • Ia să-i faci chica topor, spinarea dobă și pîntecele cobză, zise Setilă, căci altmintrelea nici nu e de chip s-o scoți la capăt cu buclucașul acesta. CREANGĂ, O. A. 253.
        surse: DLRLC
      • Și-i da piste un omușor care ți-a face coastele pîntece. NEGRUZZI, S. I 250.
        surse: DLRLC
  • 2. Organ în formă de pungă, în care are loc digestia alimentelor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX popular sinonime: stomac 2 exemple
    exemple
    • Acuș s-or și aduce bucatele și vinul, și numai de-ați avea pîntece unde să le puneți. CREANGĂ, O. A. 255.
      surse: DLRLC
    • Apoi la hramul bisericii se ținea praznicul cîte o săptămină încheiată; și numai să fi avut pîntece unde să pui coliva și bucatele, atît de multe erau. CREANGĂ, O. A. 38.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Cu pântecele lipit de coaste = foarte flămând sau foarte slab.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX expresie sinonime: înfometat un exemplu
      exemple
      • Petrecuse el iarna cum petrecuse, cu puțini tăciuni în vatră și cu pîntecele cam lipit de coaste. GANE, N. III 182.
        surse: DLRLC
    • 2.2. Ai să faci broaște în pântece, se spune în glumă celui care bea multă apă.
      surse: DLRLC expresie
    • 2.3. A se închina pântecelui = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mâncare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC expresie
  • 3. Organul femeii în care se dezvoltă fetusul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX popular sinonime: mitră uter (subst.) 3 exemple
    exemple
    • Dar grația celui ce mă deosebise din pîntecele mamei mele. voia într-altfel. GALACTION, O. I 56.
      surse: DLRLC
    • Nu vezi pe cine am la genuchii mei? Pe muma care a purtat în pîntecele ei pe domnul de mîne al Moldovei. DELAVRANCEA, A. 52.
      surse: DLRLC
    • Din pîntecele urii născu amoru-mi viu! MACEDONSKI, O. II 115.
      surse: DLRLC figurat
    • 3.1. Din pântecele mamei = înainte de a se naște.
      surse: DEX '09 DEX '98 NODEX locuțiune adverbială
    • 3.2. A lua (sau a avea, a purta) în pântece = a rămâne sau a fi însărcinată.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX expresie un exemplu
      exemple
      • Pasămite luase în pîntece. ISPIRESCU, L. 120.
        surse: DLRLC
    • 3.3. A trăi (sau a fi, a se simți) ca în pântecele mamei = a se simți foarte bine și în siguranță.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC expresie
  • 4. Partea dinăuntru a unui obiect, a unei încăperi etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX popular figurat sinonime: adâncime interior 2 exemple
    exemple
    • Scobi în pîntecele acelui munte o mulțime de cămări și cămăruțe încît se rătăcea printr-însele, d-ar fi fost nu știu cine. ISPIRESCU, U. 116.
      surse: DLRLC
    • Simțea în nări aburii de borș acru țîșniți din pîntecul bucătăriilor. CAMILAR, N. II 139.
      surse: DLRLC
  • 5. Partea bombată, ieșită în afară, a unor obiecte; interiorul acestor părți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX popular figurat 2 exemple
    exemple
    • Pântecele garafei.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • Șlepul era cufundat pe sfert în apă. Și cum stăteau ei culcați pe paie, în fund, auzeau deasupra capetelor lor cum se strecoară fața apei șușotind și gîlgîind pe lîngă pîntecele de metal. DUMITRIU, N. 135.
      surse: DLRLC

etimologie: