3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.

ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.

ordonat, ~ă a [At: BARIȚIU, P. A. I, 258 / V: (înv) ordin~ / Pl: ~ați, ~e / E: ordona] 1 Aranjat. 2 Grupat. 3 (D. oameni) Care păstrează ordinea. 4 (D. felul de viață sau de muncă al cuiva) Disciplinat. 5 (D. felul de viață sau de muncă al cuiva) Echilibrat.

ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea. Așa îi voia și ea: cuminți, ordonați și cuviincioși. C. PETRESCU, C. V. 9. ♦ (Despre obiecte, încăperi etc.) (Pus) în ordine, rînduit. Rînduri ordonate.

ORDONÁT, -Ă adj. Dispus, așezat în ordine. ♦ Bine îngrijit, pus la punct. [< ordona].

ORDONÁT, -Ă I. adj. dispus, așezat în ordine. ◊ bine îngrijit, pus la punct. ♦ (mat.) mulțime ~ă = mulțime cu ordine bine determinată de dispunere a elementelor componente. II. s. f. a doua coordonată (cea verticală) a unui punct dintr-un sistem rectangular. ◊ înălțimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil în raport cu linia de ochire. (după fr. ordoné)

ORDONÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ORDONA. 2) (despre persoane) Care păstrează ordinea; căruia îi place ordinea. 3) Care este îngrijit în îmbrăcăminte; îmbrăcat cu grijă; curat. /v. a ordona

*ordonát, -ă adj. (fr. ordonné). Dichist, echilibru, rînduit, ĭubitor de ordine: elev ordonat. S. f. Geom. Linie dreaptă trasă dintr’un punct al uneĭ curbe perpendiculare pe axa eĭ. Adv. În mod ordonat: a trăi ordonat. V. dezordonat.

ORDINÁ vb. I v. ordona.

ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner.

ordona vt [At: (a. 1703) BV I, 453 / V: (înv) ~dina, ~dini[1] / Pzi: (3-5) ordon și (1-2) ~nez / E: fr ordonner, ger ordinieren] 1 A aranja într-o succesiune. 2 A grupa. 3 A da o dispoziție Si: a comanda, a dispune, a porunci. 4 (Înv) A prescrie un medicament, un tratament. 5 (În ritualul bisericii catolice) A hirotonisi. corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a aranja, a rândui, a grupa anumite lucruri. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner.

ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A da ordin, a porunci, a comanda. Chibrit! Ordonă laconic sergentul șef de post. C. PETRESCU, Î. II 171. Arată-te, apari!... O voiesc, o cer, ordon. MACEDONSKI, O. I 275. 2. A pune în ordine, a rîndui, a aranja, a grupa. – Variantă: (1, învechit) ordiná (NEGRUZZI, S. I 336) vb. I.

ORDONÁ vb. I. tr. 1. A porunci, a dispune, a comanda. 2. A orândui, a aranja, a rândui. [P.i. ordón și -nez. / < fr. ordonner].

ORDONÁ vb. tr. 1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda. 2. a orândui, a aranja, a rândui. ◊ (mat.) a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi. (< fr. ordonner)

A ORDONÁ ordón tranz. 1) (urmat, de obicei, de o propoziție completivă cu conjunctivul) A cere în mod autoritar și oficial printr-un ordin; a impune; a comanda; a dispune; a porunci. 2) A pune într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a clasa; a dispune; a așeza; a rândui. /<fr. ordonner

ordonà v. 1. a dispune, a pune în ordine: a ordona o serbare; 2. a da un ordin: îți ordon de a pleca; 3. a prescrie un remediu: medicul ordonă dieta; 4. a conferi ordinele ecleziastice (la Catolici).

*ordón și -éz, a v. tr. (fr. ordonner, d. lat. ordĭnare.El ordonă; să ordone. V. sub-ordonez). Așez, aranjez, rînduĭesc: îmĭ ordonez hîrtiile. Poruncesc, comand, daŭ ordin: a ordona să se facă. Prescriŭ, ordonanțez un remediŭ unuĭ bolnav: medicu a ordonat să bea lapte. Confer un ordin, sacrez (la catolicĭ): a ordona un preut.

arată toate definițiile

Intrare: ordonat
ordonat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ordonat
  • ordonatul
  • ordonatu‑
  • ordona
  • ordonata
plural
  • ordonați
  • ordonații
  • ordonate
  • ordonatele
genitiv-dativ singular
  • ordonat
  • ordonatului
  • ordonate
  • ordonatei
plural
  • ordonați
  • ordonaților
  • ordonate
  • ordonatelor
vocativ singular
plural
Intrare: ordona (aranja)
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ordona
  • ordonare
  • ordonat
  • ordonatu‑
  • ordonând
  • ordonându‑
singular plural
  • ordonea
  • ordonați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ordonez
(să)
  • ordonez
  • ordonam
  • ordonai
  • ordonasem
a II-a (tu)
  • ordonezi
(să)
  • ordonezi
  • ordonai
  • ordonași
  • ordonaseși
a III-a (el, ea)
  • ordonea
(să)
  • ordoneze
  • ordona
  • ordonă
  • ordonase
plural I (noi)
  • ordonăm
(să)
  • ordonăm
  • ordonam
  • ordonarăm
  • ordonaserăm
  • ordonasem
a II-a (voi)
  • ordonați
(să)
  • ordonați
  • ordonați
  • ordonarăți
  • ordonaserăți
  • ordonaseți
a III-a (ei, ele)
  • ordonea
(să)
  • ordoneze
  • ordonau
  • ordona
  • ordonaseră
Intrare: ordona (porunci)
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ordona
  • ordonare
  • ordonat
  • ordonatu‑
  • ordonând
  • ordonându‑
singular plural
  • ordo
  • ordonați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ordon
(să)
  • ordon
  • ordonam
  • ordonai
  • ordonasem
a II-a (tu)
  • ordoni
(să)
  • ordoni
  • ordonai
  • ordonași
  • ordonaseși
a III-a (el, ea)
  • ordo
(să)
  • ordone
  • ordona
  • ordonă
  • ordonase
plural I (noi)
  • ordonăm
(să)
  • ordonăm
  • ordonam
  • ordonarăm
  • ordonaserăm
  • ordonasem
a II-a (voi)
  • ordonați
(să)
  • ordonați
  • ordonați
  • ordonarăți
  • ordonaserăți
  • ordonaseți
a III-a (ei, ele)
  • ordo
(să)
  • ordone
  • ordonau
  • ordona
  • ordonaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ordina
  • ordinare
  • ordinat
  • ordinatu‑
  • ordinând
  • ordinându‑
singular plural
  • ordinea
  • ordinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ordinez
(să)
  • ordinez
  • ordinam
  • ordinai
  • ordinasem
a II-a (tu)
  • ordinezi
(să)
  • ordinezi
  • ordinai
  • ordinași
  • ordinaseși
a III-a (el, ea)
  • ordinea
(să)
  • ordineze
  • ordina
  • ordină
  • ordinase
plural I (noi)
  • ordinăm
(să)
  • ordinăm
  • ordinam
  • ordinarăm
  • ordinaserăm
  • ordinasem
a II-a (voi)
  • ordinați
(să)
  • ordinați
  • ordinați
  • ordinarăți
  • ordinaserăți
  • ordinaseți
a III-a (ei, ele)
  • ordinea
(să)
  • ordineze
  • ordinau
  • ordina
  • ordinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ordonat

  • 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dichisit antonime: dezordonat un exemplu
    exemple
    • Așa îi voia și ea: cuminți, ordonați și cuviincioși. C. PETRESCU, C. V. 9.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: aranjat (adj.) rânduit un exemplu
    exemple
    • Rînduri ordonate.
      surse: DLRLC
    • 2.1. matematică Mulțime ordonată = mulțime cu ordine bine determinată de dispunere a elementelor componente.
      surse: DLRLC MDN '00

etimologie:

ordona (aranja)

  • 1. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel.
    surse: DEX '09 DN sinonime: aranja orândui rândui
    • 1.1. matematică A introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi.
      surse: MDN '00

etimologie:

ordona (porunci) ordina

  • 1. A da un ordin.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cere comanda dispune porunci pretinde 2 exemple
    exemple
    • Chibrit! Ordonă laconic sergentul șef de post. C. PETRESCU, Î. II 171.
      surse: DLRLC
    • Arată-te, apari!... O voiesc, o cer, ordon. MACEDONSKI, O. I 275.
      surse: DLRLC
    • 1.1. învechit A prescrie un medicament, un tratament.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: