15 definiții pentru comanda


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

comanda vt [At: (a. 1774) URICARIUL I, 173 / V: (Mol; Înv) ~men~ / Pzi: cománd, (Trs; îvr) ~éz / E: fr commander, it commandare, ger kommandieren] 1 A ordona Si: (înv) comandarisi (1). 2 (Mil) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc. Si: (înv) comandarisi (2). 3 (Mil) A avea comanda asupra unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei Si: (înv) comandarisi (3). 4 A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar Si: (înv) comandarisi (4). 5 A cere de mâncare sau de băut într-un local Si: (înv) comandarisi (5).

COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander.

COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. – Din fr. commander.

COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da ordin sau semnal pentru executarea unei mișcări, a unei dispoziții etc; a avea comanda unei unități. Unde e acuma puternica mărire Din vremea cînd a țării eroică oștire în lupte uriașe Buzeștii comanda? ALEXANDRESCU, P. 145. ◊ Refl. impers. Se comandă drepți. SAHIA, N. 120. ◊ Intranz. Iar ai început să comanzi? El își făcuse datoria, luptase fără nici o slăbiciune, comandase fără nici o șovăială. C. PETRESCU, î. I 194. Ia drepți cînd îți comand. SAHIA, N. 53. ♦ A porunci, a ordona. S-a dus într-un serviciu comandat. SAHIA, U.R.S.S. 100. 2. A face sau a da o comandă, a dispune ca cineva să efectueze o lucrare, să facă un serviciu, să confecționeze ceva. Culmea moftangiului savant: a-și comanda statuia încă din viață și a prezida la inaugurarea ei și la apoteozarea sa. CARAGIALE, O. II 35. La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare, Portretul meu îl Comandai. ALEXANDRESCU, P. 170. ♦ A cere o consumație într-un local. Arată energie doar cînd comandă o sticlă de vin. C. PETRESCU, Î. II 188.

COMANDÁ vb. I. tr. 1. A ordona, a porunci (executarea unei dispoziții, a unei mișcări etc.); a deține conducerea, comanda unei unități. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare) la un meșteșugar etc. ♦ A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. [P.i. cománd. / < fr. commander, it. comandare, cf. lat. cum – cu, mandare – a ordona].

COMANDÁ vb. tr. 1. a deține comanda unei armate, unități etc. 2. a porunci, a ordona. 3. a face o comandă (4). 4. a dirija un mecanism, o mașină etc. 5. a solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum.

A COMANDÁ cománd tranz. 1) (armate, trupe, detașamente etc.) A conduce, exercitându-și autoritatea printr-o comandă. 2) (acțiuni) A anunța printr-o comandă sau printr-un semnal. 3) (urmat de o propoziție complementară) A cere în mod autoritar și oficial; a porunci; a ordona; a dispune. 4) (îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte, lucruri) A cere să producă la comandă; a porunci. 5) (mâncare, băuturi) A solicita, făcând comandă într-un local de consum. /<fr. commander

comandà v. 1. a da un ordin; 2. a avea comanda, autoritatea: a comanda o armată; 4. a face o comandă: a comanda un mobilier.

*cománd, -á v. tr. (fr. commander, d. lat. commendare, pop. commandare. V. comînd, mandat). Daŭ ordin, poruncesc. Am putere, conduc: a comanda o armată. Dómin, predómin, ameninț: fortu comandă orașu. Com. Fac o comandă, poruncesc marfă: comand un pahar de ceaĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă

comandá vb., ind. prez. 1 sg. cománd, 3 sg. și pl. comándă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMANDÁ vb. 1. v. ordona. 2. v. conduce. 3. (TEHN.) a controla, a regla. (A ~ un sistem tehnic.)

COMANDA vb. 1. a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a ordona, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orîndui, a rîndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. a conduce, (înv.) a povățui. (~ armata.) 3. (TEHN.) a controla, a regla.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

comandá (cománd, comandát), vb. – A ordona, a da un ordin. – Var. (Trans.) comînda, (înv.), comenda, comend(ăl)ui, comandarisi. Fr. commander.Der. comandă, s. f. (acțiunea de a comanda, poruncă, ordin; însărcinare; Banat, primărie; Bucov., prostituată), din germ. Kommando, înainte de pol. komenda (sec. XVIII); comenduială, s. f. (ordin), sec. XVIII; comenduire, s. f. (comandă); comandant (var. înv. comendant), s. m. (șef militar), din fr. commandant, și înainte din pol., rus. komendant, sec. XVII; comîndaș (var. comanduitor), s. m. (comandant, șef), sec. XVIII; comandor, s. m. (grad de ofițer în aviație și marină corespunzător gradului de colonel din armata terestră); comandament, s. n. (comandă, poruncă; ordin de executare), din fr. commandement; comandatură, s. f. (post de comandă, în organizarea germană de ocupație), din germ. Kommandatur; comandorie, s. f., din fr. commanderie; comandir, s. m. (înv., comandant), din rus. komandir. Cf. dubletul comînda.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

COMANDA MOTORULUI fiecare dintre mecanismele acționate de pilot care acționează asupra: turației motoarelor, admisiei, a prizelor de aer etc.

Intrare: comanda
verb (VT4)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • comanda
  • comandare
  • comandat
  • comandatu‑
  • comandând
  • comandându‑
singular plural
  • comandă
  • comandați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • comand
(să)
  • comand
  • comandam
  • comandai
  • comandasem
a II-a (tu)
  • comanzi
(să)
  • comanzi
  • comandai
  • comandași
  • comandaseși
a III-a (el, ea)
  • comandă
(să)
  • comande
  • comanda
  • comandă
  • comandase
plural I (noi)
  • comandăm
(să)
  • comandăm
  • comandam
  • comandarăm
  • comandaserăm
  • comandasem
a II-a (voi)
  • comandați
(să)
  • comandați
  • comandați
  • comandarăți
  • comandaserăți
  • comandaseți
a III-a (ei, ele)
  • comandă
(să)
  • comande
  • comandau
  • comanda
  • comandaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)