15 definiții pentru ordinar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ordinar, ~ă [At: CALENDARIU (1794), 31/25 / V: (iuz) ~ner / Pl: ~i, ~e / E: fr ordinaire, lat ordinarius, -a, -um, ger ordinär] 1 a Obișnuit. 2 a Normal. 3 a De rând Si: simplu. 4 a (Îoc ~ extraordinară; îs) Sesiune ~ă Sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. 5 a (Îs) Fracție ~ă Raport a două numere întregi. 6 a (Iuz; îoc extraordinar sau particular, îs) Elev ~ Elev care urma cursurile de zi ale unei școli. 7 a (Înv; îlav) De ~ (sau de ~ră) De obicei. 8 sn (Mil; înv; îe) A trece (sau a înscrie) la ~ (ceva sau pe cineva) A înscrie în registrul de evidență a soldei și a rației alimentare. 9 a De calitate inferioară Si: prost, slab. 10 a Vulgar. 11 a Josnic.

ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär.

ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär.

ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, comun, frecvent. Un versificator ordinar ar fi pus un calificativ oarecare. MACEDONSKI, O. IV 48. ◊ Loc. adv. (Franțuzism învechit) De ordinar = de obicei. Revistele de ordinar le face el. VLAHUȚĂ, O. A. III 25. ◊ (Mat.) Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. ◊ (Mil.; substantivat, învechit, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. Ne trimit ori nu ne trimit hrană, ei o trec la ordinar. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. 2. De calitate inferioară, prost. (Despre oameni sau despre acțiunile lor) Vulgar, grosolan, josnic. Înșelăciune ordinară. Același clișeu pentru oricine. Naiv cine le crede. C. PETRESCU, C. V. 258.

ORDINÁR, -Ă adj. 1. Comun, obișnuit. ♦ (Mat.) Fracție ordinară = raport între două numere întregi. 2. Inferior din punct de vedere calitativ; rău, prost. ♦ Vulgar, scârbos; josnic. [Cf. fr. ordinaire, lat. ordinarius].

ORDINÁR, -Ă I. adj. 1. obișnuit, normal, comun. ♦ sesiune ~ă = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare; (lat.) fracție ~ă = raport între două numere întregi. 2. de calitate inferioară; prost. ◊ vulgar, grosolan; josnic. II. s. m. autoritate ecleziastică, episcop diecezan. (< fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär)

ORDINÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care nu se deosebește prin nimic; lipsit de originalitate; trivial; vulgar; obișnuit. 2) Care urmează în ordinea stabilită; de rând. 3) Care are o calitate inferioară; lipsit de valoare; prost. /<fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär

ordinar a. 1. care este, se întâmplă de obiceiu: vieață ordinară; 2. care nu trece peste nivelul comun: inteligență ordinară.

*ordinár, -ă adj. (lat. ordinarius). Obișnuit frecŭent, comun, care se întîmplă saŭ se vede des: prînz ordinar, vanitatea e un defect foarte ordinar. Obișnuit, ca majoritatea, cu drepturĭ depline: membru ordinar al uneĭ societățĭ, profesor universitar ordinar (în Germania). Fig. De rînd, comun, vulgar, lipsit de distincțiune: față, purtare ordinară. S. n. fără pl. Mîncarea saŭ solda generală a uneĭ trupe: solda soldaților pedepsițĭ maĭ grav se varsă la ordinar. Adv. În mod ordinar: acest om se poartă ordinar. De ordinar, de obiceĭ de cele maĭ multe orĭ: pe aicĭ mă plimb eŭ de ordinar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináre

ordinár (obișnuit, fără valoare) adj. m., pl. ordinári; f. sg. ordináră, pl. ordináre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORDINÁR adj., s., adv. 1. adj. normal, obișnuit. (Sesiune ~.) 2. adj. banal, comun, obișnuit, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ voi vedeți numai minuni.) 3. adj. comun, grosolan. (Pânză ~.) 4. adj. v. inferior. 5. adj., s. v. mitocan. 6. adj. v. mitocănesc. 7. adv. v. mitocănește.

ORDINAR adj., s., adv. 1. adj. normal, obișnuit. (Sesiune ~.) 2. adj. banal, comun, obișnuit, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ voi vedeți numai minuni.) 3. adj. comun, grosolan. (Pînză ~.) 4. adj. inferior, prost, rău. (Tutun, vin ~.) 5. adj., s. bădăran, grosolan, mitocan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, țărănoi, țoapă, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.) 6. adj. bădărănesc, grosolan, mahalagesc, mitocănesc, mîrlănesc, mojic, mojicesc, nepoliticos, țopesc, țopîrlănesc, vulgar, (rar) mojicos, (fig.) necioplit. (O comportare ~.) 7. adv. bădărănește, grosolan, mahalagește, mitocănește, mîrlănește, mojicește, țărănește, vulgar. (S-a purtat ~.)

Ordinar ≠ deosebit, grozav, extraordinar, neordinar, proeminent, uimitor

Intrare: ordinar
ordinar adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ordinar
  • ordinarul
  • ordinaru‑
  • ordina
  • ordinara
plural
  • ordinari
  • ordinarii
  • ordinare
  • ordinarele
genitiv-dativ singular
  • ordinar
  • ordinarului
  • ordinare
  • ordinarei
plural
  • ordinari
  • ordinarilor
  • ordinare
  • ordinarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ordinar

  • 1. De rând.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: comun frecvent normal obișnuit un exemplu
    exemple
    • Un versificator ordinar ar fi pus un calificativ oarecare. MACEDONSKI, O. IV 48.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Fracție ordinară = raportul a două numere întregi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
    • 1.3. locuțiune adverbială franțuzism învechit De ordinar = de obicei.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Revistele de ordinar le face el. VLAHUȚĂ, O. A. III 25.
        surse: DLRLC
    • 1.4. (termen) militar învechit (și) substantivat expresie A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Ne trimit ori nu ne trimit hrană, ei o trec la ordinar. CAMIL PETRESCU, U. N. 384.
        surse: DLRLC
  • 2. De calitate inferioară, fără valoare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: prost rău
  • 3. (și) substantivat masculin Autoritate ecleziastică, episcop diecezan.
    surse: MDN '00

etimologie: