2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.

ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.

orânduit, ~ă a [At: CANTEMIR, HR. 105 / V: (înv) ~dit / Pl: ~iți, ~e / E: orândui] 1 Pus într-o anumită ordine Si: aranjat, rânduit. 2 Organizat. 3 (Ban; Trs) Curățat. 4 Hotărât. 5 Numit într-o funcție Si: învestit. 6 Pregătit. 7 Destinat. 8 Încredințat. 9 Îndeplinit.

ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi.

ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi.

orândui [At: PALIA (1581) / V: (înv; css) orândi[1] / Pzi: ~esc / E: slv оурѧдити] (Îvp) 1-2 vtr A (se) așeza într-o anumită ordine Si: a (se) aranja. 3 vt A organiza. 4-5 vti (Ban; Trs) (A curăța sau) a face curățenie Si: a deretica. 6 vt A hotărî. 7 vt A numi pe cineva într-o funcție. 8 vt (Rar; îe) A ~ pe cineva de moarte A condamna la moarte. 9 vt (Rar) A porunci. 10 vt (Îvp) A pune la cale Si: a pregăti. 11 vt (Înv) A pune ceva la dispoziția cuiva Si: a destina. 12 vt (Îvr) A încredința. 13 vt (Îvr) A duce la bun sfârșit Si: a îndeplini. corectată

  1. În original, incorect tipărit: ~orândi LauraGellner

ORÎNDUÍ, orînduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune sau a așeza într-o anumită ordine, a grupa înt-r-un anumit fel; a aranja. Doi servi cercetau și orînduiau boclucuri într-o căruță ușoară. SADOVEANU, O. VII 43. Ținea cîte două clondire și subsuoară alte două. După ce le orîndui, prezintă raportul. C. PETRESCU, Î. II 143. La dreapta, sub pădure, romînă oaste-apare, în pilcuri și în cete... orînduită. ALECSANDRI, P. III 220. ◊ Refl. Alaiul se orîndui astfel: întîi venea pedestrimea, apoi calul lui Făt-Frumos. ISPIRESCU, E. 197. ♦ A organiza, a întocmi. Poate o fi murit găzdoaia curților și bărbații nu știu orîndui lucrurile femeiești. RETEGANUL, P. IV 5. ◊ Absol. Dar din umbră și tăcere vodă face și desface... Și, pe-ascuns, orînduiește. DAVILA, V. V. 22. 2. A pune la cale, a hotărî, a dispune, a porunci. Două sute de ostași, pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoțească. ISPIRESCU L. 4. Luă hotărîre nestrămutată... a nu orîndui nemic pentru împărțeală pînă aproape de oartea sa. CREANGĂ, P. 3. 3. A desemna, a numi, a ridica la o demnitate, a învesti. Sînt și eu orînduit caimacam. ODOBESCU, S. I 282. Orînduind vechil în locul său... ca să oblăduiască împărăția. GORJAN, H. I 3. ◊ Refl. pas. Noul stăpînitor, Cît s-a orînduit, Puse-n slujbă pe boi. ALEXANDRESCU, M. 298.

A ORÂNDUI ~iésc tranz. 1) A pune într-o anumită ordine; a clasa; a rândui; a dispune; a așeza; a aranja; a ordona. 2) înv. A numi într-un post; a desemna. 3) înv. A cere în mod autoritar și oficial; a comanda; a porunci; a ordona; a dispune. 4) A arăta în mod precis. 5) înv. A face să fie gata devreme; a pregăti; a prepara; a găti. /<sl. urenditi

orânduì v. 1. a numi într’o demnitate sau funcțiune: Domnul se orânduește pentru toată vieața; 2. a ordona, a dispune: după ce orândui cele de cuviință CR. 3. fig. a destina: toate le-a orânduit pronia cerească POP. [V. orândă, soartă].

orînduĭésc și (vechĭ) -désc v. tr. (vsl. urenditi). Rînduĭesc, dispun, hotărăsc, fixez, stabilesc: cum a orînduit Dumnezeŭ, așa să fie! Așez, rînduĭesc, pun în ordine: guvernu a orînduit lucrurile așa. Numesc, pun într’o funcțiune: l-aŭ orînduit domn.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă

orânduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. orânduiáscă

orîndui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orînduiesc, conj. orînduiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORÂNDUÍ vb. v. comanda, curăța, decide, deretica, desemna, dispune, face, fixa, hotărî, învesti, numi, ordona, porunci, pune, scutura, stabili, statornici, strânge.

ORÂNDUÍ vb. 1. v. aranja. 2. a aranja, a reglementa, a stabili, (rar) a regula, (înv.) a regularisi. (Și-a ~ situația neclară.) 3. a aranja, a rezolva, (înv.) a chivernisi. (Și-a ~ niște treburi.) 4. v. institui. 5. v. hărăzi. 6. a hotărî, a lăsa, a rândui, a statornici. (Așa a ~ Dumnezeu.)

orîndui vb. v. COMANDA. CURĂȚA. DECIDE. DERETICA. DESEMNA. DISPUNE. FACE. FIXA. HOTĂRÎ. ÎNVESTI. NUMI. ORDONA. PORUNCI. PUNE. SCUTURA. STABILI. STATORNICI. STRÎNGE.

ORÎNDUI vb. 1. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărți, a întocmi, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a repartiza, a rîndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (A ~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 2. a aranja, a reglementa, a stabili, (rar) a regula, (înv.) a regularisi. (Și-a ~ situația neclară.) 3. a aranja, a rezolva, (înv.) a chivernisi. (Și-a ~ niște treburi.) 4. a fixa, a hotărî, a institui, a întocmi, a rîndui, a stabili, a statornici, (înv.) a așeza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.) 5. a da, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a predestina, a rîndui, a sorti, a ursi, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce le-a ~ soarta, viitorul?) 6. a hotărî, a lăsa, a rîndui, a statornici. (Așa a ~ natura.)

Intrare: orânduit
orânduit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orânduit
  • orânduitul
  • orânduitu‑
  • orândui
  • orânduita
plural
  • orânduiți
  • orânduiții
  • orânduite
  • orânduitele
genitiv-dativ singular
  • orânduit
  • orânduitului
  • orânduite
  • orânduitei
plural
  • orânduiți
  • orânduiților
  • orânduite
  • orânduitelor
vocativ singular
plural
Intrare: orândui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • orândui
  • orânduire
  • orânduit
  • orânduitu‑
  • orânduind
  • orânduindu‑
singular plural
  • orânduiește
  • orânduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • orânduiesc
(să)
  • orânduiesc
  • orânduiam
  • orânduii
  • orânduisem
a II-a (tu)
  • orânduiești
(să)
  • orânduiești
  • orânduiai
  • orânduiși
  • orânduiseși
a III-a (el, ea)
  • orânduiește
(să)
  • orânduiască
  • orânduia
  • orândui
  • orânduise
plural I (noi)
  • orânduim
(să)
  • orânduim
  • orânduiam
  • orânduirăm
  • orânduiserăm
  • orânduisem
a II-a (voi)
  • orânduiți
(să)
  • orânduiți
  • orânduiați
  • orânduirăți
  • orânduiserăți
  • orânduiseți
a III-a (ei, ele)
  • orânduiesc
(să)
  • orânduiască
  • orânduiau
  • orândui
  • orânduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

orânduit

etimologie:

  • vezi orândui
    surse: DEX '98 DEX '09

orândui

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aranja attach_file 4 exemple
    exemple
    • Doi servi cercetau și orînduiau boclucuri într-o căruță ușoară. SADOVEANU, O. VII 43.
      surse: DLRLC
    • Ținea cîte două clondire și subsuoară alte două. După ce le orîndui, prezintă raportul. C. PETRESCU, Î. II 143.
      surse: DLRLC
    • La dreapta, sub pădure, romîna oaste-apare, în pîlcuri și în cete... orînduită. ALECSANDRI, P. III 220.
      surse: DLRLC
    • Alaiul se orîndui astfel: întîi venea pedestrimea, apoi calul lui Făt-Frumos. ISPIRESCU, E. 197.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Poate o fi murit găzdoaia curților și bărbații nu știu orîndui lucrurile femeiești. RETEGANUL, P. IV 5.
        surse: DLRLC
      • absolut Dar din umbră și tăcere vodă face și desface... Și, pe-ascuns, orînduiește. DAVILA, V. V. 22.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A ridica la o demnitate.
    exemple
    • Sînt și eu orînduit caimacam. ODOBESCU, S. I 282.
      surse: DLRLC
    • Orînduind vechil în locul său... ca să oblăduiască împărăția. GORJAN, H. I 3.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Noul stăpînitor, Cît ș-a orînduit, Puse-n slujbă pe boi. ALEXANDRESCU, M. 298.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Două sute de ostași, pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoțească. ISPIRESCU L. 4.
      surse: DLRLC
    • Luă hotărîre nestrămutată... a nu orîndui nemic pentru împărțeală pînă aproape de moartea sa. CREANGĂ, P. 3.
      surse: DLRLC
  • 4. tranzitiv învechit popular A pune la cale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: pregăti

etimologie: