2 intrări

21 de definiții

din care

Explicative DEX

ONOMASTICĂ s. f. 1. Știința care se ocupă cu studiul numelor proprii. 2. (Cu sens colectiv) Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă.

ONOMASTICĂ s.f. 1. Disciplină care studiază numele proprii. 2. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă; onomatologie. [Gen. -iei. / < fr. onomastique].

ONOMASTICĂ f. 1) Ansamblu de nume proprii dintr-o limbă. 2) Disciplină lingvistică care studiază numele proprii. 3) Zi a numelui. /<fr. onomastique

ONOMASTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique.

ONOMASTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique.

onomastic, ~ă [At: HASDEU, I. C. I, 123 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr onomastique] 1 a Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. 2 a (Îs) Zi ~ă Zi în care cineva își serbează numele. 3 sf (Gmț; lpl) Ani. 4 sf Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii. 5 sf Totalitate a numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. Si: onomatologie.

ONOMASTIC, -Ă, onomastici, -e, adj. Privitor la nume de persoane. Calendar onomastic.Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. O onomastică e un eveniment. important pentru o elevă din clasa a patra primară. C. PETRESCU, A. 449. Era zi de sărbătoare, onomastica sultanului. BART, S. M. 21.

ONOMASTIC, -Ă adj. Referitor la nume de persoane. ♦ Zi onomastică (și s.f.) = ziua numelui. [< fr. onomastique, cf. gr. onoma – nume].

ONOMASTIC, -Ă I. adj. referitor la nume de persoane. ♦ zi ~ă (și s. f.) = ziua numelui. II. s. f. 1. disciplină lingvistică care studiază numele proprii (de persoane). 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, epocă etc.; onomatologie. (< fr. onomastique, gr. onomastikos)

onomastic a. 1. de nume personal: zi onomastică; 2. de nume proprii: vocabular onomastic.

*onomástic, -ă adj. (vgr. onomastikós, d. onomázo, numesc, ónoma, nume. V. omonim). Relativ la numele propriĭ; vocabular onomastic. Al numeluĭ propriŭ (de botez): Româniĭ sărbează zilele onomastice. S. f. Studiu numelor propriĭ.

Ortografice DOOM

onomastică s. f., g.-d. art. onomasticii; pl. onomastici

!onomastică s. f., g.-d. art. onomasticii; pl. onomastici

onomastică s. f., g.-d. art. onomasticii

onomastică, gen. onomasticii

onomastic adj. m., pl. onomastici; f. onomastică, pl. onomastice

onomastic adj. m., pl. onomastici; f. onomastică, pl. onomastice

onomastic adj. m., pl. onomastici; f. sg. onomastică, pl. onomastice

Jargon

ONOMASTICĂ s. f. (< adj. onomastic, -ă < fr. onomastique, gr. onoma „nume”, onomasia „nume specific”): 1. disciplină care studiază originea, formarea și evoluția numelor proprii dintr-o limbă. 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă istorică.

ONOMASTIC, -Ă adj. (< fr. onomastique, cf. gr. onoma – nume, onomasia – nume specific): în sintagma nume onomastic (v.).

Sinonime

ONOMASTICĂ s. ziua (art.). (Când își serbează ~?)

ONOMASTICĂ s. ziua (art.). (Cînd își serbează ~?)

Intrare: onomastică
onomastică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onomastică
  • onomastica
plural
  • onomastici
  • onomasticile
genitiv-dativ singular
  • onomastici
  • onomasticii
plural
  • onomastici
  • onomasticilor
vocativ singular
plural
Intrare: onomastic
onomastic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onomastic
  • onomasticul
  • onomasticu‑
  • onomastică
  • onomastica
plural
  • onomastici
  • onomasticii
  • onomastice
  • onomasticele
genitiv-dativ singular
  • onomastic
  • onomasticului
  • onomastice
  • onomasticei
plural
  • onomastici
  • onomasticilor
  • onomastice
  • onomasticelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

onomastică, onomasticisubstantiv feminin

  • 1. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: onomatologie
etimologie:

onomastic, onomasticăadjectiv

  • 1. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Calendar onomastic. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

2 articole lingvistice