2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații.Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc.

OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații.Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc.

omenesc, ~ească [At: PSALT. HUR. 48r/16 / V: (înv) oam~, (reg) omin~ a / Pl: ~ești / E: omen- (tema veche a lui om) + -esc] 1-2 a Care aparține (omului sau) genului uman Si: uman. 3-4 a Privitor la (om sau) la genul uman. 5-6 a Propriu (aspectului sau) firii omului Si: uman. 7-8 sp (Lucruri sau) fapte caracteristice omului Si: uman. 9 a (Îvp) Care aparține altui om Si: străin. 10 a (Înv; îoc boieresc sau ciocoiesc) Care aparținea omului de rând. 11 a (Îoc în devălmășie) Care aparține unui singur om Si: individual, personal. 12 a (Îvp) Prietenos. 13 a (Îvp) Blând. 14 a Convenabil. 15 a (D. limbă) Inteligibil.

OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care este propriu înfățișării sau firii omului, care ține de genul uman, (ca) de om; uman. O privi cu o mustrare omenească în ochi. C. PETRESCU, C. V. 368. Lepădîndu-mă ca pe o modă veche, fără măcar a cugeta că prin aceasta omoară o ființă omenească. NEGRUZZI, S. I 48. N-aveți țară, n-aveți lege, N-aveți inim-omenească! Intre voi n-avem ce-alege, Piară breasla boierească. BOLLIAC, O. 207. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. Porțiunile largi din lungul văilor constituie locurile cele mai bune pentru așezări omenești. PROBL. GEOGR. I 99. ♦ (Substantivat) Deosebesc într-o clipă fața marelui scriitor, unică prin monumentalitatea și omenescul ei. BOGZA, M. S. 91. 2. (În opoziție cu boieresc sau ciocoiesc) Care aparține omului de rînd. V. țărănesc. Vacile sînt ale statului? întrebai eu.Sînt și omenești, dar cele multe-s a ciocoiului. SADOVEANU, O. V 64. ◊ (Substantivat, regional, cu sens colectiv) Lucruri străine, obiecte care aparțin altora. Fata toarce omenesc. SEVASTOS, N. 10.

OMENÉSC omeneáscă (omenéști) 1) și substantival Care este caracteristic pentru oameni; de om; uman; lumesc; pământesc. ◊ Așezare ~ească localitate. 2) Care este plin de omenie; binevoitor. Atitudine ~ească. 3) înv. (în opoziție cu boieresc) Care aparține omului muncitor de la sate; caracteristic țăranilor; țărănesc. /om + suf. ~esc

omenesc a. 1. ce ține de om: putere omenească; 2. fig. inteligibil: limbă omenească. [Tras din om, pl. oameni].

1) omenésc, -eáscă adj. (d. oamenĭ, pl. d. om). Uman, al omuluĭ, de om: corpu, neamu omenesc; limbă omenească. Fig. Plin de omenie, afabil, blînd: primire omenească. Țărănesc, de țăran: boĭ omeneștĭ și boĭ boĭereștĭ.

2) omenésc v. tr. (d. oamenĭ). Primesc (tratez) cu omenie: pe popă îl omenim (VR. 1927, 1, 26), am să te omenesc de cinste (Agrb. Înt. 48).

OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om.

OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om.

oamenesc, ~ească a vz omenesc

omeni [At: COD. TOD. 229 / V: (reg) omini / Pzi: ~nesc / E: om] 1 vr (Rel; îrg) A lua înfățișare de om Si: a se întrupa, a se naște. 2 vt (Îvp) A manifesta respect și considerație față de cineva Si: a cinsti, respecta. 3 vt (Îvp) A venera. 4-6 vr (Înv) A se purta corect, cinstit, civilizat. 7 vt (Reg; îf omini) A ura cuiva noroc. 8 vt (Reg; îf omini) A felicita. 9 vt (Pop) A primi pe cineva în mod ospitalier Si: a ospăta. 10-11 vtr A mânca și a bea Si: a ospăta. 12 vt (Irn) A trage cuiva o bătaie zdravănă.

ominesc, ~ească a vz omenesc

OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. (Popular) 1. A primi în mod ospitalier pe cineva, a trata cu mîncare și cu băutură; a cinsti (3), a ospăta. Dimineața, iar omeni muierea pe călători cu mămăligă și cu lapte cald. RETEGANUL, P. III 4. ◊ Refl. Stai jos și te omenește cu ceva d-ale mîncării și p-ormă om vedea ce-om face. CAMIL PETRESCU, O. II 166. ♦ (Ironic) A trage (cuiva) o bătaie zdravănă. Îl apucară voinicii amîndoi, apoi lasă că l-au omenit! Nici ferfeniță nu s-a ales de el. RETEGANUL, P. V 41. 2. A cinsti (1), a onora, a slăvi. Prietenii îi doresc și țara îi omenește. ISPIRESCU, U. 27. O, zei ai zeilor... Precum v-am cinstit Și v-am omenit, așa vă voi cinsti Și vă voi omeni. TEODORESCU, P. P. 108.

A OMENÍ ~ésc tranz. pop. 1) (persoane) A trata cu omenie (adăpostind, ospătând, acordând susținere etc.). 2) rar A înzestra cu trăsături de om; a face să aibă însușiri umane. /Din om

omenì v. 1. a primi cu omenie: îl ospătă și’l omeni ca pe un călător ISP.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

omenésc adj. m., f. omeneáscă; pl. m. și f. omenéști

omenésc adj. m., f. omeneáscă; pl. m. și f. omenéști

omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 omeneáscă

omení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. omeneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OMENÉSC adj. 1. v. uman. 2. pământesc. (Obiceiuri ~ești.)

arată toate definițiile

Intrare: omenesc
omenesc adjectiv
adjectiv (A81)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omenesc
  • omenescul
  • omenescu‑
  • omenească
  • omeneasca
plural
  • omenești
  • omeneștii
  • omenești
  • omeneștile
genitiv-dativ singular
  • omenesc
  • omenescului
  • omenești
  • omeneștii
plural
  • omenești
  • omeneștilor
  • omenești
  • omeneștilor
vocativ singular
plural
Intrare: omeni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • omeni
  • omenire
  • omenit
  • omenitu‑
  • omenind
  • omenindu‑
singular plural
  • omenește
  • omeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • omenesc
(să)
  • omenesc
  • omeneam
  • omenii
  • omenisem
a II-a (tu)
  • omenești
(să)
  • omenești
  • omeneai
  • omeniși
  • omeniseși
a III-a (el, ea)
  • omenește
(să)
  • omenească
  • omenea
  • omeni
  • omenise
plural I (noi)
  • omenim
(să)
  • omenim
  • omeneam
  • omenirăm
  • omeniserăm
  • omenisem
a II-a (voi)
  • omeniți
(să)
  • omeniți
  • omeneați
  • omenirăți
  • omeniserăți
  • omeniseți
a III-a (ei, ele)
  • omenesc
(să)
  • omenească
  • omeneau
  • omeni
  • omeniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

omenesc

  • 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: lumesc pământesc uman antonime: neomenesc 5 exemple
    exemple
    • O privi cu o mustrare omenească în ochi. C. PETRESCU, C. V. 368.
      surse: DLRLC
    • Lepădîndu-mă ca pe o modă veche, fără măcar a cugeta că prin aceasta omoară o ființă omenească. NEGRUZZI, S. I 48.
      surse: DLRLC
    • N-aveți țară, n-aveți lege, N-aveți inim-omenească! Intre voi n-avem ce-alege, Piară breasla boierească. BOLLIAC, O. 207.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat neutru Omenescul unei situații.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • (și) substantivat Deosebesc într-o clipă fața marelui scriitor, unică prin monumentalitatea și omenescul ei. BOGZA, M. S. 91.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Porțiunile largi din lungul văilor constituie locurile cele mai bune pentru așezări omenești. PROBL. GEOGR. I 99.
        surse: DLRLC
  • 2. Care aparține omului de rând.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: țărănesc un exemplu
    exemple
    • Vacile sînt ale statului? întrebai eu. – Sînt și omenești, dar cele multe-s a ciocoiului. SADOVEANU, O. V 64.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Om + sufix -esc.
    surse: DEX '98 DEX '09

omeni

  • 1. popular A primi pe cineva în mod ospitalier.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cinsti ospăta un exemplu
    exemple
    • Dimineața, iar omeni muierea pe călători cu mămăligă și cu lapte cald. RETEGANUL, P. III 4.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A se ospăta.
      surse: DEX '09 DEX '98 un exemplu
      exemple
      • Stai jos și te omenește cu ceva d-ale mîncării și p-ormă om vedea ce-om face. CAMIL PETRESCU, O. II 166.
        surse: DLRLC
    • 1.2. ironic A trage (cuiva) o bătaie zdravănă.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Îl apucară voinicii amîndoi, apoi lasă că l-au omenit! Nici ferfeniță nu s-a ales de el. RETEGANUL, P. V 41.
        surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Prietenii îi doresc și țara îi omenește. ISPIRESCU, U. 27.
      surse: DLRLC
    • O, zei ai zeilor... Precum v-am cinstit Și v-am omenit, așa vă voi cinsti Și vă voi omeni. TEODORESCU, P. P. 108.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • om
    surse: DEX '09 DEX '98