OMENI, omenesc, vb. IV. Tranz. (Popular) 1. A primi în mod ospitalier pe cineva, a trata cu mîncare și cu băutură; a cinsti (3), a ospăta. Dimineața, iar omeni muierea pe călători cu mămăligă și cu lapte cald. RETEGANUL, P. III 4. ◊ Refl. Stai jos și te omenește cu ceva d-ale mîncării și p-ormă om vedea ce-om face. CAMIL PETRESCU, O. II 166. ♦ (Ironic) A trage (cuiva) o bătaie zdravănă. Îl apucară voinicii amîndoi, apoi lasă că l-au omenit! Nici ferfeniță nu s-a ales de el. RETEGANUL, P. V 41. 2. A cinsti (1), a onora, a slăvi. Prietenii îi doresc și țara îi omenește. ISPIRESCU, U. 27. O, zei ai zeilor... Precum v-am cinstit Și v-am omenit, așa vă voi cinsti Și vă voi omeni. TEODORESCU, P. P. 108.