UMAN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

uman, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 371 / V: h~, (reg) om~ / Pl: ~i, ~e / E: lat humanus] 1 Care este propriu omului Si: omenesc (1). 2 Caracteristic omului. 3 Care are trăsături omenești. 4 Care este om. 5 Care se raportează la om. 6 Referitor la om. 7 Care se ocupă de om. 8 (Îs) Geografie ~ă Antropogeografie. 9 Format din oameni. 10 (D. oameni și manifestările lor) Cu dragoste de oameni Si: bun (2), blând (1), omenos, prietenos, binevoitor (2). 11 (D. viață, condiții de trai) Care se desfășoară în condiții omenești. 12 (D. viață, condiții de trai) Conform cu cerințele omenești. 13 (Îs) Secție ~ă Secție de învățământ în care se pune accentul pe studiul limbilor clasice și al științelor umaniste.

UMAN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni, care simte compasiune față de suferințele lor; omenos, bun, sensibil. – Din lat. humanus.

UMAN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Referitor la om, de om, al omului, al omenirii; omenesc. Muntele durerilor umane Mi se-nalță maiestos în față. BENIUC, V. 79. E o frumusețe plină de armonie și strălucire, părînd un elogiu superb al ființei umane. BOGZA, C. O. 280. Astfel umana roadă în calea ei îngheață. EMINESCU, O. I 64. ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. Cu dragoste de oameni, plin de omenie; omenos, blînd. Ajută-mi să fiu puternic fără de cruzime și uman fără de întinare. GALACTION, O. I 192. Misiunea istorică a școalei sovietice este adîncă, progresivă și umană. SAHIA, U.R.S.S. 133. Întîi trebuie să fii uman și numai de aci încolo să vezi dacă ești și poet. VLAHUȚĂ, O. A. 327.

UMAN, -Ă adj. 1. Caracteristic pentru om; privitor la om sau la omenire; omenesc. ♦ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adv.) Omenos, bun, blînd. [< lat. humanus, cf. fr. humain, it. umano].

UMAN, -Ă adj. 1. referitor la om sau la omenire; caracteristic omului; omenesc. ♦ geografie ~ă = antropogeografie. 2. (și adv.) cu dragoste de oameni, omenos, bun, blând. (< lat. humanus)

UMAN ~ă (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru oameni; de om; omenesc. Natură ~ă. Forță ~ă. ◊ Specia ~ă omenirea. 2) Care are caracteristici de om; cu trăsături de om. Ființă ~ă. 3) Care ține de om. Știință ~ă. 4) și adverbial (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă omenie; pătruns de dragoste de oameni; omenos. /<lat. humanus

uman a. 1. relativ la om: istoria umană ’n veci le desfășoară EM.; 2. care simte îndurare, binefăcător: bun și uman. ║ adv. omenesc.

*umán, -ă adj. (lat. humanus). Omenesc: corpu uman, medicina umană. Fig. Blînd, milos: om, caracter uman. Adv. Omenește: a te purta uman.

uman adj. m., pl. umani; f. umană, pl. umane

uman adj. m., pl. umani; f. umană, pl. umane

uman adj. m., pl. umani; f. sg. umană, pl. umane

UMAN adj. I. 1. omenesc, (pop.) creștinesc. (Purtare ~.) 2. v. bun. II. modern, umanistic. (Secție ~ la un liceu.)

UMAN adj. omenesc, (pop.) creștinesc. (Purtare ~.)

Uman ≠ antiumanitar, inuman, neuman, neomenesc, antiuman

Amicus humani generis – (lat. „Amicul speței umane” sau, mai potrivit, „Prietenul neamului omenesc”, adică: amicul tuturor). În aparență, ar fi un compliment, dar de fapt această expresie se întrebuințează ca un reproș la adresa acelora care își acordă prietenia, fără nici o alegere, oricui. Acest lucru a fost criticat de către un moralist francez, contemporan cu Molière, anume Bourdaloue, care a spus că „amicul tuturor nu-i amicul nimănui”. Dar poate că această cugetare n-ar fi cîștigat o faimă universală, dacă ideea n-ar fi fost reluată de Molière în comedia Mizantropul (act. I, sc. 1). Eroul său, Alceste, reproșînd prietenului său Philinte că a copleșit cu amabilități și efuziuni pe un om care-i era aproape necunoscut, rostește o faimoasă tiradă, din care reproducem următoarele versuri în traducerea Ninei Cassian (Opere de Molière, vol. III): „Cel mai ales din oameni se va simți om șters Văzînd că îl amesteci cu-ntregul univers. Căci orice stimă are o pricină anume: Nu mai stimezi pe nimeni, stimînd o-ntreagă lume… Nu-mi trebuie-o făptură – oricît la mine-ar ține - Ce nu cinstește-un merit, așa cum se cuvine. Această prețuire vreau s-o resimt și eu. Amicu-ntregii specii nu e amicul meu!” Acest ultim vers, care în franceză sună: „L’ami du genre humain n’est point du tout mon fait !”, a devenit cu timpul o maximă rezumată pentru cei care preferă latina, în expresia: Amicus humani generis. LIT.

barbituc uman expr. (adol., peior.) toxicoman