OGOI², ogoiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A menaja, a cruța. [Var.: ogoia vb. I] – Din sb. ugojiti. Cf. sl. goĭ „pace”.

ogoi¹ sn [At: DDRF / Pl: ? / E: pvb ogoi³] 1 (Reg) Liniște. 2 (Reg) Odihnă. 3 (Îrg) Loc de popas.

ogoi² sn [At: KLEIN, D. 204 / V: (reg) org~ / Pl: (2-3, 7) ~oaie / E: nct] (Reg) 1 (Șîcs de-a ~ul) Jocuri cu mingea, în care copiii își schimbă alternativ locul, de obicei într-un cerc. 2-3 Loc (îngrădit) în care se joacă copiii cu mingea. 4 Gaură făcută în pământ, în care, la anumite jocuri, se aruncă nasturi. 5-6 Loc într-un lan unde n-a răsărit semănătură sau a crescut mai înaltă decât în jur. 7 (Îc) Ciupercă-de-~ Ciupercă cu picior gros, albă în exterior și cu miezul roșu-deschis.

ogoi³ [At: N. TEST. (1648), 178^r/29 / V: (reg; cscj) ~a, ogua / Pzi: ~iesc și (rar) ogoi / E: ns cf slv гой] 1 vt (Pop) A liniști. 2 vt (Pop) A alina. 3 vr (D. fenomene ale naturii, manifestări, acțiuni) A pierde din intensitate. 4 vt A trata cu grijă și îngăduință pe cineva Si: a cruța, a menaja.

OGOI (-oesc, -oiu), ‼OGOIA (-oiu) vb. tr. și refl. Olten. Mold. Tr.-Carp. A (se) potoli, a (se) astîmpăra, a sta liniștit locului: calul de sărituri și de asvîrlituri nu s’au ogoit, pînă nu l-au aruncat de pre sine gios (CANT.); părinții au început s’o ogoeasă și s’o mîngîie (SB.); ogoaie copilul, nu vezi cît de tare plînge? (ȘEZ.); ia mai bine ogoește-te oleacă (CRG.); împărații nu se luptă iac’așa ca ciobanii, să-și dea o trîntă, două ș’apoi iar să se ogoaie (RET.) [comp. srb. ugojiti].

OGOI², ogoiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A menaja, a cruța. [Var.: ogoia vb. I] – Din scr. ugojiti. Cf. sl. goĭ „pace”.

OGOI, ogoiesc și ogoi, vb. IV. Refl. (Popular) A se liniști, a se potoli, a se calma (în urma unei stări fizice sau sufletești dureroase, tulburătoare). Dacă a pus el ochiul pe hangiță, apoi nu se ogoaie nici în trei sîmbete. SADOVEANU, O. III 424. Au plîns bietele neveste și au bocit... dară de la un timp s-au mai ogoit. SBIERA, P. 13. Mai bine ogoiește-te oleacă, și mai strînge-ți buzișoarele acasă. CREANGĂ, P. 253. ◊ Intranz. (Rar) Să nu poată ogoi Să nu poată odihni, Cum n-a putut mă-sa ogoi și odihni, PĂSCULESCU, L. P. 127. ◊ Tranz. A alina, a calma, a potoli. Ar fi vrut mai multă mîngîiere, mai multe vorbe de dragoste, care să-i mai ogoaie durerea. SADOVEANU, O. I 251. Părinții au început s-o ogoiască și s-o mîngîie, tot sfătuind-o ca să se mărite după el. SBIERA, P. 144. ♦ (Despre fenomene ale naturii sau despre alte forțe dezlănțuite) A pierde din intensitate, a se domoli. Afară vînturile sfîrșitului de toamnă se văitau în livezile uscate, bubuiau, se mai ogoiau. SADOVEANU, O. I 330. Bătălia se ogoia pretutindeni. id. ib. VII 13. ♦ T ranz. A tempera, a liniști. Se opri înaintea lui Ștefan Rusu și se apucă de spus cu atîta aprindere, încît nimeni nu-l putea ogoi. V. ROM. martie 1952, 171. – Variantă: ogoia (SADOVEANU, O. I 150) vb. I.

A SE OGOI mă ~iesc intranz. 1) (despre fenomene ale naturii) A pierde din intensitate (până la încetare); a se potoli; a se liniști; a se tempera; a se modera; a se domoli. 2) (despre ființe) A deveni calm înfrânându-se; a se tempera; a se modera; a se domoli. /<sb. ugojiti

A OGOI ~iesc tranz. A face să se ogoiască. /<sb. ugojiti

ogoì v. Mold. a (se) liniști: ia mai bine ogoește-te o leacă CR. [Serb. OGOĬA, a crește, a îngriji].

1) ogóĭ n., pl. oaĭe. Perghel, un joc cu mingea. (Noŭa Rev. Rom. 1900, 6, 267).

2) ogóĭ și (maĭ des) ogoĭésc v. tr. (sîrb. gojiti și ug-, a hrăni, a îngriji, a educa, gojiti, a îngriji cu mare dragoste, goj, pace, bucurie, ógoja, hrană, îngrijire, educațiune; bg. goĭŭ, îngraș, V. guĭ-neguĭ, răzgîĭ). Rar. Alin, potolesc: ogoaĭe-mĭ durerea. Îngrijesc, mîngîĭ (Trans.): te-am ajutat și te-am ogoit (Rebr. 276), îșĭ aducea aminte de ogoirile eĭ blînde (132). V. refl. Mă potolesc: ogoĭește-te puțin. V. ostoĭesc.

ogoia v vz ogoi³

ogua v vz ogoi³

orgoi sn vz ogoi²

OGOIA vb. I v. ogoi.

ogoi² (reg.) s. n., pl. ogoaie

ogoi¹ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ogoiesc, 3 sg. ogoiește, imperf. 1 ogoiam; conj. prez. 1 sg. să ogoiesc, 3 să ogoiască

ogoi² (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ogoiesc, imperf. 3 sg. ogoia; conj. prez. 3 să ogoiască

ogoi¹ (reg.) s. n., pl. ogoaie

ogoi s. n., pl. ogoaie

ogoi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ogoiesc, imperf. 3 sg. ogoia; conj. prez. 3 sg. și pl. ogoiască

ogoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ogoiesc, conj. ogoiască)

ogoesc, -goae 3, -goiam 1 imp.

ogoi (ogoiesc, ogoit), vb. A liniști, a împăca. – Var. ogoia. Sl., dar lipsește veriga cea mai apropiată, cf. v. sb. goi „pace”, sb. ugoiti „a crește”. – Der. ogoi, s. n. (liniște, calm); neogoi(a)t, adj. (neconsolat).

OGOI vb. v. alina, calma, domoli, îmblânzi, liniști, potoli, tempera, ușura.

ogoi vb. v. ALINA. CALMA. DOMOLI. ÎMBLÎNZI. LINIȘTI. POTOLI. TEMPERA. UȘURA.

OGOI vb. (Mold., Ban., Criș., Trans. SV) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli. A: Măguli firea-mpăratului . . . de-l bucură și-i ogoi gîndul. DOSOFTEI, VS. Calul de sărituri și de azvîrlituri nu s-au ogoit pînă nu l-au aruncat de pre sine gios. CANTEMIR, HR. C: Răul ce nu-l poți ogoi plinu-i de veninul morției. N. TEST. (1648). Pre elu ierosalimleanii lu batea și lu izbiia totdeauna cum să să ogoiască să tacă. C 1692, 513^r. Ogoiĕsku-mĕ. Conquiesco. AC, 357. Etimologie: cf. sl. goj „pace, Înțelegere”. Vezi și ogoială, ogoitură. Cf. a l i n t a.

ogoi, ogoaie, s.n. (reg.) 1. loc în care se joacă copiii cu mingea; loc delimitat pentru jocurile copiilor. 2. joc practicat de flăcăi și fete, cu mingea mică, pe un teren delimitat ca cerc. 3. liniște, tihnă, odihnă.

ogoí, ogoiesc, v.t.r. (reg.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma, a (se) stâmpăra: „Păsările-or ciripi / Și pruncu l-or ogoi” (Bilțiu, 1996: 292). – Din scr. ugojiti „a îngriji”, cf. vsl. goi „pace” (Scriban, DEX, MDA).

ogoi, ogoiesc, vb. tranz., refl. – (reg.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma, a (se) stâmpăra: „Păsările-or ciripi / Și pruncu l-or ogoi” (Bilțiu, 1996: 292). – Din scr. ugojiti „a îngriji”, cf. vsl. goi „pace” (Scriban, DEX, MDA).

ogoi, ogoiesc, vb. tranz., refl. – A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma, a (se) stâmpăra: „Păsările-or ciripi / Și pruncu l-or ogoi” (Bilțiu 1996: 292). – Scr. ugoiti, cf. sl. goi „pace”.

OGOI² s. n. (Regional) 1. (Și în sintagma de-a ogoiul) Numele mai multor jocuri de copii, cu mingea, în care jucătorii își schimbă alternativ locul, de obicei într-un cerc. cf. h v 212, 375, 448, ix 124, xvIII 61, com. din uriu DE CÎMPiE – TURDA și din PODENI – AiUD, COMAN, GL., ALR II 4350/872, MAT. DIALECT. I, 263. 2. Loc în care se joacă copiii cu mingea sau loc delimitat (îngrădit etc.) pentru jocuri de copii. cf. klein, d. 204, lb, ddrf. Spune că nu-s încă bun Nici de cușma bărbătească nici de numele străbun. Și de ce? că fug de curte, că-n ogoi mă joc de-a hoina. davila, v. v. 27. Porumbeii, care sînt mai mulți copii, intră in ogoi. Uliul... stă mai de o parte, afară din ogoi. șez. xiii, 44. ♦ Gaură făcută în pămînt, în care se aruncă nasturii de joc. cf. păcală, m. r. 204. 3. Loc într-un lan unde n-a răsărit semănătura (alr sn i h 94/848) sau a crescut mai înaltă decît în jur (pribeagul, p. r. 57, 73). 4. (În compusul) Ciupercă-de-ogoi = ciupercă cu picior gros, albă pe din afară și cu miezul roșu-deschis (Vînju Mare – Strehaia). cf. h xvi 400. – pl.: (2, 4) ogoaie. – Și: orgoi s. n. șez. xiii, 53. – Etimologia necunoscută.

OGOI³ vb. IV. Tranz. (Popular) A liniști, a potoli, a domoli; a calma, a alina. Răul ce nu-l poți ogoi plinu-i de veninul morției. n. test. (1648), 178^r/29. Măguli firea-mpăratului... de-l bucură și-i ogoi gîndul. dosoftei, v. s. octombrie 48^v/34, cf. klein, d. 204, lb, polizu. Din cînd în cînd, o nădejde neîntemeiată îl ogoia. contemporanul, vi, 214, cf. barcianu. Prinsei a plînge cu jele. – Da ce-ai făcut, Gheorghe! îi zise maică-mea... venind repede la mine și căutînd să mă ogoaie. sbiera, f. s. 89, cf. alexi, w. Frîu turcesc... care-i servea de cravașă și cu care ogoia calul fără a-l scoate din pas. brăescu, v. 139. Nu putea să-i ogoaie zbuciumul frînt de tristețe. lesnea, c. d. 86, cf. id. p. e. 40. Ar fi vrut mai multă mîngîiere, mai multe vorbe de dragoste, care să-i mai ogoaie durerea. sadoveanu, o. i, 13. Pentru a le ogoi neastîmpărul, clucerul Neagu se înălță în sfîrșit. c. petrescu, a. r. 194. Dușmănia dintre sat și popă crescuse, din an în an, tot mai vrăjmașă și nimic n-o putea ogoi. camilar, n. i, 331. Se străduia să domolească zbaterea și guițatul unui godac pe care-l purta în brațe și nu prea izbutea să-l ogoaie. galan, z. r. 233. Bătrîna vorbea mult ca să se răcorească, să-și ogoiască durerea care o rodea. il 1962, ix, 19, cf. vaida, șez. v, 114. Cu cît căuta să-l ogoieze (împace, liniștească), cu atît țîncul țipa mai tare. i. cr. i, 141, cf. caba, săl. 91, alr i 1 385/96, a v 25, com. din straja – rădăuți. ◊ Fig. Ca un prunc trezit scîncește Vîntul – frunza mi-l ogoaie. beniuc, v. 53. ◊ refl. Plîngînd mult să ogoiră. dosoftei, v. s. septembrie 32^r/36. Calul de sărituri și de azvîrlituri nu s-au ogoit pînă nu l-au aruncat de pre sine gios. cantemir, hr. 410, cf. anon. car. Și fiindcă avea de două ori mai mulți cu sine de cum eram eu cu strejarii, atunci m-am oguat. șincai, hr. iii, 20/37. Ia mai bine ogoiește-te oleacă și mai strînge-ți buzișoarele acasă! creangă, p. 253. Peste zi [Hariton] s-a mai ogoit. v. rom. noiembrie 1953, 99. Au plîns bietele neveste și au bocit, cît au bocit, dară de la un timp s-au mai ogoit. sbiera, p. 13. Doară împărații nu să luptă iac-așa ca ciobanii, să-și dea o trîntă, două, ș-apoi iar să să ogoaie! reteganul, p. ii, 3. Toate ca toate, zise ea după ce s-o mai ogoiet de plîns, da băietu cu ce să-l îngropăm, că știi că în casă n-aveam para chioară? șez. vii, 135, cf. graiul, i, 246. Plînseră ei ce mai plînseră, dar de la o vreme se mai ogoiră. i. cr. iii, 63, cf. vasiliu, p. l. 61. Ogoaie-te, măi omule, și vezi-ți de treabă, ce ai cu mine? boceanu, gl., cf. alr i 1 568/12, 28, alr ii/29, a v 31. ◊ Intranz. Să nu poată ogoi, Să nu poată odihni, Cum n-a putut mă-sa ogoi și odihni. păsculescu, l. p. 127. ♦ refl. (Despre fenomene ale naturii, manifestări, acțiuni) A pierde din intensitate. Încet, încet zgomotul se ogoie. contemporanul, iii, 616. Vîntul se ogoiase și el și acum trecea ca un plîns greu numai, în largul cîmpiilor și prin văzduhul umed. sadoveanu, o. i, 297. Bătălia se ogoia pretutindeni. id. ib. v, 498. ♦ A cruța, a menaja, a trata cu grijă și îngăduință (pe cineva). Bine, măi George, apoi așa te porți tu cu mine? Apoi de-aceea te-am ogoit eu ca ochii din cap? rebreanu, i. 195, cf. 246. – prez. ind.: ogoiesc și ogoi (alr i 553/96, 280). – Și: ogoia, ogua vb. I. – cf. slavon, гой „pace, înțelegere”.

OGOl¹ s. n. 1. (Regional) Liniște, tihnă; odihnă. cf. ddrf, coman, gl. 2. (Învechit, prin Transilv.) Loc de popas, de odihnă. cf. gheție, r. m., barcianu, alexi, w. – pl.:? – Postverbal al lui ogoi³.