5 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ODÓR1, (1) odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaer. ♦ (La pl.) Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 2. Fig. Ființă iubită, prețuită; spec. copil. – Din sb. odor „pradă”.

ODÓR2, odoruri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoáre s. f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur.

odor4 sn [At: ALR II, 5284/574 / Pl: ~oare / E: mg odor] (Reg) Despărțitură la un capăt al șurii, în formă de șopron.

odor2 sn [At: TEODOREVICI, M. 36/2 / V: (reg) ~oare sf / Pl: ~uri / E: lat odor, -oris, it odore, fr odeur] (Înv) 1-2 Miros (încântător).

odor1 sn [At: EUSTRATIE, ap. GCR I, 114/16 / V: (reg) h~ / Pl: ~oare și (nob, sm) ~i / E: srb odor] 1 Obiect lucrat dintr-un metal prețios, adesea împodobit cu pietre prețioase Si: giuvaer. 2 (Pex) Orice obiect de mare preț. 3 (Îvr) Comoară. 4-5 (Lpl) (Veșminte scumpe sau) obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 6 (Fig; lsg) Ființă iubită, neprețuită. 7 (Fig; lsg) Copil. 8 Obiect care, oferit în dar, are o anumită semnificație, ori servește pentru a garanta sau a dovedi ceva. 9 (Reg) Cadou de logodnă sau de nuntă Si: dar. 10 (Îrg) Gaj. 11 (Reg) Dovadă concretă despre realitatea unui fapt.

odor3 sn [At: DDRF / Pl: ~oare și (rar) ~uri / E: mg udoar] (Trs) Curte.

ODÓR1, (1) odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaier. (La pl.) Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 2. Fig. Ființă iubită, prețuită; spec. copil. – Din scr. odor „pradă”.

ODÓR2, odoruri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoáre s. f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur.

ODÓR1 s. n. (Latinism învechit) Miros, mireasmă. Busuiocul Dulcele-odor răspîndind. COȘBUC, AE. 28.

ODÓR2, odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (adesea împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaer. Raiul nostru se compunea din cinci-șase camere bogat mobilate, pline de sofale... și defel de fel de odoare. GALACTION, O. I 328. Poruncește să-i aducă pe hîrca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoarele luate cu vicleșug de la împărăteasa lui. CREANGĂ, P. 101. ◊ Fig. În brațul drept, Avea flori albe, dragi odoare. COȘBUC, P. II 258. ♦ (Mai ales la pl., adesea determinat prin «sfinte» sau o bisericești») Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. Au luat în mîini odoare sfinte, cărți. GALACTION, O. I 75. Să văd măiastra-ți mînă lucrînd odoare sfinte. ALECSANDRI, T. II 84. Au prădat bisericile și mănăstirile de odoare. NEGRUZZI, S. I 169. 2. Fig. (Numai la sg.) Ființă iubită, prețuită. Baba și cu odorul de fiică-sa tot cîrtitoare și nemulțumitoare erau. CREANGĂ, P. 284. O vin-odorul meu nespus, Și lumea ta o lasă. EMINESCU, O. I 172. Spune de-al meu dor, Scumpului odor. ALECSANDRI, T. I 404.

ODÓR1 odoáre n. 1) Obiect confecționat din metal prețios și pietre scumpe folosit ca podoabă; giuvaier; bijuterie. 2) Obiect de mare valoare. 3) Ființă iubită. 4) la pl. Veșminte scumpe și obiecte de cult prețioase. /<sb. odor

ODÓR2 ~uri m. înv. Miros plăcut; parfum; mireasmă; aromă. /<lat. odor, it. odore, fr. odeur

odor n. 1. veșminte ornate și celelalte obiecte sacre: odoare sfinte bisericești; 2. fig. lucru scump, sculă: să-i dee împărăția întreagă pentru asemenea odoare CR. flori, odoare a primăverii AL.; 3. giuvaer: acum pricep ce odor de femeie am dobândit ISP.; 4. ființă iubită: o vin, odorul meu nespus! EM.; 5. copil: tot omul și-a sărutat odoru AL. [Serb. ODORA, veșminte, armură].

odór n., pl. oare (sîrb. odora, pradă, veșminte, armătură, d. vsl. o-drati, a zmulge, a lua, drati, a despica, a sfîșia, ca și it. roba, fr. robe, veșmînt, d. vgerm. roub, ngerm. raub, jaf, pradă. V. dîră). Lucru prețios, maĭ ales vorbind de cele ce servesc la oficiu bisericesc (ca: crucĭ, potire, cădelnițe ș. a.). Fig. Ființă foarte prețioasă și iubită: un odor de nevastă, de copil. Copil (des iron.): ĭacată ce pozne face odoru tăŭ! – Și hodór. V. podoabă, sculă.

ODOÁRE s. f. v. odor2.

ODOÁRE s. f. miros. (< fr. odeur)

*odoáre f., pl. orĭ (lat. odor, odóris). Rar. Miros.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

odór1 (obiect de preț) s. n., pl. odoáre

odór2 (miros) (înv.) s. n., pl. odóruri

arată toate definițiile

Intrare: Odor
nume propriu (I3)
  • Odor
Intrare: odor
odor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: odor (ființă)
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • odor
  • odorul
  • odoru‑
plural
  • odoare
  • odoarele
genitiv-dativ singular
  • odor
  • odorului
plural
  • odoare
  • odoarelor
vocativ singular
  • odorule
plural
  • odoarelor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • odor
  • odorul
  • odoru‑
plural
  • odori
  • odorii
genitiv-dativ singular
  • odor
  • odorului
plural
  • odori
  • odorilor
vocativ singular
  • odorule
plural
  • odorilor
Intrare: odor (miros)
odor1 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • odor
  • odorul
  • odoru‑
plural
  • odoruri
  • odorurile
genitiv-dativ singular
  • odor
  • odorului
plural
  • odoruri
  • odorurilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F127)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • odoare
  • odoarea
plural
  • odoruri
  • odorurile
genitiv-dativ singular
  • odori
  • odoarei
plural
  • odoruri
  • odorurilor
vocativ singular
plural
Intrare: odor (obiect)
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • odor
  • odorul
  • odoru‑
plural
  • odoare
  • odoarele
genitiv-dativ singular
  • odor
  • odorului
plural
  • odoare
  • odoarelor
vocativ singular
  • odorule
plural
  • odoarelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

odor (ființă)

  • 1. figurat (numai) singular Ființă iubită, prețuită.
    surse: DEX '09 DLRLC diminutive: odoraș 3 exemple
    exemple
    • Baba și cu odorul de fiică-sa tot cîrtitoare și nemulțumitoare erau. CREANGĂ, P. 284.
      surse: DLRLC
    • O vin-odorul meu nespus, Și lumea ta o lasă. EMINESCU, O. I 172.
      surse: DLRLC
    • Spune de-al meu dor, Scumpului odor. ALECSANDRI, T. I 404.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • odor „pradă”
    surse: DEX '09

odor (miros) odoare

etimologie:

odor (obiect)

  • 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: bijuterie giuvaier 3 exemple
    exemple
    • Raiul nostru se compunea din cinci-șase camere bogat mobilate, pline de sofale... și de fel de fel de odoare. GALACTION, O. I 328.
      surse: DLRLC
    • Poruncește să-i aducă pe hîrca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoarele luate cu vicleșug de la împărăteasa lui. CREANGĂ, P. 101.
      surse: DLRLC
    • figurat În brațul drept, Avea flori albe, dragi odoare. COȘBUC, P. II 258.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (la) plural Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase.
      surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Au luat în mîini odoare sfinte, cărți. GALACTION, O. I 75.
        surse: DLRLC
      • Să văd măiastra-ți mînă lucrînd odoare sfinte. ALECSANDRI, T. II 84.
        surse: DLRLC
      • Au prădat bisericile și mănăstirile de odoare. NEGRUZZI, S. I 169.
        surse: DLRLC

etimologie: