5 intrări

42 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oda[1] sf vz odaie1

  1. În definiția principală varianta de față este tipărită incorect: ~oda LauraGellner

ODÁIE, odăi, s. f. 1. (Pop.) Cameră, încăpere. ♦ (Înv.) Locuință, apartament, casă. 2. (Înv. și reg.) Așezare gospodărească izolată de sat; fermă mică, târlă de vite etc. 3. Colibă servind de adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; otac. [Pr.: -da-ie] – Din tc. oda, bg. odaia.

ODÁIE, odăi, s. f. 1. (Pop.) Cameră, încăpere. ♦ (Înv.) Locuință, apartament, casă. 2. (Înv. și reg.) Așezare gospodărească izolată de sat; fermă mică, târlă de vite etc. 3. Colibă servind de adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; otac. [Pr.: -da-ie] – Din tc. oda, bg. odaia.

ÓDĂ, ode, s. f. Specie a poeziei lirice (formată din strofe cu aceeași formă și cu aceeași structură metrică), în care se exprimă elogiul, entuziasmul sau admirația față de persoane, de fapte eroice, idealuri etc. ♦ (În Antichitate) Poezie sau poem (cu subiect eroic) cântate sau recitate cu acompaniament de liră. ♦ Compoziție muzicală cu caracter eroic, solemn. – Din fr. ode.

odaie2 sf [At: BRANDZA, FL. 499 / Pl: odăi / E: nct] (Bot; reg) 1 Obsigă (1) (Bromus secalinus). 2 Obsigă (2) (Bromus sterilis)

odaie1 sf [At: URECHE, L. 209 / V: (reg) ho~, (înv) oda[1] / Pl: odăi / E: tc oda, bg одая] 1 Cameră. 2 (Reg) Casă. 3 (Reg) Cămară. 4 (Reg) Sobă. 5 (Pop; îs) ~ (mai) mare, (sau dinainte, întâi, de ținere, curată, cea gătită) Cameră în care se primesc oaspeții. 6 (Reg) Cameră mică și joasă, situată de obicei în spatele casei țărănești. 7 (Înv) Locuință. 8 (Mil; înv) Cazarmă de ieniceri, de seimeni etc., folosită uneori și ca închisoare. 9 (Mil; îvr) Regiment de ieniceri. 10 (Îrg) Așezare gospodărească izolată de sat Si: gospodărie, (reg) conac, curte, măieriște. 11 (Olt; îlav) Prin (sau în) odăi Prin străini. 12 (Îal) Pe la vecini. 13 (Îal) Pe la ușile altora. 14 (Mpl) Cătun. 15 (Reg) Clădire improvizată din bârne sau din scânduri, situată afară din sat, servind drept adăpost pentru ciobani, pădurari, agricultori, (rar) pentru animale etc. 16 Încăpere a stânii, în care se prepară și se păstrează cașul și brânza. 17 (Reg; îf hodaie) Cocioabă. 18 (Reg) Târlă cu grajduri pentru vite. 19 (Reg) Loc împrejmuit, lângă o pășune, în care se închid vitele pe timpul nopții. 20 (Reg) Loc mare de pășunat, luat în arendă. 21 (Reg; rar) Grajd. 22 (Reg) Adăpost în care se țin uneltele de gospodărie Si: șopron, șură.

  1. În original, cele două variante sunt tipărite greșit: o~ , resp. ~oda . Potrivit originalului, prima variantă ar fi identică cu cuvântul însuși, iar cea de-a doua nu are nici un sens. Le-am corectat judecând după referințele încrucișate respective — LauraGellner

-o2 [At: DN3 / E: fr ode-] Element secund de compunere savantă cu semnificația „tub cu vid sau cu gaz”.

o1 sf [At: MUMULEANU, R. 1/1 / Pl: ~de / E: fr ode] 1 Poezie lirică în care se face elogiul unor persoane, fapte eroice sau idealuri. 2 (Ant) Poem eroic cântat sau recitat cu acompaniament de liră. 3 (Pex) Compoziție muzicală cu caracter eroic, solemn.

ÓDĂ, ode, s. f. Specie a poeziei lirice (formată din strofe cu aceeași formă și cu aceeași structură metrică), în care se exprimă elogiul, entuziasmul sau admirația față de persoane, de fapte eroice, idealuri etc. ♦ (În antichitate) Poezie sau poem (cu subiect eroic) cântate sau recitate cu acompaniament de liră. ♦ Compoziție muzicală cu caracter eroic, solemn. – Din fr. ode.

ODÁIE, odăi, s. f. 1. Cameră, încăpere. Copiii nerăbdători așteaptă în odaia din dreapta semnalul cînd vor putea intra. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. L. 19. Radu nu se simțea tocmai bine, și-i plăcea să rămîie singur în odaie. VLAHUȚĂ, O. A. 118. În odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie. EMINESCU, O. I 130. ♦ (Învechit) Locuință; apartament. Niște lungi șiruri de clădiri cu tinde slujeau de locuințe sau odăi copiilor din casă, strejilor și slujitorilor domnești. ODOBESCU, S. I 126. 2. (Învechit, regional) Așezare gospodărească izolată de sat, fermă mică, tîrlă de vite etc. Producerea laptelui de la odaia domnului Mișolu este recunoscută de cea mai abundintă de către toți neguțetorii care cumpără laptele de la odăile din această parte a județului. I. IONESCU, D. 358. 3. Otac. Stătusem o săptămînă cu vitele la odaie, lîngă apă. SADOVEANU, la CADE.

ÓDĂ, ode, s. f. Poezie lirică (formată din strofe cu aceeași formă și aceeași structură metrică), în care se exprimă preamărirea, elogiul, lauda, entuziasmul sau admirația, de obicei față de fapte eroice etc. O să-ți spuie de panglice, de volane și de mode, Pe cînd inima ta bate ritmul sfînt al unei ode. EMINESCU, O. I 159. Scavinschi scria... sonete... ode. NEGRUZZI, S. I 206. ♦ (În antichitate) Poezie sau poem (mai ales cu subiect eroic), destinat să fie cîntat sau recitat cu acompaniament de liră; p. ext. (și azi) compoziție muzicală cu caracter eroic, solemn.

-ODĂ Element secund de compunere savantă cu semnificația „tub cu vid sau cu gaz”. [< fr. -ode].

ÓDĂ s.f. (Ant.) Poezie eroică cântată sau recitată cu acompaniament de liră. ♦ Poezie lirică, care exprimă sentimente de admirație, preamărind mai ales un erou, o faptă eroică etc. ♦ Piesă muzicală eroică, înălțătoare. [< fr. ode, lat., gr. ode].

ODĂ1 s. f. 1. (ant.) poezie eroică, poem care se cânta sau se recita cu acompaniament de liră. ♦ poezie lirică în care se exprimă sentimente de admirație, de preamărire față de persoane, fapte eroice etc. 2. lucrare muzicală cu caracter eroic, solemn. (< fr., gr. ode, lat. oda)

-ÓDĂ2 elem. „tub cu vid, circuit electronic”. (< fr., germ. -ode, cf. gr. hodos, drum)

ODÁIE odăi f. 1) Încăpere în interiorul unei case; cameră. 2) înv. Așezare gospodărească izolată de sat. 3) rar Construcție rudimentară improvizată în câmp, servind ca adăpost; sălaș; colibă. 4) ist. Cazarmă turcească folosită uneori și ca închisoare. [Sil. o-da-ie] /<turc. oda, bulg. odaja

ÓDĂ ~e f. Creație literară lirică cu caracter solemn, în care se face un elogiu. /<fr. ode

ODAIE s.f. 1. (Mold.) Cameră. L-au dus într-altă odaie, a patra, cu mult mai frumoasă decît cele trei ce șăzusă ei. H 1771, 83v. Odaie. H 1778, 8r. După acie am întrat într-alte odăi. H 17791, 83v; cf. H 1771, 81v, 83r, 86^{r, 88r, 90v, 93v, 99v; H 1778, 8v; H 17792, 74v, 75r, 75v. 2. (Mold., ȚR) Locuință. A: Au luat și pe lordachie Ruseț vornicul de l-au dus la odae lui; așijdere și pre nepotu-său . . . la odae lui vel cămăraș. NCL II, 301. Logofătul de taină . . . au avut și odaie osebită în curte. GHEORGACHI. B: Odăi au zidit . . . în Ierusalim. BIBLIA (1688). 3. (Mold.) Cazarmă, folosită uneori și ca închisoare. S-au așăzatu Oprea la odăile dorobanților. URECHE. I-au dus la odae de siimeni de i-au închis. NCL II, 294. Mai tocmit-au și cîteva casă în curțile domnești și odăile simenilor. NECULCE; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. ♦ Regiment de ieniceri. Au poroncit hanul și pașa de i s-au . . . rădicat și odăile cele ienicerești ce-l păzeau. AXINTE URICARIUL. 4. (Mold.; ȚR) Tîrlă cu grajduri penlru vite; stînâ. A: Lupul stolnicul . . . avînd poroncă de la domnul ca să calce odăile turcești și pe văcarii turcilor să-i puie pe toți la bir. PSEUDO-E. KOCtĂLNICEANU. B: Odăi de oi vom face. BIBLIA (1688). Etimologie; tc. oda, bg. odaja.

Odaia-Vizirului f. od. partea din raiaua Brăilei, stăpânită de Domnul Țării românești printr’un ispravnic.

odaie f. 1. cameră, încăpere: odaie de culcare; 2. adăpost de vite pe câmp sau într’o pădure: să mi-l aduci cam cu oi, cam cu odăi... POP.; 3. Tr. cătun format din mici moșii iobăgești; 4. (în vechime) cazarmă: odăile seimenești. [Turc. ODA; sensul 3 din ung. HODÁLY, de aceeaș origină].

odă f. 1. la cei antici, poemă destinată a fi cântată; 2. azi, mică poemă împărțită în strofe egale: oda e forma obișnuită a poeziei lirice.

arată toate definițiile

Intrare: Oda
Oda
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: odaie
substantiv feminin (F131)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • odaie
  • odaia
plural
  • odăi
  • odăile
genitiv-dativ singular
  • odăi
  • odăii
plural
  • odăi
  • odăilor
vocativ singular
plural
oda
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: odă
odă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: odă (s.f.)
odă1 (s.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • o
  • oda
plural
  • ode
  • odele
genitiv-dativ singular
  • ode
  • odei
plural
  • ode
  • odelor
vocativ singular
plural
Intrare: odă (suf.)
sufix (I7-S)
  • o

odaie oda

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Copiii nerăbdători așteaptă în odaia din dreapta semnalul cînd vor putea intra. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. L. 19.
      surse: DLRLC
    • Radu nu se simțea tocmai bine, și-i plăcea să rămîie singur în odaie. VLAHUȚĂ, O. A. 118.
      surse: DLRLC
    • În odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie. EMINESCU, O. I 130.
      surse: DLRLC
  • 2. învechit regional Așezare gospodărească izolată de sat; fermă mică, târlă de vite etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Producerea laptelui de la odaia domnului Mișolu este recunoscută de cea mai abundintă de către toți neguțetorii care cumpără laptele de la odăile din această parte a județului. I. IONESCU, D. 358.
      surse: DLRLC
  • 3. Colibă servind de adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: otac attach_file un exemplu
    exemple
    • Stătusem o săptămînă cu vitele la odaie, lîngă apă. SADOVEANU, la CADE.
      surse: DLRLC

etimologie:

odă (s.f.)

  • 1. Specie a poeziei lirice (formată din strofe cu aceeași formă și cu aceeași structură metrică), în care se exprimă elogiul, entuziasmul sau admirația față de persoane, de fapte eroice, idealuri etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: imn attach_file 2 exemple
    exemple
    • O să-ți spuie de panglice, de volane și de mode, Pe cînd inima ta bate ritmul sfînt al unei ode. EMINESCU, O. I 159.
      surse: DLRLC
    • Scavinschi scria... sonete... ode. NEGRUZZI, S. I 206.
      surse: DLRLC
    • 1.1. în Antichitate Poezie sau poem (cu subiect eroic) cântate sau recitate cu acompaniament de liră.
      surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.2. Compoziție muzicală cu caracter eroic, solemn.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

odă (suf.)

  • 1. Element secund de compunere savantă cu semnificația „tub cu vid sau cu gaz”.
    surse: DN

etimologie: