odáĭe f., pl. odăĭ (turc. oda, ngr. odás [scris ontâs], bg. sîrb. odaja. D. rom. vine ung. hodály, cătun, și rut. odaĭa, stînă. V. odaliscă). Cameră, încăpere: odaĭe de dormit. Perdea, îngrăditură p. oĭ vara la cîmp orĭ în pădure și în care e și o căsuță: la munte-s oamenĭ care-șĭ fac vacu maĭ mult în pădure pe la odăĭ (Sov. 209), odaĭa luĭ era în fundu pîrăuluĭ (209). Cazarmă (Vechĭ). Cătun (Trans. După ung.). – Și hodaĭe (Trans. Munt.).