ODAIE, odăi, s. f. 1. Cameră, încăpere. Copiii nerăbdători așteaptă în odaia din dreapta semnalul cînd vor putea intra. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. L. 19. Radu nu se simțea tocmai bine, și-i plăcea să rămîie singur în odaie. VLAHUȚĂ, O. A. 118. În odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie. EMINESCU, O. I 130. ♦ (Învechit) Locuință; apartament. Niște lungi șiruri de clădiri cu tinde slujeau de locuințe sau odăi copiilor din casă, strejilor și slujitorilor domnești. ODOBESCU, S. I 126. 2. (Învechit, regional) Așezare gospodărească izolată de sat, fermă mică, tîrlă de vite etc. Producerea laptelui de la odaia domnului Mișolu este recunoscută de cea mai abundintă de către toți neguțetorii care cumpără laptele de la odăile din această parte a județului. I. IONESCU, D. 358. 3. Otac. Stătusem o săptămînă cu vitele la odaie, lîngă apă. SADOVEANU, la CADE.