ODAIE s.f. 1. (Mold.) Cameră. L-au dus într-altă odaie, a patra, cu mult mai frumoasă decît cele trei ce șăzusă ei. H 1771, 83^v. Odaie. H 1778, 8^r. După acie am întrat într-alte odăi. H 1779¹, 83^v; cf. H 1771, 81^v, 83^{r, 86^{r}, 88^r, 90^v, 93^v, 99^v; H 1778, 8^v; H 1779², 74^v, 75^r, 75^v. 2. (Mold., ȚR) Locuință. A: Au luat și pe lordachie Ruseț vornicul de l-au dus la odae lui; așijdere și pre nepotu-său . . . la odae lui vel cămăraș. NCL II, 301. Logofătul de taină . . . au avut și odaie osebită în curte. GHEORGACHI. B: Odăi au zidit . . . în Ierusalim. BIBLIA (1688). 3. (Mold.) Cazarmă, folosită uneori și ca închisoare. S-au așăzatu Oprea la odăile dorobanților. URECHE. I-au dus la odae de siimeni de i-au închis. NCL II, 294. Mai tocmit-au și cîteva casă în curțile domnești și odăile simenilor. NECULCE; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. ♦ Regiment de ieniceri. Au poroncit hanul și pașa de i s-au . . . rădicat și odăile cele ienicerești ce-l păzeau. AXINTE URICARIUL. 4. (Mold.; ȚR) Tîrlă cu grajduri penlru vite; stînâ. A: Lupul stolnicul . . . avînd poroncă de la domnul ca să calce odăile turcești și pe văcarii turcilor să-i puie pe toți la bir. PSEUDO-E. KOCtĂLNICEANU. B: Odăi de oi vom face. BIBLIA (1688). Etimologie; tc. oda, bg. odaja.