OBRĂZNICI, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic.

obraznic, ~ă [At: AETHIOPICA, 37^r/9 / Pl: ~ici, ~ice / E: obraz + -nic] 1 a (Reg) Timid. 2 a Lipsit de respect Si: impertinent, insolent, nerușinat. 3 a Neascultător. 4 sf (Bot) Telegraf (Tradescantia zebrina).

obrăznici [At: KOTZEBUE, U. 21^v/13 / Pzi: ~cesc / E: obraznic] 1-2 vr (Înv) vi A deveni obraznic (2). 3 vt A îndrăzni. 4 vt (Fam) A certa cu vorbe aspre Si: a ocărî.

OBRAZNIC, -ICĂ adj. și sm. f. Care n’are respect sau rușine de cineva, care e îndrăzneț pînă la nerușinare: iedul cel mare și cel mijlociu dau prin băț de ~i ce erau (CRG.); o barză ~ă a îndrăznit să-și așeze cuibul lîngă coșul bucătăriei (I.-GH.); (P): ~ul mănîncă praznicul, cel îndrăzneț trage mai adesea folos de pe urma îndrăznelii lui [obraz].

OBRĂZNICI (-icesc) I. vb. tr. 1 A face să devie obraznic, să-și ia nasul la purtare ¶ 2 A numi obraznic, a trata de obraznic: nu numai pe vagmistrul... l-a obrăznicit cum se cade, dar chiar pe locotenentul (BR.-VN.). II. vb. refl. A deveni obraznic; a-și lua prea mult nas, prea multă îndrăzneală: nu te ~ mai mult, căci te voiu cîrpi (GN.); ține-ți vorbele în gură și nu te ~ mai mult (ALECS.).

OBRĂZNICUȚ adj. dim. OBRAZNIC: ți-i hazlie Luluța, dar îi cam ~ă, să nu te superi (ALECS.).

OBRĂZNICI, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocărî pentru o obrăznicie. – Din obraznic.

OBRAZNIC, -Ă, obraznici, -e, adj. Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent; (cu sens atenuat) neascultător, neastîmpărat. Unii îi aruncau în treacăt vorbe înțepătoare și aluzii obraznice. BART, E. 316. Iedul cel mare și cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau. CREANGĂ, P. 19. Oare ce vor fi zicînd boii, în mintea lor, despre acele obraznice păsăruice? ODOBESCU, S. III 23. ◊ Fig. Iarna trecută îl apucase-o tuse obraznică, de care abia a scăpat în primăvară. VLAHUȚĂ, N. 14. ◊ (Substantivat) Fugi, obraznicule, că m-ai spăriet. ALECSANDRI, T. I 38. Obraznicul mănîncă praznicul (= cel care îndrăznește fără rușine trage adesea foloase de pe-urma îndrăznelii sale). ◊ (Adverbial) Tu obraznic îngîmfîndu-te... Vrei să schimbi și rînduiala. CONACHI, P. 264. (F i g.) Castelele latifundiarilor își înalță vîrfurile obraznic. SAHIA, U.R.S.S. 6.

OBRĂZNICI, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni necuviincios, obraznic, impertinent; a-și lua nasul la purtare. M-am lămurit! Și-a îngăduit să se obrăznicească adineauri cu mine. C. PETRESCU, A. R. 22. De l-oi vedea obrăznicindu-se cumva, acolo pe loc îi și tai capul. CREANGĂ, P. 231. Mămuca-i da peste mînă, cînd se mai obrăznicea. NEGRUZZI, S. III 25. 2. Tranz. (Familiar) A certa cu vorbe aspre, a ocărî (pe cineva) pentru o obrăznicie.

OBRAZNIC ~că (~ci, ~ce) 1) și substantival Care nu are rușine; nerușinat; impertinent; neobrăzat. ◊ ~cul mănâncă praznicul se spune despre o persoană care obține ceva datorită impertinenței sale. 2) Care este neastâmpărat; neascultător. Copil ~. [Sil. -braz-] /obraz + suf. ~nic.

A SE OBRĂZNICI mă ~esc intranz. A se abate de la normele de bună-cuviință; a deveni obraznic; a-și lua nasul la purtare. [Sil. -bră-] /Din obraznic

A OBRĂZNICI ~esc tranz. pop. 1) A admonesta pentru purtare necuviincioasă. 2) A face să se obrăznicească. [Sil. -brăz-] /Din obraznic

obraznic a. și m. care n’are obraz sau rușine. [Cf. înfrunta].

obrăznicì v. a deveni obraznic.

obráznic, -ă adj. (bg. bez-obráznik, adică „fără obraz”, contaminat de omráznik, om scîrbos, omráz, gîlcevitor; rus. bez-o-bráznyĭ, necuviincĭos. V. omîrzesc). Care n’are obraz, gros de obraz, nerușinat, impertinent, insolent, arogant. Neastîmpărat, zburdalnic: copiĭ obraznicĭ. Prov. Obraznicu mănîncă praznicu, e bine uneorĭ să nu fiĭ modest. Adv.: A răspunde obraznic.

obrăznicésc v. tr. (d. obraznic). Taxez de obraznic. V. refl. Devin obraznic: copiiĭ s’aŭ obrăznicit.

!obraznic (desp. o-braz-) adj. m., s. m., pl. obraznici; adj. f., s. f. obraznică, pl. obraznice

obrăznici¹ (a ~) (a mustra) (fam.) (desp. o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicesc, 3 sg. obrăznicește, imperf. 1 obrăzniceam; conj. prez. 1 sg. să obrăznicesc, 3 să obrăznicească

+obrăznici² (a se ~) (a deveni obraznic) (desp. o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. mă obrăznicesc, 3 sg. se obrăznicește, imperf. 1 sg. mă obrăzniceam; conj. prez. 1 sg. să mă obrăznicesc, 3 să se obrăznicească; imper. 2 sg. afirm. obrăznicește-te; ger. obrăznicindu-mă

obraznic (o-braz-) adj. m., pl. obraznici; f. obraznică, pl. obraznice

obrăznici (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicesc, imperf. 3 sg. obrăznicea; conj. prez. 3 să obrăznicească

obraznic adj. m. (sil. -braz-), pl. obraznici; f. sg. obraznică, pl. obraznice

obrăznici vb. (sil. -brăz-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicesc, imperf. 3 sg. obrăznicea; conj. prez. 3 sg. și pl. obrăznicească

obraznic

obrăznici (conj. obrăznicească)

obraznic.

a avea un tupeu obraznic expr. (glum.) a fi obraznic, a avea tupeu

obrăznici, obrăznicesc v. t. 1. a certa cu vorbe aspre 2. a acuza (pe cineva) de obrăznicie

OBRAZNIC adj., s. 1. adj. arogant, impertinent, insolent, ireverențios, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, țanțoș, (livr.) prezumțios, (rar) neînfrânat, (fam.) tupeist, (pop. și fam.) țâfnos, (înv. și reg.) rușinat, (Transilv.) șulhetic, (înv.) nerușinos, (fam. fig.) botos. (Un om ~.) 2. s. v. obrăznicătură.

OBRĂZNICI vb. (Mold.) a se lăinici, (fig.) a se întinde. (Te rog să nu te ~!)

OBRAZNIC adj., s. 1. adj. arogant, impertinent, insolent, ireverențios, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, țanțoș, (livr.) prezumțios, (rar) neînfrînat, (pop. și fam.) țîfnos, (înv. și reg.) rușinat, (Transilv.) șulhetic, (înv.) nerușinos, (fam. fig.) botos. (Un om ~.) 2. s. obrăznicătură. (E un ~!)

obraznic adj. v. RUȘINOS. SFIICIOS. SFIOS. TIMID.^[1]

OBRĂZNICI vb. (Mold.) a se lăinici, (fig.) a se întinde. (Te rog să nu te ~!)

Obraznic ≠ ascultător, cuminte, cuviincios, respectuos, politicos

OBRÁZNIC adj. ≠ rușinos, sfiicios, sfios, timid.