obosit, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: (reg) ab~ / Pl: ~iți, ~e / E: obosi] 1 Care este sleit de puteri Si: extenuat, istovit, ostenit. 2 (D. sol; pan) Cu productivitate scăzută.

OBOSIT adj. p. OBOSI. Foarte ostenit, ostenit peste măsură: ~ de munca zilei; Ⓕ ~ de viață ¶¶ C. NEOBOSIT.

OBOSIT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală, sleit de puteri, ostenit, istovit. Sta întunecat și obosit, cu privirile ațintite în gol. DUMITRIU, N. 76. Obosit, omul șade pe o bancă, să răsufle. CARAGIALE, O. II 199. Ipate... obosit fiind, se lăsă oleacă jos pe iarbă. CREANGĂ, P. 158. ◊ (Adverbial) Vorbea puțin și obosit. VORNIC, P. 20. ◊ Fig. în lumina din ce în ce mai albă a zilei, veneau parcă mai obosite deosebitele zgomote ale tîrgușorului. SADOVEANU, O. VII 28. Din mii de sunete ușoare... se naște ca o slabă suspinare ieșită din sînul obosit al naturii. ODOBESCU, S. III 17.

obosit a. 1. ostenit peste măsură; 2. fig. foarte desgustat: obosit de vieață.

obosít, -ă adj. Ostenit. Fig. Obosit de vĭață, de petrecerĭ, dezgustat de vĭață, de petrecerĭ.

OBOSI, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi.

obosi vi [At: MOXA, ap. GCR I, 58/27 / V: (reg) ab~ / Pzi: ~sesc / E: bg обосея, srb obositi] A-i slăbi cuiva puterile fizice sau intelectuale în urma unei activități îndelungate și susținute Si: a osteni.

FERICIREA GRABNICĂ CURÎND OBOSEȘTE (D. Cantemir) = Bucuria venită din muncă este mai trainică, mai adîncă.

OBOSI (-osesc) vb. tr. și intr. A osteni din cale afară: munca pe căldură mă obosește grozav; am obosit de atîta alergătură [srb. o b o s i t i, bg. obosĕvamŭ „a rămînea desculț, a-și pierde potcoavele (de multă alergătură)”].

OBOSITOR adj. verb. OBOSI. Care obosește: o lucrare, o muncă obositoare ¶¶ C. NEOBOSITOR.

OBOSI, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, scr. obositi.

OBOSI, obosesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde puterile fizice sau intelectuale în urma unei sforțări îndelungate, a simți oboseală; a osteni. Copilul obosise, gîfîia, se împiedica de pietroaiele mari. DUMITRIU, N. 152. Cînd îi obosesc ochii, s-apucă de altceva, STANCU, D. 90. De cînd m-o adus păcatele aici, am obosit ca un cal de poștă. ALECSANDRI, T. I 137. ◊ Tranz. M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I 260. Dar toți caii-și obosea Și potrivă nu-și găsea. ALECSANDRI, P. P. 27. Ulițele orașelor europenești, trase cu sfoara, au multă monotonie și obosesc vederea. NEGRUZZI, S. I 70. ◊ Refl. Și să luară de să luptară pînă ce se obosiră, dar nici unul pe altul nu s-au putut învinge. RETEGANUL, P. I 73.

A OBOSI ~esc 1. intranz. (despre ființe) A-și pierde puterile (în urma unui consum de energie); a ajunge în stare de slăbiciune; a osteni. 2. tranz. (ființe) A face să-i slăbească puterile; a aduce într-o stare de slăbiciune; a osteni. /<bulg. oboseja, sb. obositi

A SE OBOSI mă ~esc intranz. A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se necăji; a se chinui; a se căzni; a se munci; a se osteni. /<bulg. oboseja, sb. obositi

obosì v. 1. a osteni foarte. [Serb. OBOSITI, a-și rupe încălțămintea (de mult umblet): românește cu sensul generalizat].

obosésc v. intr. (sîrb. obositi, a-țĭ rupe încălțămintele mergînd, a ajunge cu picĭoarele goale, d. vsl. bosŭ, desculț). Ostenesc. V. tr. Ostenesc. V. refl. Mă ostenesc.

obosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosesc, 3 sg. obosește, imperf. 1 oboseam; conj. prez. 1 sg. să obosesc, 3 să obosească

obosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosesc, imperf. 3 sg. obosea; conj. prez. 3 să obosească

obosi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosesc, imperf. 3 sg. obosea; conj. prez. 3 sg. și pl. obosească

obosi (obosesc, obosit), vb. – A se osteni, a se plictisi, a i se urî de... Sb., slov. obositi „a ajunge desculț”, din sl. bosi „desculț” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221; Tiktin; Pușcariu, Lr., 282). În Olt. și Munt. (ALR, I, 102); în Mold. este preferat osteni. – Der. oboseală, s. f. (osteneală); obositor, adj. (care obosește).

RECTUM ITER QUOD SERO COGNOVI ET LASSUS ERRADO, ALIIS MONSTRO (lat.) eu arăt altora calea dreaptă, pe care am cunoscut-o târziu când eram obosit de rătăcire – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 8, 3.

obosit, -ă, obosiți, -te adj. 1. (adol.) de calitate inferioară. 2. (fig.) slab. 3. beat. 4. (d. obiecte) uzat.

a avea o față de confort trei / de melc obosit / de gură de canal / de spate de bloc / de biscuit tăiat / de buzunar întors expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută

OBOSIT adj. ostenit, trudit. (Om ~.)

OBOSIT adj. ostenit. (Om ~.)

OBOSI vb. 1. a osteni, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atâta efort.) 2. v. munci. 3. v. deranja.

OBOSI vb. 1. a osteni, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atîta efort.) 2. a se munci, a se osteni, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atâta pentru...) 3. a se deranja, a se osteni. (Nu era cazul să te ~ pînă aici.)

Obosit ≠ odihnit, neobosit

OBOSIT, -Ă adj. Care simte oboseală, sleit de puteri; ostenit, istovit, extenuat. cf. anon. car., lb. Voi a cărora nevăzută putere rădică toată ființa obosită de sarcina nenorocirilor... ajutați-mă și pe mine. marcovici, c. 8/18. El... obosit, fără simțire au căzut la pâmint. drăghici, r. 160/12. Dac-a mea frunte palidă, obosită, Dac-a mea privire s-o-ntoarce spre mormînt... Voi părăsi locașul unde-am nădăjduit. alexandrescu, m. 7. Astfel paserea rănită De un șerpe otrăvit Zboară, zboară obosită Și s-abate amorțită. alecsandri, P. i, 184. Mircea se înclină de ani obosit, însă al său suflet nu e-mbătrînit. bolintineanu, o. 37. Ipate... obosit fiind, se lăsă oleacă jos pe iarbă și adormi dus. creangă, p. 158. Obosit, omul șade pe o bancă, să răsufle. caragiale, o. ii, 5. Iuți își întind obositele trupuri pe prunduri de sare. coșbuc, ae. 15, cf. stancu, r. a. iv, 224. Cînd vii acasă ești obosit și posomorit. h. lovinescu, t. 92. Urcă scările, obosit, îngîndurat. vornic, p. 208. Păsări obosite de zbor, în cuiburi ascunse coboară. isanos, p. 232. (În contexte figurate) Toamna, ca o călătoare obosită de lungi drumuri, S-a oprit la țărmul mării. d. botez, p. o. 49. ◊ Fig. Voi face din lungii, din obosiții mei ani triști... o oră de lectură pentru vreun cutreierător de cafenele. eminescu, g. p. 22. Din mii de sunete ușoare și nedeslușite se naște ca o slabă suspinare ieșită din sînul obosit al naturei. odobescu, s. iii, 17. Și-acum dormi, căci obosite dorm și florile din vase. minulescu, v. 85. Lampa obosită a clipit. bacovia, o. 66. Trenuri obosite... varsă în gară sumedenie de soldați. sahia, n. 47. Doamna Ciudin răspundea rămînînd cufundată cu oarecare plăcere în suferința ei obosită. sadoveanu, o. ix, 128. ◊ (Adverbial) Vorbea puțin și obosit. vornic, p. 20. Vorbea obosit, ștergîndu-și mașinal obrazul de sudoare. t. popovici, s. 211. ◊ (Substantivat) Sculați-vă.., voi, toți obosiții strădaniei de ieri. petică, o. 149. ♦ p. anal. (Despre sol) Cu productivitate scăzută. Pămîntul cel obosit și vechiu care rămîne să se odihnească... poate șă-l prifacă în anii cei dîntîi ai pîrloagei în imașul cel mai mănos. i. ionescu, c. 33/7, cf. 87/20. – pl.: obosiți, -te. – Și: (regional) abosit, -ă adj. alrm i/i h 140/355. – v. obosi.

OBOSI vb. IV. Intranz. A-i slăbi cuiva puterile (fizice sau intelectuale) în urma unei activități îndelungate și susținute, a simți oboseală; a osteni. El o goni tocma 4 mile pînă osteni, și scroafa obosi de căzu. moxa, ap. gcr i, 58/27, cf. anon. car. De multă osteneală cu toții obosîsă de ispravă. drăghici, r. 11/10, cf. 40/9, polizu. Cucoană Marghiolită, Duducă Zamfiriță, Am obosit de tot Și zău! că nu mai pot. alecsandri, t. i, 50. Probabil că tatăl și băiatul au răcit și au obosit prea mult. caraGIALE, O. VII, 22, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Mihai înțelege că Simion a obosit. sahia, n. 46. Cînd îi obosesc ochii, s-apucă de altceva. stancu, d. 90. ◊ tranz. fact. I-ai obosîtu-i cu goana cea lungă. dosoftei, ps. 29/10, cf. lb. UIițile orașelor europenești trase cu sfoara... obosesc vederea. negruzzi, s. i, 70. Amice! Scrisoarea precedentă fiind cam lungă, cred că te-a obosit citind-o. bolintineanu, o. 355. M-au obosit Căile-alergate. coșbuc, p. i, 260. Îți mărturisesc că începuse să mă obosească viața. c. petrescu, c. v. 360. Dar toți caii-și obosea Și potrivă nu-și găsea. alecsandri, p. p. 27. Ție-ți e urît, Ori calea te-a obosit. reteganul, tr. 21. Drumul v-o fi obosit, Soarele v-o fi pripit. balade, ii, 289. (Fig.) Sărăcia obosește sufletul. marcovici, d. 140/14. ◊ refl. (Regional) cf. lb, ddrf, barcianu, alexi, w. Și se luară de se luptară pînă ce se obosiră, dar nici unul pe altul nu s-au putut învinge. reteganul, p. i, 73. – prez. ind.: obosesc. – Și: (regional) abosi vb. IV. alr i 1 111/273, alr ii/i h 96/362. – Din. bg. обосея, scr. obositi „a rămînea desculț, a-și pierde potcoavele”.