năimit², ~ă [At: VARLAAM, C. 12 / P: nă-i~ / V: (înv) năiemit, nămit / Pl: ~iți, ~e / E: năimi] (Îvp) 1 a (D. bunuri mobile sau imobile) Închiriat. 2-3 smf, a (Persoană) care s-a angajat cu plată, pentru a efectua o muncă. 4 a (Rar; îs) Cuvânt ~ Promisiune. 5-6 smf, a (Spc; rar) Mercenar.

năimit¹ sn [At: SBIERA, P. 207 / P: nă-i~ / Pl: ~uri / E: năimi] 1 (Îvp) Închiriere. 2 (Îvp) Angajare. 3 (Trs) Mituire.

NĂIMIT, †NĂMIT I. adj. p. și sm. NĂIMI, NĂMI. Tocmit(ul) la cineva cu simbrie: nămitul de va sluji la un stăpîn și nu-i va plăti simbria (PRV.-LP.). II. sbst. Faptul de a năimi.

NĂIMIT, -Ă, năimiți, -te, s. m. și f. (Regional) Persoană angajată cu plată pentru a efectua o muncă temporară. Se temeau de un atac desperat, dat în timpul nopții de forțele reacționare și de năimiții lor. CAMIL PETRESCU, O. II 487. Vor lucra din toate puterile și nu se vor simți ca niște năimiți, niște argați. CONTEMPORANUL, VI_I 104.

năĭmít, -ă adj. și s. (d. năĭmesc). Rar azĭ. Angajat cu leafă, simbriaș, mercenar.

năcmi v vz năimi

năiemi vi vz năimi

năiemit, ~ă a vz năimit²

năimi vt [At: VARLAAM, C. 155 / P: nă-i~ / V: (îrg) nămi, (înv) năiemi, (reg) năcmi, nimi / Pzi: ~mesc / E: năiem] 1-2 (Îvp) A închiria (de la cineva sau) cuiva bunuri mobile sau imobile. 3 (Îvp) A angaja pe cineva pentru executarea unei lucrări. 4 (Trs) A mitui.

nămi v vz năimi

nămit, ~ă a vz năimit²

nimi² v vz năimi

NĂIMI, †NĂMI (-mesc) l. vb. tr. 1 A închiria, a lua cu chirie: de cu seară năimim cai și ne pregătim merinde pentru trei zile (VLAH.); trase la cel mai bun birt unde nămi cele mai frumoase odăi (NEGR.) ¶ 2 A lua pe cineva cu leafă, cu simbrie, ca să-l slujească, a angaja, a tocmi: eu te-aș năimi pe un an, dară spune-mi ce fel de simbrie mi-ai cere? (SB.). II. vb. refl. A se tocmi, a se băga (slugă, etc.) la cineva cu simbrie: i-a răspuns... că el este păstor și ar vroi să se năimească (SB.); s’a năimit la urmă la velnița cu grajdurile și acareturile irosite (GRIG.) [vsl. najmati].

NĂMI... 👉 NĂIMI...

NAIMI vb. IV v. năimi.

NĂIMI, năimesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A angaja pe cineva pentru o muncă; a tocmi. Să se știe că năimesc cărăuși să-mi care averea la locurile mele. SADOVEANU, F. J. 93. A pornit înspre piaț, ca să năimească pe cineva și să-i aducă șatra în tîrg. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 88.Au năimit pe un om... să meargă să vestească tatălui său. DRĂGHICI, R. 6. ◊ Refl. Ca să nu mor de foame, m-am năimit și am slujit șapte ani. ȚICHINDEAL, F. 463. 2. A închiria; a arenda. Năimim amîndoi pășuni pentru oile noastre în aceeași parte de țară. SADOVEANU, N. F. 38. – Variante: (regional) naimi (I. IONESCU, D. 365), nămi (NEGRUZZI, S. I 260) vb. IV.

A NĂIMI ~esc tranz. pop. 1) (persoane) A lua la lucru (printr-o înțelegere); a tocmi; a angaja. 2) A lua cu chirie; a închiria. 3) A lua în arendă; a arenda. [Sil. nă-i-] /<sl. naimu

A SE NĂIMI mă ~esc intranz. (despre persoane) A intra într-un serviciu în schimbul unei plăți; a se tocmi; a se angaja. [Sil. nă-i-] /<sl. naimu

năimì v. a tocmi cu plată (lucrători, slugi, etc.). [Slav. NAIMATI].

năimésc v. tr. (vsl. na-imati, a năĭmi, d. imati, ĭenti-imon, a prinde, a lua; sîrb. naĭmiti; got. niman, germ. nehmen. V. primesc, uĭmesc). Rar azĭ. Tocmesc, angajez (lucrătorĭ, servitorĭ). – Și năĭemesc, nămesc și înnăĭmesc.

nămésc V. năĭmesc.

năimit (înv., pop.) (desp. nă-i-) adj. m., s. m., pl. năimiți; adj. f., s. f. năimită, pl. năimite

năimit (înv., pop.) (nă-i-) adj. m., s. m., pl. năimiți; adj. f., s. f. năimită, pl. năimite

năimit s. m., adj. m. (sil. nă-i-), pl. năimiți; f. sg. năimită, pl. năimite

năimi (a ~) (înv., pop.) (desp. nă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năimesc, 3 sg. năimește, imperf. 1 năimeam; conj. prez. 1 sg. să năimesc, 3 să năimească

năimi (a ~) (înv., pop.) (nă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năimesc, imperf. 3 sg. năimea; conj. prez. 3 să năimească

năimi vb. (sil. nă-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năimesc, imperf. 3 sg. năimea; conj. prez. 3 sg. și pl. năimească

NĂIMIT s. v. angajat, salariat, slujbaș.

NĂIMIT adj. v. arendat, închiriat.

năimit s. v. ANGAJAT. SALARIAT. SLUJBAȘ.

năimit adj. v. ARENDAT. ÎNCHIRIAT.

NĂIMI vb. v. angaja, arenda, băga, intra, încadra, închiria, lua, numi, primi, tocmi, vârî.

năimi vb. v. ANGAJA. ARENDA. BĂGA. INTRA. ÎNCADRA. ÎNCHIRIA. LUA. NUMI. PRIMI. TOCMI. VÎRÎ.

năimít, -ă, năimiți, -te, adj. (reg.) Tocmit, angajat, închiriat. – Din năimi.

năimit, -ă, năimiți, -te, adj. – (reg.) Tocmit, angajat, închiriat. – Din năimi (MDA).

năimí, năimesc, (nămni), v.t.r. (reg.; înv.) A (se) tocmi pentru o muncă, a (se) angaja cu plata pentru o anumită perioadă: „Eu cu cât nu m-oi plăti, / Slujnicuță m-oi nămi” (Bârlea, 1924, II: 66). – Din sl. naimati (Șăineanu, Scriban); din năiem (înv., „chirie”) (DEX).

năimi, năimesc, (nămni), vb. tranz., refl. – (reg.; înv.) A (se) tocmi pentru o muncă, a (se) angaja cu plata pentru o anumită perioadă: „Eu cu cât nu m-oi plăti, / Slujnicuță m-oi nămi” (Bârlea, 1924, II: 66). – Din sl. na-imati (Șăineanu, Scriban); din năiem (înv., „chirie” < sl.) (DEX).

nămi, nămesc, (nămni), vb. refl. – A se tocmi, a se angaja cu plata pentru o anumită perioadă: „Eu cu cât nu m-oi plăti, / Slujnicuță m-oi nămi” (Bârlea 1924 II: 66). – Din năiem (înv., „chirie” < sl.) (DEX).

NĂIMIT², -Ă adj. (Învechit și popular) 1. (Despre bunuri mobile sau imobile) Care este închiriat, care este dat sau luat cu chirie. v. arendat. Taberi etrurice stau prin năimitele văi. coșbuc, ae. 191. Aveam o cameră năimită. sbiera, f. s. 275. 2. (Și substantivat) (Persoană) care s-a angajat cu plată, pentru a efectua o muncă. v. năiemnic, năimitor (3). Cîți nămiți la părintele mieu le prisoseaște pâine, iară eu moriu de foame. varlaam, c. 12. Oricare rob sau nămit sau slugoi, de va răpi vreo fămeaie, nu să va certa numai cu moarte, ce-l vor și arde în foc. prav. 182, cf. 23, 63, 312. Iară năiemitul fuge, căce iaste năiemit și nu-i iaste lui grijă de oi. n. test. (1648), 119^v/8. Să nu doarmă simbriea nămitului tău pănă dimineața la tine. biblia (1688), 85¹/3, cf. 48¹/45, 90¹/51. Am cheltuit ca la o casă a mea, cum cheltuiește fieștecine la casa sa, și ca un păstor adevărat, iar nu ca un năimit carele junghe și strică. antim, p. xxviii. Cîți năimiți la tatăl mieu să satură de pîine. varlaam-ioasaf, 48^r/4. Spunea cum că mai are pe un ingineriu năimit. beldiman, e. 12/31. Numai așa vor lucra din toate puterile și nu se vor simți ca niște năimiți. contemporanul, vi₁, 104. Tot drumul... bocitoarele... atît cele interesate cît și cele năimite, bocesc necontenit. marian, î. 277. Ceilalți doi erau oameni năimiți, niște străini. sadoveanu, o. x, 9. Pune baba merinde năimitului pe toată ziua. sbiera, p. 59. ◊ (Rar) Cuvînt năimit = angajament, promisiune. Însă la urmă, de Ulise silit și de gura-i cea multă, Rupe cuvîntul năimit. coșbuc, ae. 32. ♦ Spec. (Rar; substantivat) Mercenar (1). Se temeau de un atac disperat, dat în timpul nopții de forțele reacționare și de năimiții lor. camil petrescu, o. ii, 487. – Pronunțat: nă-i-. – pl.: năimiți, -te. – Și: (învechit) năiemit, -ă, nămit, -ă adj. – v. năimi.

NĂIMIT¹ s. n. (Regional) Faptul de a (se) năimi (2); năimire (2). Acuma îmblă după năimit, sbiera, p. 207. – Pronunțat: nă-i-. – v. năimi.

NĂIMI vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) 1. (Complementul indică bunuri mobile sau imobile) A închiria (de la cineva sau cuiva). v. arenda. Văzîndu vrajba între greci și slăbiți de războaie ce făciia între ei, năimind cu leafă vase de la Ghenua..., au trecut la Trațiia. ureche, l. 119. Va fi nămit acel loc. prav. 57, cf. 8, 77, 81, 83, 175. Precum nămindu eu doi boi de la Chirilă (a. 1729). ștefanelli, d. c. 33. Nu vor năimi loc de la tîrgoveți și vor vinde marfa lor la mahala (a. 1792). n. a. bogdan, c. m. 108, cf. 71. Trase la cel mai bun birt, unde nămi cele mai frumoase odăi. negruzzi, s. i. 84. Locuitorii de aici... sînt totdeauna siliți a năimi pămînturi. i. ionescu, d. 365. Trebuia să năimim o trăsură care să ne poarte, i. negruzzi, s. iii, 416, cf. v, 66. Se întoarse, nu după tîrzie vreme, dînd răspuns că a năimit un vas cam vechi, c-un preț cam scump, sadoveanu, o. x, 337, cf. 531, 636, h vi 4. Neplăcăndu-le să lucre, năimiră casele și locurile ce le-au moștenit de la părinți la niște oameni, marian, o. ii, 315. Sî strîng cu tățî-ntr-o casî din sat, nămnitî di cu vremi di băietani. șez. ii, 209, cf. v, 113, alr ii 3637/27. Și lui bine i-a părut, Îndată corăbii a năimit. ANT. LIT. POP. I, 635. 2. (Complementul indică oameni) A tocmi, a angaja cu plată (pentru executarea unei anumite lucrări) sau cu simbrie (pentru o slujbă). Năiemi de acolo oști mari, și se duse la Țarigrad. moxa, 378/6, cf. 370/22. Cu banii... au nămit oamenii întru credința lui Hristos. varlaam, c. 155. A nămit iarăși corintheni, ca să-l ducă într-o corabie, herodot (1645), 11. N-au vrut să cheltuiască, să năimească oști, să păzească cetatea. fl. d. (1680), 53^v/7. Te-am năimit, pentru mandragurile feciorului mieu. biblia (1688), 22¹/12, cf. 180²/13. Sînt siliți a năimi cîte un culuc care să primblă în toate nopțile pe ulițe. Ist. am. 13^r/10. Au aur și argint destul, ca să poată năimi orice plasă de slujitori. maior, p. 91/22. Cu acelaș hac să nămească 15 țămirași (a. 1814). uricariul, i, 45. Apoi au nămit pe un om... să meargă să vestească tatălui său. drăghici, r. 6/16. De-aș avea oi, nu mi-aș nămi un păstor cu numele Lupu. NEGRUZZI, S. I, 260, cf. BARONZI, L. 114. Batîr, de ce nu năimești un om, paralele tot le împărți toate, contemporanul, vi₂, 218. Unu cîte unu, hamalii fură năimiți de neguțători și corăbieri. f (1889), 361. El izbutește a reîntocmi o armată, năimind în ea și un număr de poloni. xenopol, i. r. iv, 78. O femeie de treabă, năimită la muncă. murnu, i. 252. De păcurari se îngrijesc aceia dintre proprietari care au oi mai multe și-i tomnesc (nămesc, angajează). precup, p. 9. Mă, ce-o fi zicînd boierul că și-a năimit firoscos în loc de slugă? sadoveanu, o. xvii, 194. Amîndoi pufniră de rîs și îi ziseră: dacă nu ai altă patimă decît numai aceasta, apoi eu te năimesc. șez. xii, 55, cf. i. cr. xiii, 45. Răsai, soare, domnul mare, Șî-ncălzește lumea toată, Să-m ńimăsc patru boieri Să-mń are. arh. folk. i, 178. Am nămnit oameni la sapă. L. rom. 1961, nr. 2, 128. (Fig.) Năimește putrede guverne în stare țara să și-o sfarme, v. rom. septembrie 1954, 5. ◊ Absol. Ai slugi și cauți să năimești mereu, Și te visezi viteaz temut, cu pinteni înfipți în coasta omenirii greu. beniuc, m. 39. ◊ Refl. Se duse în Țarigrad și se năimi pre la oameni de se hrăniia. moxa, ap. gcr i, 61/8. Ca să nu mor de foame, m-am năimit și am slujit șeapte ani. țichindeal, f. 463/27. Mă băteam cu gîndurile, ca codrul cu vînturile, să mă năimesc la înciocălarea liniilor de tramvai. ciaușanu, r. scut. 57. Dară pe cît îi vrea să te năimești și ce simbrie ai cere? sbiera, p. 7, cf. 56, 150. Neavînd omul acela cu ce să-și are pămîntul s-a năimit plugariu la un alt om avut din sat. marian, s. r. ii, 146. Eu cu cît nu m-oi plăti, Slujnicuță m-oi nămi. bîrlea, c. p. 142. (Fig.) Să nu ne năiemim păcatului ca niște robi. coresi, ev. 529. ♦ (Prin vestul Transilv.) A mitui. frîncu-candrea, m. 103. – Pronunțat: nă-i-, -prez. ind.: năimesc. – Și: (învechit și regional) nămi, (învechit) năiemi, (regional) năcmi (gheție, r. m.), nimi vb. IV. – v. năiem.