NĂIMI vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) 1. (Complementul indică bunuri mobile sau imobile) A închiria (de la cineva sau cuiva). v. arenda. Văzîndu vrajba între greci și slăbiți de războaie ce făciia între ei, năimind cu leafă vase de la Ghenua..., au trecut la Trațiia. ureche, l. 119. Va fi nămit acel loc. prav. 57, cf. 8, 77, 81, 83, 175. Precum nămindu eu doi boi de la Chirilă (a. 1729). ștefanelli, d. c. 33. Nu vor năimi loc de la tîrgoveți și vor vinde marfa lor la mahala (a. 1792). n. a. bogdan, c. m. 108, cf. 71. Trase la cel mai bun birt, unde nămi cele mai frumoase odăi. negruzzi, s. i. 84. Locuitorii de aici... sînt totdeauna siliți a năimi pămînturi. i. ionescu, d. 365. Trebuia să năimim o trăsură care să ne poarte, i. negruzzi, s. iii, 416, cf. v, 66. Se întoarse, nu după tîrzie vreme, dînd răspuns că a năimit un vas cam vechi, c-un preț cam scump, sadoveanu, o. x, 337, cf. 531, 636, h vi 4. Neplăcăndu-le să lucre, năimiră casele și locurile ce le-au moștenit de la părinți la niște oameni, marian, o. ii, 315. Sî strîng cu tățî-ntr-o casî din sat, nămnitî di cu vremi di băietani. șez. ii, 209, cf. v, 113, alr ii 3637/27. Și lui bine i-a părut, Îndată corăbii a năimit. ANT. LIT. POP. I, 635. 2. (Complementul indică oameni) A tocmi, a angaja cu plată (pentru executarea unei anumite lucrări) sau cu simbrie (pentru o slujbă). Năiemi de acolo oști mari, și se duse la Țarigrad. moxa, 378/6, cf. 370/22. Cu banii... au nămit oamenii întru credința lui Hristos. varlaam, c. 155. A nămit iarăși corintheni, ca să-l ducă într-o corabie, herodot (1645), 11. N-au vrut să cheltuiască, să năimească oști, să păzească cetatea. fl. d. (1680), 53^v/7. Te-am năimit, pentru mandragurile feciorului mieu. biblia (1688), 22¹/12, cf. 180²/13. Sînt siliți a năimi cîte un culuc care să primblă în toate nopțile pe ulițe. Ist. am. 13^r/10. Au aur și argint destul, ca să poată năimi orice plasă de slujitori. maior, p. 91/22. Cu acelaș hac să nămească 15 țămirași (a. 1814). uricariul, i, 45. Apoi au nămit pe un om... să meargă să vestească tatălui său. drăghici, r. 6/16. De-aș avea oi, nu mi-aș nămi un păstor cu numele Lupu. NEGRUZZI, S. I, 260, cf. BARONZI, L. 114. Batîr, de ce nu năimești un om, paralele tot le împărți toate, contemporanul, vi₂, 218. Unu cîte unu, hamalii fură năimiți de neguțători și corăbieri. f (1889), 361. El izbutește a reîntocmi o armată, năimind în ea și un număr de poloni. xenopol, i. r. iv, 78. O femeie de treabă, năimită la muncă. murnu, i. 252. De păcurari se îngrijesc aceia dintre proprietari care au oi mai multe și-i tomnesc (nămesc, angajează). precup, p. 9. Mă, ce-o fi zicînd boierul că și-a năimit firoscos în loc de slugă? sadoveanu, o. xvii, 194. Amîndoi pufniră de rîs și îi ziseră: dacă nu ai altă patimă decît numai aceasta, apoi eu te năimesc. șez. xii, 55, cf. i. cr. xiii, 45. Răsai, soare, domnul mare, Șî-ncălzește lumea toată, Să-m ńimăsc patru boieri Să-mń are. arh. folk. i, 178. Am nămnit oameni la sapă. L. rom. 1961, nr. 2, 128. (Fig.) Năimește putrede guverne în stare țara să și-o sfarme, v. rom. septembrie 1954, 5. ◊ Absol. Ai slugi și cauți să năimești mereu, Și te visezi viteaz temut, cu pinteni înfipți în coasta omenirii greu. beniuc, m. 39. ◊ Refl. Se duse în Țarigrad și se năimi pre la oameni de se hrăniia. moxa, ap. gcr i, 61/8. Ca să nu mor de foame, m-am năimit și am slujit șeapte ani. țichindeal, f. 463/27. Mă băteam cu gîndurile, ca codrul cu vînturile, să mă năimesc la înciocălarea liniilor de tramvai. ciaușanu, r. scut. 57. Dară pe cît îi vrea să te năimești și ce simbrie ai cere? sbiera, p. 7, cf. 56, 150. Neavînd omul acela cu ce să-și are pămîntul s-a năimit plugariu la un alt om avut din sat. marian, s. r. ii, 146. Eu cu cît nu m-oi plăti, Slujnicuță m-oi nămi. bîrlea, c. p. 142. (Fig.) Să nu ne năiemim păcatului ca niște robi. coresi, ev. 529. ♦ (Prin vestul Transilv.) A mitui. frîncu-candrea, m. 103. – Pronunțat: nă-i-, -prez. ind.: năimesc. – Și: (învechit și regional) nămi, (învechit) năiemi, (regional) năcmi (gheție, r. m.), nimi vb. IV. – v. năiem.