NĂDUȘIRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) năduși (1); nădușeală. – V. năduși.

nădușire [At: HELIADE, O. II, 352 / Pl: ~ri / E: năduși] 1 Transpirație. 2 (Îvr) Sufocare. 3 (Pex) Moarte prin sufocare. 4 (Înv; fig) Asuprire. 5 (Îvr; fig) Dezgust. 6 Regret.

NĂDUȘIRE, nădușiri, s. f. (Rar) Faptul de a năduși (1); nădușeală. – V. năduși.

înăduși [At: HOGAȘ, H. 33 / S și: (înv) înnă~ / Pzi: ~șesc / E: în- + năduși] 1-3 vitr (Reg) A (se) năduși. 4 vr (D. foc) A mocni.

înădușire sf [At: HELI ADE, O. II, 352 / Pl: ~ri / în- + nădușire] (Rar) Nădușire.

năduși [At: PRAV. 85 / Pzi: ~șesc / E: bg надуша] 1 vi (Fșa) A secreta prin pori o substanță lichidă cu o compoziție asemănătoare urinei Si: a asuda, a transpira. 2 vt (Îvp) A sufoca. 3 vr A muri prin sufocare. 4 vt (Reg) A bate pe înfundate. 5 vt (Înv; fig) A asupri. 6 vr (Îvr; fig) A se dezgusta. 7 vt A regreta. 8 vr A se căi.

NĂDUȘI (-șesc) I. vb. intr. A se acoperi de sudoare, a-i curge sudoarea, a asuda, a transpira. II. Mold. Trans. vb. tr. A înnăbuși: cuconii micșori, cîndu-i nădușesc în așternut muierile celea ce-i apleacă (PRV.-MB.); [comp. ÎNNĂDUȘI] [năduh].

NĂDUȘIT adj. p. NĂDUȘI. 1 Asudat ¶ 2 Mold. Trans. Înnăbușit.

ÎNĂDUȘI vb. IV v. năduși.

NĂDUȘI, năduș și nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A asuda, a transpira. Lăutarii cîntă pînă nădușesc. STANCU, D. 181. A ajuns a cunoaște semnele cu ochii, a le zugrăvi tremurat pe tăbliță; totuși nu putea răzbi la legătura dintre semn și sunet. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. SADOVEANU, M. C. 71. Și eu nădușesc al dracului! CARAGIALE, M. 150. 2. Tranz. (Și în forma înăduși) A sufoca, a înăbuși. Nesocotind ranele ce primeau, îi strîngeau pînă îi înădușea. NEGRUZZI, S. I 152. Lipsindu-i hornul, trebuia să-l înădușească fumul. DRĂGHICI, R. 76. ◊ Absol. Pentru aceea și puterea patimei... îneacă și nădușește. CONACHI, P. 282. ◊ Refl. Vara te înăduși de căldură. CREANGĂ, A. 125. Dar se-nădușă, tușește. CONTEMPORANUL, I 132. ◊ Fig. Da mînca-l-ar brînca să-l mînînce, surlă, că mult mă mai înăduși cu dînsul! CREANGĂ, P. 77. ♦ A păstra, a ține în aburi prin acoperire ceea ce s-a fiert sau s-a opărit; a înăbuși. La crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie de-l înădușea. CREANGĂ, A. 41. – Variantă: înăduși vb. IV.

ÎNNĂDUȘI vb. IV. v. năduși.

A SE ÎNĂDUȘI mă înăduș intranz. 1) (despre ființe) A nu putea respira normal (din cauza lipsei de aer, a aerului impur, a căldurii); a se sufoca. 2) fig. A se simți într-un impas moral (din cauza unor condiții nefavorabile); a se sufoca. /în + a năduși

A ÎNĂDUȘI înăduș tranz. 1) A face să se înădușe. 2) (plante) A împiedica să se dezvolte normal. 3) reg. (carne, legume) A fierbe într-un vas închis; a găti la capac. 4) (acțiuni, manifestări) A împiedica să izbucnească sau să se dezvolte (prin violență); a reprima. ~ o răscoală. 5) A face să nu se mai producă. ~ un sunet. ~ focul. 6) (sentimente, stări sufletești) A stăvili printr-un efort de voință; a înfrâna. /în + a năduși

A NĂDUȘI ~esc pop. 1. tranz. v. A ÎNĂDUȘI. 2. intranz. A secreta sudoare; a asuda; a transpira. /<bulg. naduša

A SE NĂDUȘI mă ~esc pop. v. A SE ÎNĂDUȘI. /<bulg. naduša

nădușì v. 1. a asuda, a transpira; 2. a năbuși. [V. năduf].

înăduș, -ésc și (maĭ rar) nădușesc, a -í v. tr. (în și nă-dușesc, d. vsl. *ne-dušiti și za-dušiti, a sufoca, d. duhŭ, duh; rus. dušitĭ, a sufoca. V. năduf). Est. Asfixiez, sufoc, înăbuș. V. refl. Mă asfixiez. Vest (înădușesc și maĭ des nădușesc v. intr.). Asud, transpir. – Se zice și se scrie și înn-.

nădușésc, -șit V. înăduș, -șit.

nădușire (rar) s. f., g.-d. art. nădușirii

nădușire (rar) s. f., g.-d. art. nădușirii

nădușire s. f., g.-d. art. nădușirii; pl. nădușiri

înăduși (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușesc, 3 sg. înădușește, imperf. 1 înădușeam; conj. prez. 1 sg. să înădușesc, 3 să înădușească

năduși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușesc, 3 sg. nădușește, imperf. 1 nădușeam; conj. prez. 1 sg. să nădușesc, 3 să nădușească

înăduși (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușesc, imperf. 3 sg. înădușea; conj. prez. 3 să înădușească

năduși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușesc, imperf. 3 sg. nădușea; conj. prez. 3 să nădușească

înăduși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușesc, imperf. 3 sg. înădușea; conj. prez. 3 sg. și pl. înădușească

năduși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușesc, imperf. 3 sg. nădușea; conj. prez. 3 sg. și pl. nădușească

înăduși (conj. înădușească)

năduși (conj. nădușească)

NĂDUȘI vb. v. asfixia, gâtui, înăbuși, îneca, strangula, sufoca, sugruma.

NĂDUȘI vb. v. transpira.

năduși vb. v. ASFIXIA. GÎTUI. ÎNĂBUȘI. ÎNECA. STRANGULA. SUFOCA. SUGRUMA.

NĂDUȘI vb. a asuda, a (se) înnăduși, a transpira. (A ~ din cauza căldurii.)

ÎNĂDUȘI vb. (Mold.) A omorî prin sufocare. Pre toți copii<i> cei prea frumos parte bărbătească, în fașă, înădușiia. NCCD. 313. Etimologie: pref. in- + năduși. Vezi și năduși. Cf. foitui, năduși, sugușa.

NĂDUȘI vb. (Mold.) A sugruma, a sufoca. A: Au cu mănule-l zugrumă, sau-l nădușește împresurăndu-l cu ceva pînă creapă. PRAV. Gios aprinseră foc cu smoală ... ca să o nădușască. DVS, 5^v. ♦ A muri prin sufocare. Craiu s-au năruit într-o mlaștină, călcat de calul său și acolo s-au nădușit. URECHE, s. v. nărui. Unora limbile li s-au înflat ca un dop și s-au nădușit. DOSOFTEI, VS. S-au fostu nădușind oamenii pe porțile mănăstirilor, fugind noaptea. N. COSTIN. // B: Cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: bg. naduša. Cf. scr. nadušiti. Vezi și înăduși. CL f o i t u i, î n ă d u ș i, s u g u ș a.

nădușí, nădușesc, v.t.r. 1. A (se) înăbuși, a (se) sufoca. 2. A strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu, 1941: 16). 3. A transpira, a asuda. ■ (onom.) Nădușitu, poreclă. – Din sl. *ne-dušiti și za-dušiti „a sufoca” (Scriban); din sl. neduh, ucr. naduha (DER); din bg. naduša (DEX, MDA).

năduși, nădușesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) înăbuși, a (se) sufoca. 2. A strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu, 1941: 16). 3. A transpira, a asuda. ♦ (onom.) Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). – Din sl. *ne-dušiti și za-dušiti „a sufoca” < duhǔ „duh” (Scriban); din sl. neduh, ucr. naduha (DER); din bg. naduša (DEX, MDA).

năduși, nădușesc, vb. intranz. – 1. A transpira. Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). 2. A înăbuși, a sufoca, a strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu 1941: 16). – Din sl. neduh, ucr. naduha (DER).

NĂDUȘIRE s. f. (Rar) Faptul de a năduși; asudare. Cf. heliade, o. ii, 352. - V. năduși.

NĂDUȘI vb. IV. I. Intranz. A secreta (prin pori) o substanță lichidă cu o compoziție asemănătoare cu a urinei; a transpira, a asuda. O să cam nădușească cu ei cînd să va lupta. pann, e. ii, 80/6. Și eu nădușesc al dracului. CARAGIALE, O. II, 150, cf. CANDREA, f. 19. Mîna mea nădușise în mîna nădușită a lui bădia Ionică. brăescu, a. 86. Văzînd cu coada ochiului că-i nădușit de căldură... teodoreanu, m. ii, 57. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. sadoveanu, o. xvii, 231. Lăutarii cîntă pînă nădușesc. stancu, d. 181, cf. 35, pas, z. i, 112. Am strigat... protestînd, măcar că nădușisem. vornic, p. 136. ◊ Refl. Altă dată ai simțit că te cuprinde amețeala și ți se nădușește fruntea. pas, z. i, 257, cf. alr i 1 111/690, 695, 768, 776, 800, 808, 870, 940, 954. M-am nădușit. alr ii/i h 94/836. II. 1. Tranz. (Învechit și popular) A sugruma, a sufoca. Au cu mănule-l zugrumă, sau-l nădușește împresurăndu-l cu ceva pînă creapă. prav. 85, cf. alrm i/ii h 410. M-o strîns dă grumaz de o fost să mă nădușască. alr ii 3 589/334, cf. 3 589/352, 362, 574. ◊ Fig. Durerile te vor năduși, cunoștința te va ocărî, diavolul asupra ta se va scula. maior, p. 17/2. ♦ refl. A muri prin sufocare. Unora limbile li s-au înflat ca un dop și s-au nădușit. dosoftei, v. s. noiembrie 123^r/14. S-au fost nădușind oamenii pe porțile mănăstirilor, fugînd noaptea. n. costin, let. ii, 110/29. Ludovic craiu s-au năruit și într-o mlaștină călcat de calul său, acolo s-au nădușit. id. l. 351. Era pe aci, pe aci să mă nădușesc. reteganul, p. iii, 39. 2. Tranz. (Regional) A bate pe înfundate. cf. alr sn iv h 978. 3. tranz. fig. (Învechit) A asupri, a oprima. Au nu bogații cu putearea lor vă nădușesc pre voi și vă trag pre voi la leage? n. test. (1648), 177^r/29. 4. refl. Fig. (Învechit, rar) A se scîrbi, a se dezgusta. De toată mîncarea gunosi-se (nîdușia-se v, să îngrețî d) sufletul lor, și apropiară-se pără la ușa morției. psalt. 230. ♦ A regreta, a se căi. Boiarii numai ce să nădușiia și zicea că de ar fi știut că nu vor să piară, nu s-ar fi apucat de ce au început. anon. cantac., cm i, 199. – prez. ind.: nădușesc. – Din bg. надуша. cf. scr. nadušiti.