NĂDUȘI vb. (Mold.) A sugruma, a sufoca. A: Au cu mănule-l zugrumă, sau-l nădușește împresurăndu-l cu ceva pînă creapă. PRAV. Gios aprinseră foc cu smoală ... ca să o nădușască. DVS, 5^v. ♦ A muri prin sufocare. Craiu s-au năruit într-o mlaștină, călcat de calul său și acolo s-au nădușit. URECHE, s. v. nărui. Unora limbile li s-au înflat ca un dop și s-au nădușit. DOSOFTEI, VS. S-au fostu nădușind oamenii pe porțile mănăstirilor, fugind noaptea. N. COSTIN. // B: Cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: bg. naduša. Cf. scr. nadušiti. Vezi și înăduși. CL f o i t u i, î n ă d u ș i, s u g u ș a.