2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.

NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.

norocit, ~ă a [At: PSALT. 167 / V: (îvp) ~năr~, ~rucit[1] / Pl: ~iți, ~e / E: noroci] 1-4 (Înv) Norocos (1-4). 5 (Îvp) Fericit. 6 Mulțumit. 7 Care este bine ales, potrivit. 8 (Înv) Slăvit. 9 (Înv) Important. 10 (Înv) Predestinat. corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. Norocos, fericit. Împărăteasa îl sărută plîngînd și-i pofti întoarcere norocită. POPESCU, B. II 15. Ca să fiu, dar, norocită, S-o ascult pe ea. ALECSANDRI, T. I 411. Noi am făcut un norocit drum. KOGĂLNICEANU, S. 16. 2. (Învechit) Care aduce noroc. Iaca norocita plăcintă de care am vorbit, intră adusă pe o tipsie de argint. NEGRUZZI, S. I 287.

norocít, -ă adj. (vsl. noročitŭ). Vechĭ. Distins. Fericit.

NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.

NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.

noroci [At: PALIA (1581), 89/18 / V: (îvp) năr~ / Pzi: ~cesc / E: noroc] 1 vt (Pop; subiectul este o forță supranaturală) A predestina. 2 vt A face fericit. 3 vt A asigura fericirea cuiva. 4 vr A deveni fericit. 5 vr A avea fericirea de a... 6 vi (Reg) A saluta. 7 vi (Reg) A închina cu paharul.

NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. A face pe cineva fericit, a da sau a aduce cuiva noroc; a ferici. E foarte convins că o întîmplare extraordinară are să vie... să-l norocească deodată. VLAHUȚĂ, O. A. 223. Pe toate le-ai norocit... La toate le-ai dat noroc. BIBICESCU, P. P. 202. 2. (Popular) A ursi, a soroci, a sorti, a meni. Mamonul a norocit-o de s-a făcut crăiasă. RETEGANUL, P. V 20.

A NOROCÍ ~ésc tranz. pop. 1) A face să aibă noroc. 2) (în superstiții și în creația folclorică) A supune unor vrăji, prestabilind viitorul; a sorți; a ursi; a hărăzi. /Din noroc

norocésc v. tr. (d. norocit). Fac norocos: munca-l norocește pe om.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 noroceáscă

norocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 sg. și pl. noroceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NOROCÍT adj. v. celebru, faimos, fericit, ilustru, mare, mulțumit, norocos, renumit, reputat, satisfăcut, vestit.

norocit adj. v. CELEBRU. FAIMOS. FERICIT. ILUSTRU. MARE. MULȚUMIT. NOROCOS. RENUMIT. REPUTAT. SATISFĂCUT. VESTIT.

NOROCÍ vb. v. da, destina, ferici, hărăzi, hotărî, meni, orândui, predestina, rândui, saluta, sorti, ursi.

noroci vb. v. DA. DESTINA. FERICI. HĂRĂZI. HOTĂRÎ. MENI. ORÎNDUI. PREDESTINA. RÎNDUI. SALUTA. SORTI. URSI.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

noroci, norocesc v. t. a face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc

Intrare: norocit
norocit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • norocit
  • norocitul
  • norocitu‑
  • noroci
  • norocita
plural
  • norociți
  • norociții
  • norocite
  • norocitele
genitiv-dativ singular
  • norocit
  • norocitului
  • norocite
  • norocitei
plural
  • norociți
  • norociților
  • norocite
  • norocitelor
vocativ singular
plural
Intrare: noroci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • noroci
  • norocire
  • norocit
  • norocitu‑
  • norocind
  • norocindu‑
singular plural
  • norocește
  • norociți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • norocesc
(să)
  • norocesc
  • noroceam
  • norocii
  • norocisem
a II-a (tu)
  • norocești
(să)
  • norocești
  • noroceai
  • norociși
  • norociseși
a III-a (el, ea)
  • norocește
(să)
  • norocească
  • norocea
  • noroci
  • norocise
plural I (noi)
  • norocim
(să)
  • norocim
  • noroceam
  • norocirăm
  • norociserăm
  • norocisem
a II-a (voi)
  • norociți
(să)
  • norociți
  • noroceați
  • norocirăți
  • norociserăți
  • norociseți
a III-a (ei, ele)
  • norocesc
(să)
  • norocească
  • noroceau
  • noroci
  • norociseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

norocit

etimologie:

  • vezi noroci
    surse: DEX '98 DEX '09

noroci

  • 1. popular familiar A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ferici attach_file 2 exemple
    exemple
    • E foarte convins că o întîmplare extraordinară are să vie... să-l norocească deodată. VLAHUȚĂ, O. A. 223.
      surse: DLRLC
    • Pe toate le-ai norocit... La toate le-ai dat noroc. BIBICESCU, P. P. 202.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să...
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. popular A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva.
    exemple
    • Mamonul a norocit-o de s-a făcut crăiasă. RETEGANUL, P. V 20.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • noroc
    surse: DEX '09 DEX '98