2 intrări
25 de definiții
din care- explicative (12)
- morfologice (7)
- relaționale (5)
- argou (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
NOROCIRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.
NOROCIRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
norocire sf [At: HERODOT (1645), 163 / V: (îvp) năr~ / Pl: ~ri / E: noroci] 1-2 (Pop) Noroc (1-2). 3 (Reg; îs) ~ slabă Ghinion. 4 (Înv; îlav) Din ~ Printr-o întâmplare favorabilă. 5 (Înv; îal) Din fericire. 6 (Înv; îlav) Cu ~ Cu bine. 7 (Înv; îe) ~ că... Bine că... 8 (Înv) Fericire. 9 (Rar) Bunăstare. 10 (Înv) Renume. 11 Predestinare. 12 Asigurare a fericirii cuiva. 13 Închinare.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
NOROCIRE, norociri, s. f. 1. Faptul de a noroci. Începuse a se gîndi la norocirea bietei femei. ISPIRESCU, L. 184. 2. Reușită, succes, fericire. Mare norocire te așteaptă. CREANGĂ, P. 191. Au avut norocirea a cîștiga făgăduința marelui Sobiețki. NEGRUZZI, S. I 174. Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri, o viață îndelungată. KOGĂLNICEANU, S. 55. ◊ (În locuțiuni, precedat de prep. «cu» sau «din») Din norocire pe la sfîrșitul lui ianuarie sosi și tatăl său la București. REBREANU, R. I 254. Ajunseră cu norocire la țărm. ISPIRESCU, L. 25. Din norocire atunce au început și turbatele valuri a se mai alina. DRĂGHICI, R. 12. ♦ (Rar) Noroc. Norocire că nevasta și fata... se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
norocire f. fericire.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
norocíre f. Noroc, fericire.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
NOROCI, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
NOROCI, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
năroci v vz noroci[1] modificată
- În original, incorect tipărit: vz nărăci — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
nărocire sf vz norocire
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
noroci [At: PALIA (1581), 89/18 / V: (îvp) năr~ / Pzi: ~cesc / E: noroc] 1 vt (Pop; subiectul este o forță supranaturală) A predestina. 2 vt A face fericit. 3 vt A asigura fericirea cuiva. 4 vr A deveni fericit. 5 vr A avea fericirea de a... 6 vi (Reg) A saluta. 7 vi (Reg) A închina cu paharul.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
NOROCI, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. A face pe cineva fericit, a da sau a aduce cuiva noroc; a ferici. E foarte convins că o întîmplare extraordinară are să vie... să-l norocească deodată. VLAHUȚĂ, O. A. 223. Pe toate le-ai norocit... La toate le-ai dat noroc. BIBICESCU, P. P. 202. 2. (Popular) A ursi, a soroci, a sorti, a meni. Mamonul a norocit-o de s-a făcut crăiasă. RETEGANUL, P. V 20.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A NOROCI ~esc tranz. pop. 1) A face să aibă noroc. 2) (în superstiții și în creația folclorică) A supune unor vrăji, prestabilind viitorul; a sorți; a ursi; a hărăzi. /Din noroc
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
norocésc v. tr. (d. norocit). Fac norocos: munca-l norocește pe om.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
norocire (pop.) s. f., g.-d. art. norocirii; pl. norociri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
norocire (pop.) s. f., g.-d. art. norocirii; pl. norociri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
norocire s. f., g.-d. art. norocirii; pl. norociri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
noroci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocesc, 3 sg. norocește, imperf. 1 noroceam; conj. prez. 1 sg. să norocesc, 3 să norocească
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
noroci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocesc, imperf. 3 sg. norocea; conj. prez. 3 să norocească
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
noroci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocesc, imperf. 3 sg. norocea; conj. prez. 3 sg. și pl. norocească
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
noroci (conj. norocească)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
NOROCIRE s. v. destin, fatalitate, fericire, menire, noroc, predestinare, soartă, șansă, ursită, zodie.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
norocire s. v. DESTIN. FATALITATE. FERICIRE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. ȘANSĂ. URSITĂ. ZODIE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Norocire ≠ nenorocire
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
NOROCI vb. v. da, destina, ferici, hărăzi, hotărî, meni, orândui, predestina, rândui, saluta, sorti, ursi.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
noroci vb. v. DA. DESTINA. FERICI. HĂRĂZI. HOTĂRÎ. MENI. ORÎNDUI. PREDESTINA. RÎNDUI. SALUTA. SORTI. URSI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
noroci, norocesc v. t. a face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F107) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT406) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
norocire, norocirisubstantiv feminin
- 1. Faptul de a noroci. DEX '09 DEX '98 DLRLCantonime: nenorocire
- Începuse a se gîndi la norocirea bietei femei. ISPIRESCU, L. 184. DLRLC
-
- Mare norocire te așteaptă. CREANGĂ, P. 191. DLRLC
- Au avut norocirea a cîștiga făgăduința marelui Sobiețki. NEGRUZZI, S. I 174. DLRLC
- Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri, o viață îndelungată. KOGĂLNICEANU, S. 55. DLRLC
- Din norocire pe la sfîrșitul lui ianuarie sosi și tatăl său la București. REBREANU, R. I 254. DLRLC
- Ajunseră cu norocire la țărm. ISPIRESCU, L. 25. DLRLC
- Din norocire atunce au început și turbatele valuri a se mai alina. DRĂGHICI, R. 12. DLRLC
-
- 1.2. Noroc. DEX '09 DLRLCsinonime: noroc
- Norocire că nevasta și fata... se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691. DLRLC
-
-
etimologie:
- noroci DEX '98 DEX '09
noroci, norocescverb
- 1. A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: ferici
- E foarte convins că o întîmplare extraordinară are să vie... să-l norocească deodată. VLAHUȚĂ, O. A. 223. DLRLC
- Pe toate le-ai norocit... La toate le-ai dat noroc. BIBICESCU, P. P. 202. DLRLC
- 1.1. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... DEX '09 DEX '98
-
- 2. A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mamonul a norocit-o de s-a făcut crăiasă. RETEGANUL, P. V 20. DLRLC
-
etimologie:
- noroc DEX '09 DEX '98