2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.

NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.

norocire sf [At: HERODOT (1645), 163 / V: (îvp) năr~ / Pl: ~ri / E: noroci] 1-2 (Pop) Noroc (1-2). 3 (Reg; îs) ~ slabă Ghinion. 4 (Înv; îlav) Din ~ Printr-o întâmplare favorabilă. 5 (Înv; îal) Din fericire. 6 (Înv; îlav) Cu ~ Cu bine. 7 (Înv; îe) ~ că... Bine că... 8 (Înv) Fericire. 9 (Rar) Bunăstare. 10 (Înv) Renume. 11 Predestinare. 12 Asigurare a fericirii cuiva. 13 Închinare.

NOROCÍRE, norociri, s. f. 1. Faptul de a noroci. Începuse a se gîndi la norocirea bietei femei. ISPIRESCU, L. 184. 2. Reușită, succes, fericire. Mare norocire te așteaptă. CREANGĂ, P. 191. Au avut norocirea a cîștiga făgăduința marelui Sobiețki. NEGRUZZI, S. I 174. Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri, o viață îndelungată. KOGĂLNICEANU, S. 55. ◊ (În locuțiuni, precedat de prep. «cu» sau «din») Din norocire pe la sfîrșitul lui ianuarie sosi și tatăl său la București. REBREANU, R. I 254. Ajunseră cu norocire la țărm. ISPIRESCU, L. 25. Din norocire atunce au început și turbatele valuri a se mai alina. DRĂGHICI, R. 12. ♦ (Rar) Noroc. Norocire că nevasta și fata... se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691.

NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.

NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.

noroci [At: PALIA (1581), 89/18 / V: (îvp) năr~ / Pzi: ~cesc / E: noroc] 1 vt (Pop; subiectul este o forță supranaturală) A predestina. 2 vt A face fericit. 3 vt A asigura fericirea cuiva. 4 vr A deveni fericit. 5 vr A avea fericirea de a... 6 vi (Reg) A saluta. 7 vi (Reg) A închina cu paharul.

NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. A face pe cineva fericit, a da sau a aduce cuiva noroc; a ferici. E foarte convins că o întîmplare extraordinară are să vie... să-l norocească deodată. VLAHUȚĂ, O. A. 223. Pe toate le-ai norocit... La toate le-ai dat noroc. BIBICESCU, P. P. 202. 2. (Popular) A ursi, a soroci, a sorti, a meni. Mamonul a norocit-o de s-a făcut crăiasă. RETEGANUL, P. V 20.

A NOROCÍ ~ésc tranz. pop. 1) A face să aibă noroc. 2) (în superstiții și în creația folclorică) A supune unor vrăji, prestabilind viitorul; a sorți; a ursi; a hărăzi. /Din noroc

norocésc v. tr. (d. norocit). Fac norocos: munca-l norocește pe om.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

norocíre (pop.) s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri

norocíre s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri

norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 noroceáscă

norocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 sg. și pl. noroceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NOROCÍRE s. v. destin, fatalitate, fericire, menire, noroc, predestinare, soartă, șansă, ursită, zodie.

norocire s. v. DESTIN. FATALITATE. FERICIRE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. ȘANSĂ. URSITĂ. ZODIE.

NOROCÍ vb. v. da, destina, ferici, hărăzi, hotărî, meni, orândui, predestina, rândui, saluta, sorti, ursi.

noroci vb. v. DA. DESTINA. FERICI. HĂRĂZI. HOTĂRÎ. MENI. ORÎNDUI. PREDESTINA. RÎNDUI. SALUTA. SORTI. URSI.

arată toate definițiile

Intrare: norocire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • norocire
  • norocirea
plural
  • norociri
  • norocirile
genitiv-dativ singular
  • norociri
  • norocirii
plural
  • norociri
  • norocirilor
vocativ singular
plural
Intrare: noroci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • noroci
  • norocire
  • norocit
  • norocitu‑
  • norocind
  • norocindu‑
singular plural
  • norocește
  • norociți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • norocesc
(să)
  • norocesc
  • noroceam
  • norocii
  • norocisem
a II-a (tu)
  • norocești
(să)
  • norocești
  • noroceai
  • norociși
  • norociseși
a III-a (el, ea)
  • norocește
(să)
  • norocească
  • norocea
  • noroci
  • norocise
plural I (noi)
  • norocim
(să)
  • norocim
  • noroceam
  • norocirăm
  • norociserăm
  • norocisem
a II-a (voi)
  • norociți
(să)
  • norociți
  • noroceați
  • norocirăți
  • norociserăți
  • norociseți
a III-a (ei, ele)
  • norocesc
(să)
  • norocească
  • noroceau
  • noroci
  • norociseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

norocire

  • 1. popular Faptul de a noroci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: nenorocire attach_file un exemplu
    exemple
    • Începuse a se gîndi la norocirea bietei femei. ISPIRESCU, L. 184.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Mare norocire te așteaptă. CREANGĂ, P. 191.
        surse: DLRLC
      • Au avut norocirea a cîștiga făgăduința marelui Sobiețki. NEGRUZZI, S. I 174.
        surse: DLRLC
      • Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri, o viață îndelungată. KOGĂLNICEANU, S. 55.
        surse: DLRLC
      • locuțiune Din norocire pe la sfîrșitul lui ianuarie sosi și tatăl său la București. REBREANU, R. I 254.
        surse: DLRLC
      • locuțiune Ajunseră cu norocire la țărm. ISPIRESCU, L. 25.
        surse: DLRLC
      • locuțiune Din norocire atunce au început și turbatele valuri a se mai alina. DRĂGHICI, R. 12.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Norocire că nevasta și fata... se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi noroci
    surse: DEX '98 DEX '09

noroci

  • 1. popular familiar A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ferici attach_file 2 exemple
    exemple
    • E foarte convins că o întîmplare extraordinară are să vie... să-l norocească deodată. VLAHUȚĂ, O. A. 223.
      surse: DLRLC
    • Pe toate le-ai norocit... La toate le-ai dat noroc. BIBICESCU, P. P. 202.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să...
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. popular A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva.
    exemple
    • Mamonul a norocit-o de s-a făcut crăiasă. RETEGANUL, P. V 20.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • noroc
    surse: DEX '09 DEX '98