opțiuni
  • info

2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NOROCIRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.

NOROCIRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.

norocire sf [At: HERODOT (1645), 163 / V: (îvp) năr~ / Pl: ~ri / E: noroci] 1-2 (Pop) Noroc (1-2). 3 (Reg; îs) ~ slabă Ghinion. 4 (Înv; îlav) Din ~ Printr-o întâmplare favorabilă. 5 (Înv; îal) Din fericire. 6 (Înv; îlav) Cu ~ Cu bine. 7 (Înv; îe) ~ că... Bine că... 8 (Înv) Fericire. 9 (Rar) Bunăstare. 10 (Înv) Renume. 11 Predestinare. 12 Asigurare a fericirii cuiva. 13 Închinare.

NOROCIRE, norociri, s. f. 1. Faptul de a noroci. Începuse a se gîndi la norocirea bietei femei. ISPIRESCU, L. 184. 2. Reușită, succes, fericire. Mare norocire te așteaptă. CREANGĂ, P. 191. Au avut norocirea a cîștiga făgăduința marelui Sobiețki. NEGRUZZI, S. I 174. Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri, o viață îndelungată. KOGĂLNICEANU, S. 55. ◊ (În locuțiuni, precedat de prep. «cu» sau «din») Din norocire pe la sfîrșitul lui ianuarie sosi și tatăl său la București. REBREANU, R. I 254. Ajunseră cu norocire la țărm. ISPIRESCU, L. 25. Din norocire atunce au început și turbatele valuri a se mai alina. DRĂGHICI, R. 12. ♦ (Rar) Noroc. Norocire că nevasta și fata... se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691.

norocire f. fericire.

norocíre f. Noroc, fericire.

NOROCI, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.

NOROCI, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.

năroci v vz noroci[1] modificată

  1. În original, incorect tipărit: vz nărăci — LauraGellner

nărocire sf vz norocire

noroci [At: PALIA (1581), 89/18 / V: (îvp) năr~ / Pzi: ~cesc / E: noroc] 1 vt (Pop; subiectul este o forță supranaturală) A predestina. 2 vt A face fericit. 3 vt A asigura fericirea cuiva. 4 vr A deveni fericit. 5 vr A avea fericirea de a... 6 vi (Reg) A saluta. 7 vi (Reg) A închina cu paharul.

NOROCI, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. A face pe cineva fericit, a da sau a aduce cuiva noroc; a ferici. E foarte convins că o întîmplare extraordinară are să vie... să-l norocească deodată. VLAHUȚĂ, O. A. 223. Pe toate le-ai norocit... La toate le-ai dat noroc. BIBICESCU, P. P. 202. 2. (Popular) A ursi, a soroci, a sorti, a meni. Mamonul a norocit-o de s-a făcut crăiasă. RETEGANUL, P. V 20.

A NOROCI ~esc tranz. pop. 1) A face să aibă noroc. 2) (în superstiții și în creația folclorică) A supune unor vrăji, prestabilind viitorul; a sorți; a ursi; a hărăzi. /Din noroc

norocésc v. tr. (d. norocit). Fac norocos: munca-l norocește pe om.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

norocire (pop.) s. f., g.-d. art. norocirii; pl. norociri

norocire (pop.) s. f., g.-d. art. norocirii; pl. norociri

norocire s. f., g.-d. art. norocirii; pl. norociri

noroci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocesc, 3 sg. norocește, imperf. 1 noroceam; conj. prez. 1 sg. să norocesc, 3 să norocească

noroci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocesc, imperf. 3 sg. norocea; conj. prez. 3 să norocească

noroci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocesc, imperf. 3 sg. norocea; conj. prez. 3 sg. și pl. norocească

noroci (conj. norocească)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

NOROCIRE s. v. destin, fatalitate, fericire, menire, noroc, predestinare, soartă, șansă, ursită, zodie.

norocire s. v. DESTIN. FATALITATE. FERICIRE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. ȘANSĂ. URSITĂ. ZODIE.

Norocire ≠ nenorocire

NOROCI vb. v. da, destina, ferici, hărăzi, hotărî, meni, orândui, predestina, rândui, saluta, sorti, ursi.

noroci vb. v. DA. DESTINA. FERICI. HĂRĂZI. HOTĂRÎ. MENI. ORÎNDUI. PREDESTINA. RÎNDUI. SALUTA. SORTI. URSI.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

noroci, norocesc v. t. a face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc

Intrare: norocire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • norocire
  • norocirea
plural
  • norociri
  • norocirile
genitiv-dativ singular
  • norociri
  • norocirii
plural
  • norociri
  • norocirilor
vocativ singular —
plural —
nărocire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: noroci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • noroci
  • norocire
  • norocit
  • norocitu‑
  • norocind
  • norocindu‑
 singular plural
  • norocește
  • norociți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • norocesc
 (să)
  • norocesc
  • noroceam
  • norocii
  • norocisem
a II-a (tu)
  • norocești
 (să)
  • norocești
  • noroceai
  • norociși
  • norociseși
a III-a (el, ea)
  • norocește
 (să)
  • norocească
  • norocea
  • noroci
  • norocise
plural I (noi)
  • norocim
 (să)
  • norocim
  • noroceam
  • norocirăm
  • norociserăm
  • norocisem
a II-a (voi)
  • norociți
 (să)
  • norociți
  • noroceați
  • norocirăți
  • norociserăți
  • norociseți
a III-a (ei, ele)
  • norocesc
 (să)
  • norocească
  • noroceau
  • norociră
  • norociseră
năroci
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

norocire, norocirisubstantiv feminin

  • 1. popular Faptul de a noroci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: nenorocire
    • format_quote Începuse a se gîndi la norocirea bietei femei. ISPIRESCU, L. 184. DLRLC
    • 1.1. Fericire, reușită, succes. DLRLC
      sinonime: fericire reușită succes
      • format_quote Mare norocire te așteaptă. CREANGĂ, P. 191. DLRLC
      • format_quote Au avut norocirea a cîștiga făgăduința marelui Sobiețki. NEGRUZZI, S. I 174. DLRLC
      • format_quote Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri, o viață îndelungată. KOGĂLNICEANU, S. 55. DLRLC
      • format_quote locuțiune Din norocire pe la sfîrșitul lui ianuarie sosi și tatăl său la București. REBREANU, R. I 254. DLRLC
      • format_quote locuțiune Ajunseră cu norocire la țărm. ISPIRESCU, L. 25. DLRLC
      • format_quote locuțiune Din norocire atunce au început și turbatele valuri a se mai alina. DRĂGHICI, R. 12. DLRLC
    • 1.2. prin extensiune Noroc. DEX '09 DLRLC
      sinonime: noroc
      • format_quote Norocire că nevasta și fata... se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691. DLRLC
etimologie:
  • vezi noroci DEX '98 DEX '09

noroci, norocescverb

  • 1. popular familiar A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ferici
    • format_quote E foarte convins că o întîmplare extraordinară are să vie... să-l norocească deodată. VLAHUȚĂ, O. A. 223. DLRLC
    • format_quote Pe toate le-ai norocit... La toate le-ai dat noroc. BIBICESCU, P. P. 202. DLRLC
    • 1.1. reflexiv A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... DEX '09 DEX '98
  • 2. popular A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: hărăzi meni sorti ursi
    • format_quote Mamonul a norocit-o de s-a făcut crăiasă. RETEGANUL, P. V 20. DLRLC
etimologie:
  • noroc DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.