2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc =a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare.Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ◊ Bunăstare. – Din sl. naroku.

NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc = a) a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare. 3. Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ♦ Bunăstare. – Din sl. naroku.

NORÓC, (rar) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). Din casa voastră, unde-n umbră Plîng doinele și rîde hora, Va străluci odată vremii Norocul nost’ al tuturora. GOGA, P. 11. A oftat adînc de nedreptatea norocului. CARAGIALE, P. 24. Cearcă și tu, să vezi cum ți-a sluji norocul. CREANGĂ, P. 187. Cînd norocu-și schimbă pasul, N-aduc ani ce-aduce ceasul! ALECSANDRI, O. 116. Norocul e cum și-l face omul.Expr. La (sau într-un) noroc = la întîmplare, fără a fi sigur de rezultat. Socotind că a venit vremea... o ceru de soție într-un noroc. GANE, N. I 96. Apucă și el într-un noroc spre răsărit. ISPIRESCU, L. 124. Cum a da tîrgul și norocul = după împrejurări. Apoi dă, tată, cum a da tîrgul și norocul. CREANGĂ, P. 197. La cît mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. Nu știu zău la cît mi-a sta norocul. CREANGĂ, P. 219. A(-și) încerca norocul v. încerca (1).2. Întîmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita, succesul unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă. A fost un noroc că în clipa aceea i-a văzut Gică. C. PETRESCU, C. V. 181. Norocul mă făcu să dau peste o așezare omenească. HOGAȘ, M. N. 76. ◊ (În proverbe și zicători) Munca, norocul omului cel mai mare și mai sigur. Cînd cu gîndul nu gîndești, Atunci norocul ți-l găsești. Numai (sau tot) de noroc să se plîngă omul, se spune despre omul norocos, pe care-l ajută norocul în toate. Nu ședea, că-ți șade norocul ( = dacă ești inactiv nu realizezi nimic). ◊ Joc de noroc = joc (cu cărți, zaruri etc.) practicat mai ales în societatea burgheză, în care partenerii riscă sume de bani, urmărind cîștiguri care depind numai de întîmplare. Bacaraua e un joc de noroc la care proștii n-au noroc. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes în acțiunile întreprinse, datorită unor împrejurări favorabile neașteptate. N-avea noroc la vînat. ISPIRESCU, L. 288. Se vede că tot mai ai oleacă de noroc, de-ai nimerit tocmai la mine. CREANGĂ, P. 90. Intrase acasă cu torba plină, căci avusese noroc în ziua aceea. NEGRUZZI, S. I 82. A avea norocul să... = a se ivi prilejul favorabil pentru... Înțelegea să prețuiască binele în care avusese norocul să intre. SADOVEANU, O. VIII 222. A avea noroc de (sau la) cineva (sau ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a putea profita sau a se bucura de cineva (sau ceva), a se putea sluji de cineva (sau de ceva). Tot drumul avură noroc de vreme bună. SADOVEANU, O. I 129. Au avut noroc de un vînt bun de la coastă. BART, E. 277. Ai avut mare noroc de mine. CREANGĂ, P. 202. Noroc că... = din fericire s-a întîmplat că..., bine că... Noroc că tocmai atunci sosise pustnicul. ISPIRESCU, L. 30. Noroc din cer pînă-n pămînt, că nu m-a prins... haraminul de Trăsnea. CREANGĂ, A. 68. ◊ (În formule de salut sau de urare, uneori determinat prin «bun») Le dai tovarășilor de la Uniune «noroc bun» și din partea mea. DAVIDOGLU, M. 72. Noroc, noroc, Trifoane! strigă Leonte Orbișor din uliță. REBREANU, R. II 59. Noroc bun, Tudore! ALECSANDRI, T. II 26. ◊ (Familiar, afectuos, în formule imitînd imprecațiile) Bată-te norocul să te bată! 3. Stare sufletească în care omul se simte fericit; ceea ce procură omului o astfel de stare; fericire, bine. Soarele mirat sta-n loc Că l-a ajuns și-acest noroc, Să vadă el atîta joc P-acest pămînt! COȘBUC, P. I 58. Fața-i roșie ca mărul, de noroc i-s umezi ochii. EMINESCU, O. I 85. Cît îmi pare de bine C-am să mă mărit! Ce noroc pe mine! Ce vis fericit! ALECSANDRI, T. I 37.

noróc s. n., pl. noroáce

NORÓC s., interj. 1. s. șansă, (înv. și pop.) norocire, striște, (înv.) selamet, (fam.) baftă, (rar fig.) venă. (Lipsit de ~; ~ul lui a fost acela că...) 2. s. v. fericire. 3. interj. ferice!, halal! (~ de voi!) 4. s. v. soartă.

Noroc ≠ ghinion, nenoroc, nenorocire

noróc (noroáce), s. n.1. Șansă, fericire. – 2. Întîmplare, hazard. – Sl. narokŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 32), cf. sb., cr., pol. narok.Der. noroceală (var. norocire), s. f. (soartă, noroc); noroci, vb. (a face fericit); norocos, adj. (fericit, cu noroc); nenoroc, s. n. (nenorocire); nenoroci, vb. (a pierde, a distruge, a ruina; a silui); nenorocos, adj. (fără noroc).

NORÓC ~oáce n. pop. 1) Soartă, destin favorabil. ◊ La (sau într-un) ~ la întâmplare. 2) Concurs de împrejurări favorabile. ◊ A-i surâde cuiva ~ocul a-i merge cuiva în viață. A-și încerca ~ocul a întreprinde ceva fără a fi sigur de reușită. Spre ~ocul cuiva din fericire. Cum a da târgul și ~ocul cum va fi; după împrejurări. A avea ~ a reuși, a avea succes. Joc de ~ joc (de cărți, de zaruri etc.) în care câștigul este întâmplător; joc de hazard. ~! formulă de salut. 3) Stare de satisfacție deplină; fericire. A-și găsi ~ocul.A fugi de ~ a evita inconștient ceea ce putea să aducă fericire. /<sl. naroku

noroc n. 1. soartă: fiecare cu norocul său; 2. șansă: n’am noroc; 3. fericire: noroc să dea D-zeu! [Vechiu- rom. năroc = slav. NAROKŬ, lit. ceeace s’a rostit].

noróc și (vest) năróc n., pl. oace (vsl. na-rokŭ, hotărîre, soartă, d. rešti-rekon, a zice, a vorbi; sîrb. narok, soartă; pol. narok, într’adins. V. ob-roc, pro-roc, so-roc). Soartă fericită, fericire: Ce noroc pe el! Noroc să dea Dumnezeu! Soartă bună saŭ rea: așa ĭ-a fost norocu. La noroc (saŭ și: într’un noroc), la întîmplare, în bobote: am ochit la noroc, și tot am nimerit! A avea noroc, a avea parte de fericire. Bată-te norocu!, formulă de blestem glumeț egală cu: să fii fericit! V. orînd, ursită.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

NOROC s., interj. 1. s. șansă, (înv. și pop.) norocire, striște, (înv.) selamet, (fam.) baftă, (rar fig.) venă. (Lipsit de ~; ~ul lui a fost acela că...) 2. s. fericire, (pop.) norocire. (Ce ~ a dat pe el!) 3. interj. ferice!, halal! (~ de voi!) 4. s. destin, fatalitate, menire, predestinare, soartă, ursită, zodie, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orîndă, parte, rînduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.)

noróc, noroace, (năroc), s.n. – 1. Soartă, ursită, destin: „Ardă focu pe tot locu / Dacă rău mi-a fost norocu” (Calendar, 1980: 86). 2. Stare de fericire, bine; bunăstare: „Mamă, la ce m-ai făcut / Dacă noroc n-am avut? / Și de ce vrei să mă ai / Dacă n-ai noroc să-mi dai?” (Calendar, 1980: 91); „Fântână cu bărbânoc / Omu bun n-are noroc / Nici cât arde paiu-n foc; / Nici noroc și nici ticneală / Nici cât arde paiu-n pară. / Mândră floare-i norocu, / Nu răsare-n tăt locu” (Calendar, 1980: 85). În dimineața de Anul Nou colindă numai coconii. „Fetele aduc sărăcie; băieții aduc noroc”. 3. Șansă, baftă: „Ce să mă fac dacă nu-i / Norocu la vremea lui, / Cu mâna degeaba-l pui; / Că norocu pus cu mâna / I să uscă rădăcina” (Calendar, 1980: 91). ♦ Noroc!, formulă de salut sau de urare. În Maramureș se folosește frecvent expresia „Noroc bun!”. „Înainte, în sat la noi dzâcem năroc bun, bună dzua!. Apoi or si cam dzăce ai, de când s-o început a să dzâce Laudă-se Isus Hristos! când să întâlnesc doi oameni. (...) O zinit poruncă de la Vlădică la poptí ca să dzică oamenii așa” (Papahagi, 1925: 319-320; Giulești, 1920). Această formulă de salut a fost preluată de băieși. ♦ (mit.) De remarcat cultul zeiței romane Fortuna, care a pătruns pe teritoriul geto-dac, fiind numită Fortuna Daciarum, obținând numeroase altare în unele orașe (Kernbach, 1989). – Din sl. narokǔ „soartă” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, cf. DER; DEX, MDA).

noróc, noroace, (năroc), s.n. – 1. Soartă, ursită, destin: „Străinu-s, străină-i țara, / Inima-mi arde ca para. / Ardă focu pe tot locu / Dacă rău mi-a fost norocu” (Calendar 1980: 86). 2. Stare de fericire, bine; bunăstare: „Mamă, la ce m-ai făcut / Dacă noroc n-am avut? / Și de ce vrei să mă ai / Dacă n-ai noroc să-mi dai?” (Calendar 1980: 91). „Fântână cu bărbânoc / Omu bun n-are noroc / Nici cât arde paiu-n foc; / Nici noroc și nici ticneală / Nici cât arde paiu-n pară. / Mândră floare-i norocu, / Nu răsare-n tăt locu” (Calendar 1980: 85). În dimineața de Anul Nou colindă numai coconii. „Fetele aduc sărăcie; băieții aduc noroc”. 3. Șansă, baftă: „Ce să mă fac dacă nu-i / Norocu la vremea lui, / Cu mâna degeaba-l pui; / Că norocu pus cu mâna / I să uscă rădăcina” (Calendar 1980: 91). ♦ Noroc!, formulă de salut sau de urare. În Maramureș se folosește frecvent expresia „Noroc bun!”. „Înainte, în sat la noi dzâcem năroc bun, bună dzua!. Apoi or si cam dzăce ai, de când s-o început a să dzâce Laudă-se Isus Hristos! când să întâlnesc doi oameni. (...) O zinit poruncă de la Vlădică la poptí ca să dzică oamenii așa” (Papahagi 1925: 319-320; Giulești, 1920). Această formulă de salut a fost preluată de băieși. ♦ Din punct de vedere mitologic, de remarcat cultul zeiței romane Fortuna, care a pătruns pe teritoriul geto-dac, fiind numită Fortuna Daciarum, obținând numeroase altare în unele orașe (Kernbach 1989). – Din sl. narokǔ.

NOROC subst. 1. Noroce, mold.; -a (17 B III 127; BCI X 101) etc.; Nărocea, Ioan (16 A III 424; Sd XVI). 2. Norocel, Neagoe (17 B I 210); -ul t.

AUDACES FORTUNA IUVAT (lat.) norocul (soarta) îi ajută pe cei îndrăzneți – Vergiliu, „Eneida”, X, 284: „Audentes fortuna iuvat”.

FORTES FORTUNA ADIUVAT (lat.) norocul (soarta) ajută pe cei tari – Terențiu, „Phornio”, act. I, scena 4, 25. V. și Audaces fortuna iuvat.

FORTUNA CAECA EST (lat.) norocul este orb – Cicero, „De amicitia”, XV, 54.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a călca în noroc expr. (eufem.) a călca din neatenție pe stradă etc. în materia fecală (de proveniență cel mai adesea canină).

a-i surâde norocul expr. a fi norocos.

arată toate definițiile

Intrare: noroc
substantiv neutru (N20)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular noroc norocul
plural noroace noroacele
genitiv-dativ singular noroc norocului
plural noroace noroacelor
vocativ singular
plural
Intrare: Noroc
Noroc nume propriu
nume propriu (I3)