NOROC, †NĂROC (pl. -oace) sn. 1 Soartă (bună sau rea): ~u-i orb; (P): ~ul e de la Dumnezeu; (P): ~ul e cum și-l face omul; ~ul e schimbător; s’a întors roata ~ului; cum ți-o fi ~ul; așa i-a fost (partea și) ~ul; cu cît se gîndea mai mult, cu atît se vedea mai prost, mai netrebnic și mai fără ~ (VLAH.) ¶ 2 Ori-ce întîmplare fericită, dorită, soartă bună: a da peste ~; a-și cerca ~ul; joc de ~; a-l sluji ~ul; a fugi de ~; (P): ~ul nu fuge după om, ci omul după ~; cum o da tîrgul și ~; într’un ~, la ~, la întîmplare: încercăm, într’un ~, o nouă scoborîre de pe Ceahlău (VLAH.); se ținea ~ul după dînșii ca pulberea după cîini (ISP.), n’aveau noroc de fel; (P) F: e plin de ~ ca broasca de păr, n’are noroc; (P) F e plin de ~ ca cîinele de purici, are mult noroc; (P): numai de ~ să se plîngă omul, se zice despre acela pe care-l slujește norocul în toate; (P): fă-mă mamă cu ~ și m’asvîrle apoi și’n foc, dacă are omul noroc, nu se teme de nimic; (P): nu sta (sau nu ședea) că-ți stă (sau că-ți șade) ~ul, nu sta cu mîinile în șolduri, fără să muncești, căci te părăsește norocul; 👉 MINTE2; FIERBE l 1; ~ să dea Dumnezeu! ~ (bun)! urare la diferite împrejurări; iron. ~ (și bani) și moarte (sau și boală) în Țigani! ¶¶ C. 👉 NENOROC [vsl. narokŭ].

NOROC subst. 1. Noroce, mold.; -a (17 B III 127; BCI X 101) etc.; Nărocea, Ioan (16 A III 424; Sd XVI). 2. Norocel, Neagoe (17 B I 210); -ul t.