19 definiții pentru „nominativ”   declinări

NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.

NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Obligație nominativă = obligație care poartă înscris numele creditorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.

NOMINATÍV l, nominative, s. n. Caz al declinării în care stau subiectul, numele predicativ și apoziția. Nominativul este și cazul predicatului nominal (adică, mai exact spus, al numelui predicativ). IORDAN, L. R. 305.

NOMINATÍV 2, -Ă, nominativi, -e, adj. (Fin.; mai ales în expr.) Obligație nominativă = obligație care (spre deosebire de cea «la purtător») poartă numele proprietarului.

nominatív1 adj. m., pl. nominatívi; f. nominatívă, pl. nominatíve

nominatív2 s. n., pl. nominatíve

nominatív adj. m., pl. nominatívi; f. sg. nominatívă, pl. nominatíve

nominatív s. n., pl. nominatíve

NOMINATÍV s., adj. 1. s. (GRAM.) (înv.) numitoare. 2. adj. v. nominal.

NOMINATÍV s.n. Caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. ◊ Nominativ etic = formă de nominativ a pronumelui personal de persoana 2 sg., folosit într-o construcție în care, ca și în cazul dativului etic, se cere interlocutorului să participe afectiv la ceea ce se povestește. [Pl. -ve. / cf. lat. nominativus, fr. nominatif].

NOMINATÍV, -Ă adj. Care conține un nume, nominal. ◊ (Fin.) Obligație nominativă = obligație pe care este scris numele creditorului. [< fr. nominatif].

NOMINATÍV, -Ă I. adj. nominal (1). ♦ (fin.) obligație ~ă = obligație pe care este scris numele creditorului. II. s. n. caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. (< lat. nominativus, fr. nominatif)

NOMINATÍV1 ~e n. lingv. Caz la care stă, de obicei, subiectul și care răspunde la întrebările: cine? ce? /<lat. nominativus, fr. nominatif

NOMINATÍV2 ~ă (~i, ~e) 1) Care servește pentru a numi; cu ajutorul căruia se numește. Funcție ~ă. 2) Care ține de nominație; propriu nominației. /<lat. nominativus, fr. nominatif

nominativ a. ce conține nume: statul nominativ al funcționarilor. ║ n. Gram. cazul ce exprimă subiectul.

* nominatív, -ă adj. (lat. nominativus). Relativ la nume, nominal: listă nominativă. Acțiune nominativă, acțiune nominală (pe care e scris numele posesoruluĭ). S.n., pl. e. Gram. Cazu care exprimă subiectu.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

NOMINATÍV s. (GRAM.) (înv.) numitoáre.

NOMINATÍV s. n. (< cf. lat. nominativus < nominare „a numi”, fr. nominatif): caz al substantivului (primul, în ordinea studierii). Îi sunt proprii următoarele funcții sintactice: funcția de subiect (fundamentală), aflată cu întrebările cine? și ce? („Profesorul a stat lângă noi până ce ne-a tuns chilug” – Ion Creangă; „Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme” – B. Șt. Delavrancea); funcția de apoziție („Însă Victorița, nevasta căpitanului, luase un condei să însemne” – I. Al. Brătescu-Voinești); funcția de nume predicativ („Liana este profesoară”); funcția de element predicativ suplimentar („Măria-sa nu vine voievod din mila necredincioșilor ismailiteni” – M. Sadoveanu). N. singular este considerat forma de bază a substantivului.

cupón nominatív sint.s. Cupoane distribuite, gratuit și nominal, de către stat populației, în toamna anului 1995, în cadrul acțiunii de privatizare în masă, spre a fi schimbate ulterior pe acțiuni ◊ „Aflăm, cu stupoare, că situația inscripționării și distribuției cupoanelor nominative de privatizare către oficiile poștale este departe de a se afla în grafic, așa cum ni s-a spus la început.” Expr. Mag. 31/95 p. 3