2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

nominativ, ~ă [At: VĂCĂRESCUL, GR. 20/3 / V: (înv) ~if, num~ / Pl: ~i, ~e / E: lat nominativus, it nominativo, fr nominatif] 1-2 sn, a (Șîs caz ~, înv, cădere ~ă) Caz al declinării a cărui funcție specifică este aceea de subiect Si: (înv) numitoare (1). 3 sn (Îs) ~ etic Formă cazuală a pronumelui personal de persoana a doua singular, folosit într-o construcție în care, ca și în cazul dativului etic, se cere interlocutorului să participe afectiv la ceea ce se povestește. 4 a (Înv) Care se face pe nume (1). 5 a (Înv) După nume. 6 a (Înv) Care numește. 7 a (Fin; îoc la purtător; îs) Obligație ~ă Obligație care poartă numele deținătorului.

NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.

NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Obligație nominativă = obligație care poartă înscris numele creditorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.

NOMINATÍV1, nominative, s. n. Caz al declinării în care stau subiectul, numele predicativ și apoziția. Nominativul este și cazul predicatului nominal (adică, mai exact spus, al numelui predicativ). IORDAN, L. R. 305.

NOMINATÍV 2, -Ă, nominativi, -e, adj. (Fin.; mai ales în expr.) Obligație nominativă = obligație care (spre deosebire de cea «la purtător») poartă numele proprietarului.

NOMINATÍV s.n. Caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. ◊ Nominativ etic = formă de nominativ a pronumelui personal de persoana 2 sg., folosit într-o construcție în care, ca și în cazul dativului etic, se cere interlocutorului să participe afectiv la ceea ce se povestește. [Pl. -ve. / cf. lat. nominativus, fr. nominatif].

NOMINATÍV, -Ă adj. Care conține un nume, nominal. ◊ (Fin.) Obligație nominativă = obligație pe care este scris numele creditorului. [< fr. nominatif].

NOMINATÍV, -Ă I. adj. nominal (1). ♦ (fin.) obligație ~ă = obligație pe care este scris numele creditorului. II. s. n. caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. (< lat. nominativus, fr. nominatif)

NOMINATÍV1 ~e n. lingv. Caz la care stă, de obicei, subiectul și care răspunde la întrebările: cine? ce? /<lat. nominativus, fr. nominatif

NOMINATÍV2 ~ă (~i, ~e) 1) Care servește pentru a numi; cu ajutorul căruia se numește. Funcție ~ă. 2) Care ține de nominație; propriu nominației. /<lat. nominativus, fr. nominatif

nominativ a. ce conține nume: statul nominativ al funcționarilor. ║ n. Gram. cazul ce exprimă subiectul.

* nominatív, -ă adj. (lat. nominativus). Relativ la nume, nominal: listă nominativă. Acțiune nominativă, acțiune nominală (pe care e scris numele posesoruluĭ). S.n., pl. e. Gram. Cazu care exprimă subiectu.

nominatif, ~ă sn, a vz nominativ

numinativ, ~ă sn, a vz nominativ

cupón nominatív sint. s. Cupoane distribuite, gratuit și nominal, de către stat populației, în toamna anului 1995, în cadrul acțiunii de privatizare în masă, spre a fi schimbate ulterior pe acțiuni ◊ „Aflăm, cu stupoare, că situația inscripționării și distribuției cupoanelor nominative de privatizare către oficiile poștale este departe de a se afla în grafic, așa cum ni s-a spus la început.” Expr. Mag. 31/95 p. 3


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

nominatív2 s. n., pl. nominatíve

nominatív1 adj. m., pl. nominatívi; f. nominatívă, pl. nominatíve

nominatív s. n., pl. nominatíve

nominatív adj. m., pl. nominatívi; f. sg. nominatívă, pl. nominatíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NOMINATÍV s., adj. 1. s. (GRAM.) (înv.) numitoare. 2. adj. v. nominal.

arată toate definițiile

Intrare: nominativ (adj.)
nominativ1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nominativ
  • nominativul
  • nominativu‑
  • nominati
  • nominativa
plural
  • nominativi
  • nominativii
  • nominative
  • nominativele
genitiv-dativ singular
  • nominativ
  • nominativului
  • nominative
  • nominativei
plural
  • nominativi
  • nominativilor
  • nominative
  • nominativelor
vocativ singular
plural
Intrare: nominativ (s.n.)
nominativ2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nominativ
  • nominativul
  • nominativu‑
plural
  • nominative
  • nominativele
genitiv-dativ singular
  • nominativ
  • nominativului
plural
  • nominative
  • nominativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

nominativ (adj.)

etimologie:

nominativ (s.n.)

  • 1. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Nominativul este și cazul predicatului nominal (adică, mai exact spus, al numelui predicativ). IORDAN, L. R. 305.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Nominativ etic = formă de nominativ a pronumelui personal de persoana a 2-a singular, folosit într-o construcție în care, ca și în cazul dativului etic, se cere interlocutorului să participe afectiv la ceea ce se povestește.
      surse: DN

etimologie: