NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Obligație nominativă = obligație care poartă înscris numele creditorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV ^l, nominative, s. n. Caz al declinării în care stau subiectul, numele predicativ și apoziția. Nominativul este și cazul predicatului nominal (adică, mai exact spus, al numelui predicativ). IORDAN, L. R. 305.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV ², -Ă, nominativi, -e, adj. (Fin.; mai ales în expr.) Obligație nominativă = obligație care (spre deosebire de cea « la purtător ») poartă numele proprietarului.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

nominatív¹ adj. m., pl. nominatívi; f. nominatívă, pl. nominatíve

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

nominatív² s. n., pl. nominatíve

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

nominatív s. n., pl. nominatíve

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

nominatív adj. m., pl. nominatívi; f. sg. nominatívă, pl. nominatíve

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV s., adj. 1. s. (GRAM.) (înv.) numitoare. 2. adj. v. nominal.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV, -Ă adj. Care conține un nume, nominal. ◊ (Fin.) Obligație nominativă = obligație pe care este scris numele creditorului. [< fr. nominatif].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV s.n. Caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. ◊ Nominativ etic = formă de nominativ a pronumelui personal de persoana 2 sg., folosit într-o construcție în care, ca și în cazul dativului etic, se cere interlocutorului să participe afectiv la ceea ce se povestește. [Pl. -ve. / cf. lat. nominativus, fr. nominatif].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV, -Ă I. adj. nominal (1). ♦ (fin.) obligație ~ă = obligație pe care este scris numele creditorului. II. s. n. caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. (< lat. nominativus, fr. nominatif)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV¹ ~e n. lingv. Caz la care stă, de obicei, subiectul și care răspunde la întrebările: cine? ce? /<lat. nominativus, fr. nominatif

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV² ~ă (~i, ~e) 1) Care servește pentru a numi; cu ajutorul căruia se numește. Funcție ~ă. 2) Care ține de nominație; propriu nominației. /<lat. nominativus, fr. nominatif

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

nominativ a. ce conține nume: statul nominativ al funcționarilor. ║ n. Gram. cazul ce exprimă subiectul.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

* nominatív, -ă adj. (lat. nominativus). Relativ la nume, nominal: listă nominativă. Acțiune nominativă, acțiune nominală (pe care e scris numele posesoruluĭ). S.n., pl. e. Gram. Cazu care exprimă subiectu.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV s. (GRAM.) (înv.) numitoáre.

Sursa: Sinonime82 (1982) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV s. n. (< cf. lat. nominativus < nominare „a numi”, fr. nominatif): caz al substantivului (primul, în ordinea studierii). Îi sunt proprii următoarele funcții sintactice: funcția de subiect (fundamentală), aflată cu întrebările cine? și ce? („Profesorul a stat lângă noi până ce ne-a tuns chilug” – Ion Creangă; „Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme” – B. Șt. Delavrancea); funcția de apoziție („Însă Victorița, nevasta căpitanului, luase un condei să însemne” – I. Al. Brătescu-Voinești); funcția de nume predicativ („Liana este profesoară”); funcția de element predicativ suplimentar („Măria-sa nu vine voievod din mila necredincioșilor ismailiteni” – M. Sadoveanu). N. singular este considerat forma de bază a substantivului.

Sursa: DTL (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

cupón nominatív sint.s. Cupoane distribuite, gratuit și nominal, de către stat populației, în toamna anului 1995, în cadrul acțiunii de privatizare în masă, spre a fi schimbate ulterior pe acțiuni ◊ „Aflăm, cu stupoare, că situația inscripționării și distribuției cupoanelor nominative de privatizare către oficiile poștale este departe de a se afla în grafic, așa cum ni s-a spus la început.” Expr. Mag. 31/95 p. 3

Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink