18 definiții pentru „nominativ”   declinări

NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Obligație nominativă = obligație care poartă înscris numele creditorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV l, nominative, s. n. Caz al declinării în care stau subiectul, numele predicativ și apoziția. Nominativul este și cazul predicatului nominal (adică, mai exact spus, al numelui predicativ). IORDAN, L. R. 305.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV 2, -Ă, nominativi, -e, adj. (Fin.; mai ales în expr.) Obligație nominativă = obligație care (spre deosebire de cea « la purtător ») poartă numele proprietarului.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

nominatív1 adj. m., pl. nominatívi; f. nominatívă, pl. nominatíve

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

nominatív2 s. n., pl. nominatíve

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

nominatív s. n., pl. nominatíve

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

nominatív adj. m., pl. nominatívi; f. sg. nominatívă, pl. nominatíve

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV s., adj. 1. s. (GRAM.) (înv.) numitoare. 2. adj. v. nominal.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV, -Ă adj. Care conține un nume, nominal. ◊ (Fin.) Obligație nominativă = obligație pe care este scris numele creditorului. [< fr. nominatif].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV s.n. Caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. ◊ Nominativ etic = formă de nominativ a pronumelui personal de persoana 2 sg., folosit într-o construcție în care, ca și în cazul dativului etic, se cere interlocutorului să participe afectiv la ceea ce se povestește. [Pl. -ve. / cf. lat. nominativus, fr. nominatif].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV, -Ă I. adj. nominal (1). ♦ (fin.) obligație ~ă = obligație pe care este scris numele creditorului. II. s. n. caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. (< lat. nominativus, fr. nominatif)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV1 ~e n. lingv. Caz la care stă, de obicei, subiectul și care răspunde la întrebările: cine? ce? /<lat. nominativus, fr. nominatif

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NOMINATÍV2 ~ă (~i, ~e) 1) Care servește pentru a numi; cu ajutorul căruia se numește. Funcție ~ă. 2) Care ține de nominație; propriu nominației. /<lat. nominativus, fr. nominatif

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

nominativ a. ce conține nume: statul nominativ al funcționarilor. ║ n. Gram. cazul ce exprimă subiectul.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

* nominatív, -ă adj. (lat. nominativus). Relativ la nume, nominal: listă nominativă. Acțiune nominativă, acțiune nominală (pe care e scris numele posesoruluĭ). S.n., pl. e. Gram. Cazu care exprimă subiectu.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

NOMINATÍV s. n. (< cf. lat. nominativus < nominare „a numi”, fr. nominatif): caz al substantivului (primul, în ordinea studierii). Îi sunt proprii următoarele funcții sintactice: funcția de subiect (fundamentală), aflată cu întrebările cine? și ce? („Profesorul a stat lângă noi până ce ne-a tuns chilug” – Ion Creangă; „Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme” – B. Șt. Delavrancea); funcția de apoziție („Însă Victorița, nevasta căpitanului, luase un condei să însemne” – I. Al. Brătescu-Voinești); funcția de nume predicativ („Liana este profesoară”); funcția de element predicativ suplimentar („Măria-sa nu vine voievod din mila necredincioșilor ismailiteni” – M. Sadoveanu). N. singular este considerat forma de bază a substantivului.

Sursa: DTL (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

cupón nominatív sint.s. Cupoane distribuite, gratuit și nominal, de către stat populației, în toamna anului 1995, în cadrul acțiunii de privatizare în masă, spre a fi schimbate ulterior pe acțiuni ◊ „Aflăm, cu stupoare, că situația inscripționării și distribuției cupoanelor nominative de privatizare către oficiile poștale este departe de a se afla în grafic, așa cum ni s-a spus la început.” Expr. Mag. 31/95 p. 3

Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink