15 definiții pentru nominativ (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.

nominativ, ~ă [At: VĂCĂRESCUL, GR. 20/3 / V: (înv) ~if, num~ / Pl: ~i, ~e / E: lat nominativus, it nominativo, fr nominatif] 1-2 sn, a (Șîs caz ~, înv, cădere ~ă) Caz al declinării a cărui funcție specifică este aceea de subiect Si: (înv) numitoare (1). 3 sn (Îs) ~ etic Formă cazuală a pronumelui personal de persoana a doua singular, folosit într-o construcție în care, ca și în cazul dativului etic, se cere interlocutorului să participe afectiv la ceea ce se povestește. 4 a (Înv) Care se face pe nume (1). 5 a (Înv) După nume. 6 a (Înv) Care numește. 7 a (Fin; îoc la purtător; îs) Obligație ~ă Obligație care poartă numele deținătorului.

NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Obligație nominativă = obligație care poartă înscris numele creditorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.

NOMINATÍV 2, -Ă, nominativi, -e, adj. (Fin.; mai ales în expr.) Obligație nominativă = obligație care (spre deosebire de cea «la purtător») poartă numele proprietarului.

NOMINATÍV, -Ă adj. Care conține un nume, nominal. ◊ (Fin.) Obligație nominativă = obligație pe care este scris numele creditorului. [< fr. nominatif].

NOMINATÍV, -Ă I. adj. nominal (1). ♦ (fin.) obligație ~ă = obligație pe care este scris numele creditorului. II. s. n. caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. (< lat. nominativus, fr. nominatif)

NOMINATÍV2 ~ă (~i, ~e) 1) Care servește pentru a numi; cu ajutorul căruia se numește. Funcție ~ă. 2) Care ține de nominație; propriu nominației. /<lat. nominativus, fr. nominatif

nominativ a. ce conține nume: statul nominativ al funcționarilor. ║ n. Gram. cazul ce exprimă subiectul.

* nominatív, -ă adj. (lat. nominativus). Relativ la nume, nominal: listă nominativă. Acțiune nominativă, acțiune nominală (pe care e scris numele posesoruluĭ). S.n., pl. e. Gram. Cazu care exprimă subiectu.

nominatif, ~ă sn, a vz nominativ

numinativ, ~ă sn, a vz nominativ

cupón nominatív sint. s. Cupoane distribuite, gratuit și nominal, de către stat populației, în toamna anului 1995, în cadrul acțiunii de privatizare în masă, spre a fi schimbate ulterior pe acțiuni ◊ „Aflăm, cu stupoare, că situația inscripționării și distribuției cupoanelor nominative de privatizare către oficiile poștale este departe de a se afla în grafic, așa cum ni s-a spus la început.” Expr. Mag. 31/95 p. 3


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

nominatív1 adj. m., pl. nominatívi; f. nominatívă, pl. nominatíve

nominatív adj. m., pl. nominatívi; f. sg. nominatívă, pl. nominatíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NOMINATÍV s., adj. 1. s. (GRAM.) (înv.) numitoare. 2. adj. v. nominal.

Intrare: nominativ (adj.)
nominativ1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nominativ
  • nominativul
  • nominativu‑
  • nominati
  • nominativa
plural
  • nominativi
  • nominativii
  • nominative
  • nominativele
genitiv-dativ singular
  • nominativ
  • nominativului
  • nominative
  • nominativei
plural
  • nominativi
  • nominativilor
  • nominative
  • nominativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

nominativ (adj.)

etimologie: