18 definiții pentru nominativ (s.n.)
din care- explicative (11)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- specializate (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
NOMINATIV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.
nominativ, ~ă [At: VĂCĂRESCUL, GR. 20/3 / V: (înv) ~if, num~ / Pl: ~i, ~e / E: lat nominativus, it nominativo, fr nominatif] 1-2 sn, a (Șîs caz ~, înv, cădere ~ă) Caz al declinării a cărui funcție specifică este aceea de subiect Si: (înv) numitoare (1). 3 sn (Îs) ~ etic Formă cazuală a pronumelui personal de persoana a doua singular, folosit într-o construcție în care, ca și în cazul dativului etic, se cere interlocutorului să participe afectiv la ceea ce se povestește. 4 a (Înv) Care se face pe nume (1). 5 a (Înv) După nume. 6 a (Înv) Care numește. 7 a (Fin; îoc la purtător; îs) Obligație ~ă Obligație care poartă numele deținătorului.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
NOMINATIV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Obligație nominativă = obligație care poartă înscris numele creditorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
NOMINATIV1, nominative, s. n. Caz al declinării în care stau subiectul, numele predicativ și apoziția. Nominativul este și cazul predicatului nominal (adică, mai exact spus, al numelui predicativ). IORDAN, L. R. 305.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
NOMINATIV s.n. Caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. ◊ Nominativ etic = formă de nominativ a pronumelui personal de persoana 2 sg., folosit într-o construcție în care, ca și în cazul dativului etic, se cere interlocutorului să participe afectiv la ceea ce se povestește. [Pl. -ve. / cf. lat. nominativus, fr. nominatif].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
NOMINATIV, -Ă I. adj. nominal (1). ♦ (fin.) obligație ~ă = obligație pe care este scris numele creditorului. II. s. n. caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. (< lat. nominativus, fr. nominatif)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
NOMINATIV1 ~e n. lingv. Caz la care stă, de obicei, subiectul și care răspunde la întrebările: cine? ce? /<lat. nominativus, fr. nominatif
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
nominativ a. ce conține nume: statul nominativ al funcționarilor. ║ n. Gram. cazul ce exprimă subiectul.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
* nominatív, -ă adj. (lat. nominativus). Relativ la nume, nominal: listă nominativă. Acțiune nominativă, acțiune nominală (pe care e scris numele posesoruluĭ). S.n., pl. e. Gram. Cazu care exprimă subiectu.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
nominatif, ~ă sn, a vz nominativ
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
numinativ, ~ă sn, a vz nominativ
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
nominativ2 s. n., pl. nominative
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
nominativ2 s. n., pl. nominative
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
nominativ s. n., pl. nominative
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
NOMINATIV s., adj. 1. s. (GRAM.) (înv.) numitoare. 2. adj. v. nominal.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
NOMINATIV s. (GRAM.) (înv.) numitoare.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
NOMINATIV s. n. (< cf. lat. nominativus < nominare „a numi”, fr. nominatif): caz al substantivului (primul, în ordinea studierii). Îi sunt proprii următoarele funcții sintactice: funcția de subiect (fundamentală), aflată cu întrebările cine? și ce? („Profesorul a stat lângă noi până ce ne-a tuns chilug” – Ion Creangă; „Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme” – B. Șt. Delavrancea); funcția de apoziție („Însă Victorița, nevasta căpitanului, luase un condei să însemne” – I. Al. Brătescu-Voinești); funcția de nume predicativ („Liana este profesoară”); funcția de element predicativ suplimentar („Măria-sa nu vine voievod din mila necredincioșilor ismailiteni” – M. Sadoveanu). N. singular este considerat forma de bază a substantivului.
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
nominativ etic, nominativul pronumelui personal, pers. a II-a sg., „tu”, folosit în limba română într-o construcție în care, ca și dativul etic, exprimă solicitarea interlocutorului să participe afectiv la ceea ce narează locutorul (A): „nici tu sat, nici tu târg, nici tu nimica.” (I. Creangă)
- sursa: DFS (1995)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
nominativ, nominativesubstantiv neutru
- 1. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Nominativul este și cazul predicatului nominal (adică, mai exact spus, al numelui predicativ). IORDAN, L. R. 305. DLRLC
- 1.1. Nominativ etic = formă de nominativ a pronumelui personal de persoana a 2-a singular, folosit într-o construcție în care, ca și în cazul dativului etic, se cere interlocutorului să participe afectiv la ceea ce se povestește. DN
-
etimologie:
- nominativus DEX '09 DEX '98 DN
- nominatif DEX '09 DEX '98 DN