NOATEN, NOATIN sm., NOATINĂ (pl. -ne) sf. 🐑 1 Mielul, mielușeaua din momentul ce se înțarcă pînă împlinește un an: ispravnicul tăiase un noaten și-l pusese la foc (ISP.) ¶ 2 Noaten, noatin, lînă (mai ales neagră) de pe noateni sau de pe cîrlani: la Humulești... se fac multe giguri de sumani, și lăi și de noaten (CRG.); moșneagul s’a îmbrăcat cu suman bun de noatin (R.-COD.) ¶ 3 sm. Cal de doi ani: dar mînzul crește și se face noaten, iar noatenul se face cal de șa (S.-ALD.) [lat. annotĭnus].

NOATEN, -Ă, noateni, -e, s. m. și f. 1. Miel sau mioară de la înțărcat pînă la doi ani. Din lîna de la oi nu se împărtășesc decît cu cîte un biet șumuiog de pe la noateni. STĂNOIU, C. I. 104. Un om, băgîndu-se cioban la oi, se tocmește pre jumătate de an... cu patru oi cu miei și patru noateni. I. IONESCU, M. 196. ◊ (Adjectival) Se coc merele domnești și iese must nou, carele sfîrîie în gură cînd îl bei după pastramă de bărbăcuț noaten. SADOVEANU, F. J. 554. ♦ Lînă neagră de miel, mioară sau terțin, tunsă în al doilea an. Se fac multe giguri de sumani, și lăi și de noaten, care se vînd și pănură și cusute. CREANGĂ, A. 47. 2. (Mold.) Mînz de la șase luni pînă la doi sau trei ani. Mînzul crește și se face noaten, iar noatenul se face cal de șa. SANDU-ALDEA, U. P. 15. Iapa-i bună și de soi; are acasă un noaten cît dînsa. ȘEZ. VI 182. – Variantă: noatin,-ă (TOPÎRCEANU, S. A. 18, ȘEZ. VI 88) s. m. și f.

noáten (vest) și -in (est,) -ă (oa dift.) s. (lat. annótinus, -na, de un an, d. annus, an. Cp. cu cîrlan, godac, vătuĭ). Vest și nord. Mĭel, mioară de un an. Sud. Mînz, mînză de un an. – Dim. notior, -oară. V. strîjnic, dănac.

noatenă (pop.) s. f., g.-d. art. noatenei; pl. noatene

noatenă (pop.) s. f., g.-d. art. noatenei; pl. noatene

noatenă s. f., g.-d. art. noatenei; pl. noatene

noaten, -ni.

noatin (noatină), adj. – (Oaie) de peste un an. – Var. noaten. Mr. noaten, megl. noatin, istr. notir. Lat. annōtĭnus (Pușcariu 1186; Candrea-Dens., 59; REW 485), cf. lat. annōtῑnus › fr. antenois (G. Paris, Rom., XXI, 597). Din rom. provine mag. nótin.

NOATEN s. (ZOOL.) 1. cârlan, mior. (~ este mielul de peste un an.) 2. (înv. și reg.) strâjnic. (~ este calul de circa doi ani.)

NOATEN s. (ZOOL.) 1. cîrlan, mior. (~ este mielul de peste un an.) 2. (înv. și reg.) strîjnic. (~ este calul de circa doi ani.)

noaten, noatenă, noateni, noatene, adj., s.m. și f. 1. (adj., înv. și reg.; despre oi, berbeci, miei) care a împlinit un an, în vârstă de un an. 2. (adj.; reg.) cu lâna de culoare închisă (de la cafeniu la negru). 3. (adj.; înv. și reg.; despre lână) care este tuns de pe oi noatene. 4. (s.m.; reg.) miel, oaie sau berbec a căror limită de vârstă variază după regiuni (de la 6 luni până la doi sau trei ani); mia, mioară, cârlan, interțiu; berbec de 3 ani castrat; berbec pentru reproducție. 5. (s.f.; reg.) lână tunsă de pe miei și mioare (în al doilea an); o cantitate anumită de lână nelucrată. 6. (s.m. și f.; reg.) mânz (de la 6 luni până la 3 ani), mânză, cârlan, tretin; (fig.; s.m.) tânăr, flăcău, mânz.

noaten, noateni, (noatin), s.m. f. – 1. Miel sau mioară până în vârsta de doi ani (D. Pop, 1970): „Noatinaș frumos cornut, / Floriceaua să o ciunt” (D. Pop, 1970: 150). 2. Strung folosit de tâmplari (Felecan, 1983). – Lat. annotinus „în vârstă de un an” (Șăineanu, Scriban, Graur, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. nótin (DER).

noaten, (noatin), s.m. și f. – 1. Miel sau mioară până în vârsta de doi ani (D. Pop 1970): „Noatinaș frumos cornut, / Floriceaua să o ciunt” (D. Pop 1970: 150). 2. Strung folosit de tâmplari (Felecan 1983). – Lat. annotinus „de anul trecut” > rom. noatin „miel” (Graur 1980); Din rom. provine magh. nótin (DER).