NOATEN, -Ă, noateni, -e, s. m. și f. 1. Miel sau mioară de la înțărcat pînă la doi ani. Din lîna de la oi nu se împărtășesc decît cu cîte un biet șumuiog de pe la noateni. STĂNOIU, C. I. 104. Un om, băgîndu-se cioban la oi, se tocmește pre jumătate de an... cu patru oi cu miei și patru noateni. I. IONESCU, M. 196. ◊ (Adjectival) Se coc merele domnești și iese must nou, carele sfîrîie în gură cînd îl bei după pastramă de bărbăcuț noaten. SADOVEANU, F. J. 554. ♦ Lînă neagră de miel, mioară sau terțin, tunsă în al doilea an. Se fac multe giguri de sumani, și lăi și de noaten, care se vînd și pănură și cusute. CREANGĂ, A. 47. 2. (Mold.) Mînz de la șase luni pînă la doi sau trei ani. Mînzul crește și se face noaten, iar noatenul se face cal de șa. SANDU-ALDEA, U. P. 15. Iapa-i bună și de soi; are acasă un noaten cît dînsa. ȘEZ. VI 182. – Variantă: noatin,-ă (TOPÎRCEANU, S. A. 18, ȘEZ. VI 88) s. m. și f.