noaten, noateni, (noatin), s.m. f. – 1. Miel sau mioară până în vârsta de doi ani (D. Pop, 1970): „Noatinaș frumos cornut, / Floriceaua să o ciunt” (D. Pop, 1970: 150). 2. Strung folosit de tâmplari (Felecan, 1983). – Lat. annotinus „în vârstă de un an” (Șăineanu, Scriban, Graur, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. nótin (DER).