nenorocire sf [At: BIBLIA (1688), prefață 3/35 / V: (reg) năn~ / Pl: ~ri / E: nenoroci] 1 Întâmplare cu efecte dezastruoase. 2 (Pex) Necaz mare Si: pacoste, (reg) năcăjie, năzdrăvănie. 3 (Pex) Dezastru. 4 (Îlav) Din ~ Din cauza unor împrejurări regretabile. 5 (Îal) Spre regretul cuiva. 6 (Trs) Fantomă. 7 Stare a celui nenorocit Si: nefericire (2), (înv) meserătate, mișelătate. 8 Suferință mare Si: (înv) mesărătate, mișelătate.

NENOROCIRE sf. 1 Faptul de a nenoroci ¶ 2 Lipsă de fericire, nefericire ¶ 3 Întîmplare nenorocoasă.

NENOROCIRE, nenorociri, s. f. Stare a celui nenorocit; (concretizat) întîmplare care face pe cineva nenorocit, care curmă cursul liniștit al vieții, p. ext. care aduce după sine necazuri, dureri, suferințe; neajuns mare, dezastru. Ce nenorociri te-au zdrobit, ce dureri ți-au împietrit sufletul? SADOVEANU, O. I 422. Mi s-a întîmplat o mare nenorocire. CAMIL PETRESCU, U. N. 233. ◊ Loc. adv. Din nenorocire = datorită unor împrejurări nefavorabile; din păcate.

NENOROCIRE ~i f. 1) Întâmplare nefastă care aduce durere și suferință. ◊ Din ~ din nefericire; spre regret; din păcate. 2) Stare a celui nenorocit. [G.-D. nenorocirii] /v. a (se) nenoroci

nenorocire f. 1. ursită rea: nenorocirea mă prigonește; 2. întâmplare rea: a suferi tot felul de nenorociri.

nenorocíre f. Nefericire. Întîmplare rea. Dezastru, catastrofă.

nănorocire sf vz nenorocire

nenoroci [At: NEGRUZZI, S. I, 51 / Pzi: ~cesc / E: drr nenorocit] 1 vtf A face pe cineva să ajungă nenorocit (1). 2 vt A provoca cuiva o mare suferință. 3-4 vtr (Pex) A (se) distruge.

NENOROCI (-ocesc) I. vb. tr. A lipsi de noroc, a face nenorocos, a aduce nefericire cuiva, a neferici: umblă niște dușmani să pună ghiara pe mine, să mă nenorocească (CAR.). II. vb. refl. A atrage asupră-și nefericirea, a-și aduce nenoroc [noroci].

NENOROCIT adj. 1 p. NENOROCI ¶ 2 Lipsit de noroc, nefericit.

NOROCI, NĂROCI (-ocesc) vb. tr. 1 A da noroc, a face norocos: Drept cine slujește, Dumnezeu îl norocește (PANN); Dumnezeu să te nărocească, om bun ce ești (PĂC.); Joe să te norocească Și anii să-ți înmulțească (DON.) ¶¶ C. 👉 NENOROCI ¶ 2 Olten. (CIAUȘ.) A închina cu paharul, cu plosca.

NOROCIRE sf. 1 Faptul de a noroci ¶ 2 Fericire; noroc: ajunseră cu ~ la țărm (ISP.); ~ că noi mai avem încă mult pînă să ajungem la acest grad de civilizație (NEGR.); din ~, din fericire ¶¶ C. 👉 NENOROCIRE.

NENOROCI, nenorocesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva nenorocit, a aduce cuiva nefericire, a-i pricinui un rău mare, a-i strica, a-i nimici viața. Ai ascultat de sfaturile altora, de-ai nenorocit și căzăturile aieste de bătrîni. CREANGĂ, P. 88. Doamnele... m-ar nenoroci foarte mult, condamnîndu-mă... a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132. Am iubit, și acel întîi amor m-a nenorocit. NEGRUZZI, S. I 51.

A SE NENOROCI mă ~esc intranz. A-și pricinui un mare rău, un mare necaz. /Din nenoroc

A NENOROCI ~esc tranz. (persoane) A face să devină nenorocit. /Din nenoroc

nenorocì v. a (se) face nenorocit.

nenorocésc v. tr. Fac nenorocit: acest faliment a nenorocit multă lume.

nenorocire s. f., g.-d. art. nenorocirii; pl. nenorociri

nenorocire s. f., g.-d. art. nenorocirii; pl. nenorociri

nenorocire s. f., g.-d. art. nenorocirii; pl. nenorociri

nenoroci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocesc, 3 sg. nenorocește, imperf. 1 nenoroceam; conj. prez. 1 sg. să nenorocesc, 3 să nenorocească

nenoroci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocesc, imperf. 3 sg. nenorocea; conj. prez. 3 să nenorocească

nenoroci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocesc, imperf. 3 sg. nenorocea; conj. prez. 3 sg. și pl. nenorocească

MALUM ALIENUM CAVE GAUDIUM FACIAS TUUM (lat.) nenorocirea altuia nu trebuie să te bucure – Balbus, „Sententiae”, 110.

NENOROCIRE s. 1. v. nefericire. 2. v. necaz. 3. v. dezastru.

NENOROCIRE s. 1. nefericire, nenoroc, (înv.) meserătate, mișelătate. (~ vieții lui.) 2. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Mare ~ a căzut pe capul lui!) 3. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra regiunii.)

NENOROCI vb. 1. v. neferici. 2. v. distruge.

NENOROCI vb. 1. a neferici. (Te rog să nu-l ~.) 2. a (se) distruge, a (se) prăpădi, (înv. și reg.) a (se) ticăloși, (fig.) a (se) ruina. (Băutura l-a ~.)

Nenorocire ≠ norocire

Nenorocirea regilor e că nu vor să audă niciodată adevărul – Aceste vorbe ajunse vestite (mai mult datorită curajului de a fi fost servite chiar regelui în obraz) au fost spuse lui Frederic Wilhelm al IV-lea, regele Prusiei, în ziua de 2 noiembrie a anului revoluționar 1848 de către un simplu deputat: J. Jacoby (1805-1877), care făcea parte din delegația parlamentară ce se prezentase la palat în audiență. „Das ist das Unglück der Könige, daß sie die Wahrheit nie hören wollen”. Regăsim ideea în cunoscutul vers al lui Al. Vlahuță: „Minciuna stă cu regele la masă”, din poezia „1907” (vezi loc. cit.). IST.

O nenorocire nu vine niciodată singură – e traducerea cunoscutei zicale franceze: un malheur ne vient jamais seul. Dar francezii au tradus-o liber după versiunea latină: abyssus abyssum invocat („abisul cheamă alt abis”), cu alte cuvinte: o dată pornit pe o prăpastie, mergi dintr-o prăpastie în alta. Acesta e versetul 8 din psalmul XLI al regelui David, verset care, în traducerea lui Gala Galaction, sună astfel: „O vîltoare cheamă pe cealaltă în vijelia cataractelor sale…” Din traducere în traducere, ca din prăpastie în prăpastie, sensul inițial s-a dus de-a rostogolul, și cu vremea, vorbele acestea au ajuns să fie rostite, de obicei cu resemnare dar nu fără amărăciune, spre a marca un lanț de neplăceri, de eșecuri. BIB.

Si j’avais le malheur d’être né prince (fr. „Dacă aș fi avut nenorocirea să mă nasc prinț”) – Transcriem după Goethe, din Poezie și adevăr (vol. I, pag. 305): „Prințul Friedrich Eugen de Württemberg, care își avea reședința la Trepton... este acela care, scriindu-i lui Rousseau pentru a-i cere sfaturi în legătură cu creșterea copiilor, primi cunoscutul răspuns al acestuia, începînd cu îndoielnica frază: Si j’avais le malheur d’être né prince”. Vom mai adăuga numai că vorbele lui Rousseau – amestec de ironie și compasiune – se citează spre a demasca ifosele nobiliare. LIT.

Sunt lacrimae rerum (lat. „Sînt lacrimi pentru nenerocirile noastre”) – așa începe un vers celebru al lui Vergiliu din Eneida (I, 462). Cuvintele acestea le spune Enea bunului său prieten Achates, după ce a văzut un șir de tablouri care înfățișează războiul Troiei. Versul a fost tălmăcit uneori în sensul că „deplîngem lucrurile”; alteori că „lucrurile iau parte la durerea noastră”. Ambele interpretări sînt greșite. Semnificația justă este că orice suferință, orice nenorocire își are lacrimile ei. N. Iorga, în Cugetări, spune: „Lacrimile spală”, adică ușurează durerea. LIT.

Tu ne cede malis (lat. „Nu ceda în fața nenorocirii”) – Vergiliu, Eneida (VI, 95)- e răspunsul pe care preoteasa lui Apollo îl dă lui Enea, cînd acesta vine la templul zeului să-i ceară cruțare și ajutor pentru neamul troian. Și ea continuă: sed contra audentior ito (ci înfrunt-o cu îndrăzneală!). Deci: un îndemn de a nu te lăsa copleșit de necazuri, de nevoi, ci de a lupta pieptiș pînă la înlăturarea lor. LIT.

NENOROCIRE s. f. Negativ al lui norocire. 1. Întîmplare cu efecte dezastruoase, care nenorocește; p. ext. necaz (1) mare; pacoste (1); (regional) năcăjie, năzdrăvănie (3). v. catastrofă, dezastru. Și întru nenorociri a fi fericiți. biblia (1688), [prefață] 3/35. Alții zic cum el însuși să-și fie făcut moarte, dupe atît [e]a nenorociri ce i să întîmpla. c. cantacuzino, cm i, 20. De atunci încoace întîmplîndu-să multe nenorociri acestii țări cu schimbările stăpînirii, au căzut în desăvîrșita ei scădere. ar (1832), 2¹/21. Nenorocirile vremelor au hrăpit o parte din averea ta. marcovici, d. 15/17, cf. 2/12, id. c. 8/19. Eu sînt foarte mîhnit pentru atîtea nenorociri ce ți s-au întîmplat. drăghici, r. 92/24. Un vas idriot au sosit în 8 fevr. la Triest, aducînd novitaua despre marea nenorocire de care s-au cuprins marina. ar (1834), 89¹/32. Frigul cel aspru pricinuieșțe multe nenorociri. ib. (1838), 58²/4. Ispania să află purure în tot acele distrămări și nenorociri. ib. (1839), 3¹/2. Care este nenorocirea de care voiești a o apăra? filimon, o. i, 112. Destule nenorociri o căzut pe biata Moldovă. alecsandri, t. 1479. Să nu cumva să te împingă păcatul să-i faci vrun neajuns, ca să nu pățești vreo nenorocire. creangă, p. 87. Nu mă judeca după chip. Văd cum nenorocirile au săpat urme adînci și-ntr-al tău. delavrancea, o. ii, 185. O nenorocire mare mi s-a întîmplat, care poate ne va despărți pentru totdeauna. f (1903), 16, cf. 17, 20, ib. (1906), 21. Mi s-a întîmplat o mare nenorocire. camil petrescu, u. n. 233. Nenorocirea care a căzut peste capul tău poate să cadă peste soția oricărui muncitor. sahia, n. 42. O să mă scoată din sărite. Să știi că eu nu răspund dacă s-o întîmpla o nenorocire. sebastian, t. 29, cf. 243. Ce nenorociri te-au zdrobit, ce dureri ți-au împietrit sufletul? sadoveanu, o. i, 137. Cu sforțări cumplite se hotărî să lucreze toată noaptea actele privitoare la nenorocirea întîmplată. bart, s. m. 76. Cînd s-a întîmplat nenorocirea asta? tudoran, p. 32. Toate nenorocirile lui Cordiș fură pricinuite de singura dorință a vieții lui: să ajungă directorul școlii din Lunca. t. popovici, se. 164. Pare resemnat ca în fața unei nenorociri. il ianuarie 1962, 34. Orice nenorocire, cu un prieten bun, ușoară mi se pare. zanne, p. viii, 421. ◊ (Personificat) De-abia ajunsesem la vîrstă de 9 ani și nenorocirea își înfipse căngile în mine. alecsandri, o. p. 15. ◊ loc. adv. Din nenorocire = datorită unor împrejurări regretabile; din păcate, din nefericire. Ei, cînd le intră din nenorocire în mînă vreo carte de astea de ale pricopsiților din ziua de astăzi, numaidecât se supără. heliade, o. ii, 10. Literaturei române el ar fi fost de folos, Dacă din nenorocire șoarecii nu l-ar fi ros. alexandreseu, o. i, 290. Din nenorocire simt bine că nu voi putea niciodată s-o execut după cum ar trebui. f (1900), 608. Din nenorocire, p-acolo n-avui vreme să cercetez dăcît superficial. galan, b. ii, 164. ♦ (Prin Transilv.) Fantomă, nălucă (1). Cf. alr i 1405/93, 320. 2. Starea celui nenorocit (1); nefericire, durere, suferință (mare), nenoroc, (învechit) meserătate (1), mișelătate (1). Fiecare își află și va să-și afle folosul și norocirea în paguba și nenorocirea altuia. heliade, o. ii, 16. Au adus acum pe patria sa în așa mare nenorocire. ar (1831), 8¹/10. Înțeleptul... sufere, cu deopotrivă mulțumire, fericirea și nenorocirea. marcovici, d. 9/3, cf. 5/7, 8/28, 13/1, 17/14. Care este pricina nenorocirii voastre? drăghici, r. 25/13, cf. 115/25. Din toți muritorii lumei cel mai în nenorocire... Este omul care-ți scrie. conachi, p. 99. Pentru mai marea lui nenorocire, era gelos ca un turc. filimon, o. i, 124. Nenorocirea ca și fericirea fac parte din lumea aceasta. ralea, s. t. I, 122. – Pl.: (1) nenorociri. – Și: (regional) nănorocire s. f. alr ii 3 208/316. – Pref. ne- + norocire.

NENOROCI vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A face să fie, să ajungă nenorocit (1), a provoca cuiva un mare necaz (2), o mare suferință; p. ext. a distruge, a nimici. Acel întâi amor m-a nenorocit. negruzzi, s. i, 51. Doamnele cari ar voi să mă orbească m-ar nenoroci foarte mult. alecsandri, o. p. 132. Ai ascultat de sfaturile altora, de-ai nenorocit și căzăturile ieste de bătrîni. creangă, p. 88. Umblă niște dușmani să pună gheara pe mine, să mă nenorocească. caragiale, ap. cade, cf. alexi, w. Sentiment... care nenorocește, care strică echilibrul moral. oprescu, i. a. iii, 35. Dac-o lași să-i stea ciocan pe cap toată ziua, îl nenorocește. galan, b. ii, 84. ◊ Refl. Dacă vreun om s-a nenorocit, adică dacă a căzut de pe un car. marian, i. 348, cf. ddrf. Fugi, măi băiete, pînă nu se ridică de jos, că altfel cheamă poliția și te-ai nenorocit! tudoran, p. 91, cf. 8. – prez. ind.: nenorocesc. – Derivat regresiv de la nenorocit.