nefericire sf [At: ȘINCAI, HR. I, 206/17 / V: (reg) năf~ / Pl: ~ri / E: ne- + fericire] 1 Lipsă de fericire. 2 Stare a celui nefericit Si: nemângâiere (3), nenoroc (3), nenorocire (7). 3 Suferință morală. 4 Împrejurare, întâmplare etc. care aduce cuiva suferință, necaz. 5 (Îlav) Din ~ Din păcate.

NEFERICÍRE, nefericiri, s. f. Starea, situația celui nefericit; nenorocire; întâmplare, împrejurare care aduce cuiva suferință, necaz, nenorocire. ◊ Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate. – Pref. ne- + fericire.

NEFERICÍRE, nefericiri, s. f. Starea, situația celui nefericit; nenorocire; întâmplare, împrejurare care aduce cuiva suferință, necaz, nenorocire. ◊ Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate. – Ne- + fericire.

NEFERICÍRE, nefericiri, s. f. Starea celui nefericit; nenorocire. Cîteva clipe i-am făcut să uite propriile lor nefericiri și să se înduioșeze de ale altora. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 12. Îmi rămăsese adînc săpată în memorie suvenirea nefericirii și mizeriei lor. CARAGIALE, O. III 145. De cînd te-ai dus, toate nefericirile m-au împresurat. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate.

NEFERICÍRE ~i f. 1) Stare a celui nefericit. 2) Întâmplare care aduce suferința, necaz cuiva. ◊ Din ~ din nenorocire; din păcate. /ne- + fericire

nefericire f. 1. stare demnă de compătimire; 2. soartă, întâmplare rea.

nefericíre f. Nenorocire, situațiune saŭ întîmplare nefericită.

nefericíre s. f., g.-d. art. nefericírii; pl. nefericíri

nefericíre s. f., g.-d. art. nefericírii; pl. nefericíri

NEFERICÍRE s. nenoroc, nenorocire, (înv.) meserătate, mișelătate. (~ vieții lui.)

NEFERICIRE s. nenoroc, nenorocire, (înv.) meserătate, mișelătate. (~ vieții lui.)

Nefericire ≠ fericire, noroc

NEFERICIRE. Subst. Nefericire, nenorocire, necaz. Dezamăgire, decepție, deziluzie, deznădejde, desperare. Tristețe, întristare, jale, durere (fig.), îndurerare, amar, amărîre (rar), amărăciune, suferință, suferire (înv.), necaz, supărare, dezolare, mîhnire, zdrobire (fig.). Nefericit, nenorocit. Adj. Nefericit, neferice (înv.), nenorocit. Dezamăgit, decepționat, deziluzionat, deznădăjduit, desperat. Trist, întristat, abătut, zdrobit (fig.), dărîmat (fig.), neconsolat, nemîngîiat, îndurerat, amar (fig.), amărît, mîhnit, necăjit, supărat, dezolat. Vb. A fi nefericit, a fi nenorocit, a fi necăjit. A neferici (rar), a aduce (cuiva) nefericire, a nenoroci, a amărî, a necăji, a năpăstui. A deznădăjdui, a despera. A se întrista, a se amărî (fig.), a se îndurera, a se mîhni. A-i fi (cuiva) viața amară, a fi vai și amar de viața cuiva, a fi vai de capul cuiva. A se nenoroci, a-și distruge viața. Adv. Din nefericire, din nenorocire, din păcate. V. dezastru, durere, necaz, neplăcere, supărare, tristețe.