2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NENOROCÍRE, nenorociri, s. f. 1. Stare a celui nenorocit (1); nefericire, durere, suferință mare. 2. Întâmplare care are efecte dezastruoase, care face pe cineva nenorocit; necaz mare; p. ext. dezastru. ◊ Loc. adv. Din nenorocire = a) din cauza unor împrejurări regretabile; b) spre regretul cuiva, din păcate. – V. nenoroci.

NENOROCÍRE, nenorociri, s. f. 1. Stare a celui nenorocit (1); nefericire, durere, suferință mare. 2. Întâmplare care are efecte dezastruoase, care face pe cineva nenorocit; necaz mare; p. ext. dezastru. ◊ Loc. adv. Din nenorocire = a) din cauza unor împrejurări regretabile; b) spre regretul cuiva, din păcate. – V. nenoroci.

nenorocire sf [At: BIBLIA (1688), prefață 3/35 / V: (reg) năn~ / Pl: ~ri / E: nenoroci] 1 Întâmplare cu efecte dezastruoase. 2 (Pex) Necaz mare Si: pacoste, (reg) năcăjie, năzdrăvănie. 3 (Pex) Dezastru. 4lav) Din ~ Din cauza unor împrejurări regretabile. 5 (Îal) Spre regretul cuiva. 6 (Trs) Fantomă. 7 Stare a celui nenorocit Si: nefericire (2), (înv) meserătate, mișelătate. 8 Suferință mare Si: (înv) mesărătate, mișelătate.

NENOROCÍRE, nenorociri, s. f. Stare a celui nenorocit; (concretizat) întîmplare care face pe cineva nenorocit, care curmă cursul liniștit al vieții, p. ext. care aduce după sine necazuri, dureri, suferințe; neajuns mare, dezastru. Ce nenorociri te-au zdrobit, ce dureri ți-au împietrit sufletul? SADOVEANU, O. I 422. Mi s-a întîmplat o mare nenorocire. CAMIL PETRESCU, U. N. 233. ◊ Loc. adv. Din nenorocire = datorită unor împrejurări nefavorabile; din păcate.

NENOROCÍRE ~i f. 1) Întâmplare nefastă care aduce durere și suferință. ◊ Din ~ din nefericire; spre regret; din păcate. 2) Stare a celui nenorocit. [G.-D. nenorocirii] /v. a (se) nenoroci

nenorocire f. 1. ursită rea: nenorocirea mă prigonește; 2. întâmplare rea: a suferi tot felul de nenorociri.

nenorocíre f. Nefericire. Întîmplare rea. Dezastru, catastrofă.

NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva nenorocit sau a deveni nenorocit, a(-și) pricinui un mare rău, o mare suferință, un mare necaz; a(-și) distruge viața. – Din nenoroc.

NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva nenorocit sau a deveni nenorocit, a(-și) pricinui un mare rău, o mare suferință, un mare necaz; a(-și) distruge viața. – Din nenoroc.

nenoroci [At: NEGRUZZI, S. I, 51 / Pzi: ~cesc / E: drr nenorocit] 1 vtf A face pe cineva să ajungă nenorocit (1). 2 vt A provoca cuiva o mare suferință. 3-4 vtr (Pex) A (se) distruge.

NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva nenorocit, a aduce cuiva nefericire, a-i pricinui un rău mare, a-i strica, a-i nimici viața. Ai ascultat de sfaturile altora, de-ai nenorocit și căzăturile aieste de bătrîni. CREANGĂ, P. 88. Doamnele... m-ar nenoroci foarte mult, condamnîndu-mă... a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132. Am iubit, și acel întîi amor m-a nenorocit. NEGRUZZI, S. I 51.

A SE NENOROCÍ mă ~ésc intranz. A-și pricinui un mare rău, un mare necaz. /Din nenoroc

A NENOROCÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să devină nenorocit. /Din nenoroc

nenorocésc v. tr. Fac nenorocit: acest faliment a nenorocit multă lume.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

nenorocíre s. f., g.-d. art. nenorocírii; pl. nenorocíri

nenorocíre s. f., g.-d. art. nenorocírii; pl. nenorocíri

nenorocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocésc, imperf. 3 sg. nenoroceá; conj. prez. 3 să nenoroceáscă

nenorocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocésc, imperf. 3 sg. nenoroceá; conj. prez. 3 sg. și pl. nenoroceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NENOROCÍRE s. 1. v. nefericire. 2. v. necaz. 3. v. dezastru.

NENOROCIRE s. 1. nefericire, nenoroc, (înv.) meserătate, mișelătate. (~ vieții lui.) 2. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Mare ~ a căzut pe capul lui!) 3. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra regiunii.)

arată toate definițiile

Intrare: nenorocire
nenorocire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nenorocire
  • nenorocirea
plural
  • nenorociri
  • nenorocirile
genitiv-dativ singular
  • nenorociri
  • nenorocirii
plural
  • nenorociri
  • nenorocirilor
vocativ singular
plural
Intrare: nenoroci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • nenoroci
  • nenorocire
  • nenorocit
  • nenorocitu‑
  • nenorocind
  • nenorocindu‑
singular plural
  • nenorocește
  • nenorociți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nenorocesc
(să)
  • nenorocesc
  • nenoroceam
  • nenorocii
  • nenorocisem
a II-a (tu)
  • nenorocești
(să)
  • nenorocești
  • nenoroceai
  • nenorociși
  • nenorociseși
a III-a (el, ea)
  • nenorocește
(să)
  • nenorocească
  • nenorocea
  • nenoroci
  • nenorocise
plural I (noi)
  • nenorocim
(să)
  • nenorocim
  • nenoroceam
  • nenorocirăm
  • nenorociserăm
  • nenorocisem
a II-a (voi)
  • nenorociți
(să)
  • nenorociți
  • nenoroceați
  • nenorocirăți
  • nenorociserăți
  • nenorociseți
a III-a (ei, ele)
  • nenorocesc
(să)
  • nenorocească
  • nenoroceau
  • nenoroci
  • nenorociseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

nenorocire

  • 1. Stare a celui nenorocit; suferință mare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: durere nefericire suferință antonime: norocire
  • 2. Întâmplare care are efecte dezastruoase, care face pe cineva nenorocit; necaz mare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: necaz attach_file 2 exemple
    exemple
    • Ce nenorociri te-au zdrobit, ce dureri ți-au împietrit sufletul? SADOVEANU, O. I 422.
      surse: DLRLC
    • Mi s-a întîmplat o mare nenorocire. CAMIL PETRESCU, U. N. 233.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi nenoroci
    surse: DEX '98 DEX '09

nenoroci

  • 1. A face pe cineva nenorocit sau a deveni nenorocit, a(-și) pricinui un mare rău, o mare suferință, un mare necaz; a(-și) distruge viața.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Ai ascultat de sfaturile altora, de-ai nenorocit și căzăturile aieste de bătrîni. CREANGĂ, P. 88.
      surse: DLRLC
    • Doamnele... m-ar nenoroci foarte mult, condamnîndu-mă... a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132.
      surse: DLRLC
    • Am iubit, și acel întîi amor m-a nenorocit. NEGRUZZI, S. I 51.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • nenoroc
    surse: DEX '09 DEX '98