neg sm [At: BIBLIA (1688), 87²/8 / V: (reg) nec / Pl: negi / E: ml naevus „pată de corp”] 1 Tumoare mică, rotundă, nedureroasă, care se formează pe piele Si: negel, (nob) mursă. 2 (Pan) Nod sau excrescență care se formează uneori pe organele plantelor.

NEG, negi, s. m. Excrescență rotundă, nedureroasă, care se formează uneori pe piele, prin dezvoltarea exagerată a unei părți a epidermei. Curățirea și netezirea obrazului de negi, de pete și de zbîrcituri. PISCUPESCU, O. 155.

NEG ~gi m. Mică excrescență pe piele. /<lat. naevus

neg m. bătătură în carne la degete, mâini, picioare. [Lat. NAEVUS].

2) *neg, a -á v. tr. (lat. negare). Tăgăduĭesc, zic că nu: criminalu neagă c’a ucis.

1) neg m. (lat. naevus, aluniță; it. neo [în Sena niego]. Cp. cu negură, fogure). Vest. Mică unflătură, mare cam cît o bobiță de mazăre, une-orĭ neagră, pe pelea omuluĭ. – În est negel, pl. eĭ (lat. nevellus).

CETINĂ, cetini, s. f. 1. Ramură, creangă de brad; p. ext. brad. ♦ Nume dat speciilor de arbori și de tufe din clasa coniferelor. 2. Compus: cetină-de-negi = mic arbust rășinos ornamental din familia pinaceelor, totdeauna verde, cu tulpini culcate, foarte ramificate, cu frunze solzoase și cu flori dioice sau monoice (Juniperus sabina). [Pl. și: cetine] – Din bg., sb. četina.

cetină sf [At: LB / V: ceten sm, ~tenă¹, cetin, cit~ / Pl: ~ni și ~ne / E: vsl четина, bg четина, srb četina] (Bot) 1 Ramuri sau crengi de brad, pe copac sau tăiate. 2 (Pre) Acul bradului. 3 (Pgn) Brad. 4 (Pgn) Ienupăr. 5 (Pgn) Pin. 6 Brad alb. 7 (îc) ~-de-negi Arbust întotdeauna verde, cu tulpina foarte ramificată, cu ramuri neregulat întinse, înclinate sau târâtoare Si: sabina (Juniperis Sabina sau Sabina officinalis).

nec sm vz neg

nega vt [At: MAIOR, IST. 31/32 / Pzi: neg / E: lat negare] (Fșa) 1 A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, unui fenomen etc. 2 A nu recunoaște un fapt Si: a tăgădui.

CETINĂ, cetini, s. f. 1. (Adesea cu înțeles colectiv) Ramură, creangă de brad; p. ext. brad. Glasul tău cu-al lor se-avîntă, Se-mpletește printre cetini. CASSIAN, 6. Spun povești minuni destule Despre Pintea Năzdrăvanul, Spaima-ntunecatei cetini Ce-mpresoară Caraimanul. IOSIF, V. 85. Luceferi ce răsar Din umbră de cetini, Fiindu-mi prieteni, O să-mi zîmbească iar. EMINESCU,O. I 218. ♦ Nume dat speciilor de arbori și tufe din clasa coniferelor. 2. Compus: cetină-de-negi = mic arbust rășinos, totdeauna verde, cu tulpina foarte ramificată, cultivat adesea ca plantă ornamentală (Iuniperus Sabina). – Pl. și: cetine. – Variante: cetenă s. f., cetin (DAVILA, V. V. 115) s. m.

NEGA, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc., a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea. GALAN, B. I 124. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni. GALACTION, O. I 236. ◊ Absol. N-are rost să negi. – De ce să neg? Nu l-am adus eu. GALAN, Z. R. 354. Nu e nevoie să negi. C. PETRESCU, C. V. 108. Un moment ezită, parcă ar voi să nege... să reziste. SEBASTIAN, T. 74.

NEGA vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].

NEGA vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat. negare)

CETINĂ ~i f. 1) Creangă de conifer. 2) rar Arbust sau arbore conifer. ◊ ~-de-negi arbust rășinos, ornamental, cu tulpina culcată, bogat ramificată, și cu frunze mici, solzoase persistente. [G.-D. cetinii] /<bulg., sb. țetina

A NEGA neg tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /<lat. negare

negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa.

neg s. m., pl. negi

neg s. m., pl. negi

neg s. m., pl. negi

nega (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. neg, 2 sg. negi, 3 neagă; conj. prez. 1 sg. să neg, 3 să nege, imper. 2 sg. afirm. neagă

nega (a ~) vb., ind. prez. 3 neagă

nega vb., ind. prez. 1 sg. neg, 3 sg. și pl. neagă

NEG s. (MED.) papilom, verucă, verucozitate.

NEG s. (MED.) papilom, verucă, verucozitate.

CETINĂ-DE-NEGI s. (BOT.; Juniperus sabina) (livr.) sabină.

NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. v. retracta. 3. v. contesta.

CETINĂ-DE-NEGI s. (BOT.; Juniperus sabina) (livr.) sabină.

NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. a dezice, a retracta, a tăgădui. (A ~ tot ceea ce spusese.) 3. a contesta, a dezminți, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.)

A nega ≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține

neg (negi), s. m. – Verucă. Lat. naevus (Candrea-Dens., 1216; REW 5807; Tiktin), cf. senes. niego, v. it. niego, it. neo; pentru modificarea consonantismului, cf. fagure, rug. După Pușcariu 1162, formație regresivă, pornind de la negel, părere greu de susținut. Uz general (ALR, I, 51). Der. negos, adj. (cu negi); neagă, s. f. (flagel, calamitate), probabil prin asociere cu ideea de „tumoare”, cf. neagă rea „tumoare malignă” › „calamitate” (după Cipariu, Principii, 272 și Tiktin, din lat. negāre; după Miklosich, Slaw. Elem., 32 și Cihac, II, 214 și Conev 100, din sl. nĕga „voluptate”, glosarea „încăpățînat, îndărătnic”, care apare în dicționare, se datorează primei explicații schițate aici). Negară (var. năgară, nagară), s. f. (varietate de neghină; plantă, Stipa capillata), pare un der. cu suf. -ar (negară ar fi fost la început numele fructului). Numele se explică prin aspectul fructului, cf. sp. verruguera, fr. herbe aux verrues (după Cihac, II, 209, din sl. nagu „gol”; după Conev 48 de la un sl. *nagara; după Scriban, din rus. nagar „fitil ars”). Der. înăgări, vb. (a crește neghină). Negel, s. m. (verucă) considerată ca der. din lat. negellus (Pușcariu 1162; REW 5916), cf. logud. nieddu, prov. niel, it. niello, de asemenea ar putea fi simplu dim. de la neg, cu suf. -el. – Cf. neghină. – Der. negelariță, s. f. (rostopască, Chelidonium maius); negelos, adj. (cu negi).

nega (neg, negat), vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s. f.; negativ, adj.

NEG subst. cu diminutive ca: negel și neguț. Ca semn distinctiv adeseori al feței, cf. lat. cicero, negul a inspirat numeroase porecle sau nume, în bună parte omofone sau cu neputință de a fi alese din derivatele lui NEAGU < sl. нѣгa. Că sînt două teme dinstincte se poate vedea și din unele nume complete formate din prenume și nume: Neagoe Negea, și Negomir Neguț, numele de familie derivă din neg, în ambele cazuri. Prin reducerea diftongului ea în e, multe n. derivate din Neagoe par a se raporta la tema neg. A. 1. Neg boier, 1421 (Rel; Flor 59); -ești s. (Dm; Cat) scris și Nigești (Glos,). 2. Negul, vlah dalmatin (Mori 6); – Vvd în Bihor, 1326; – căpitan (Sd IV 36); -escu frecv., act.; -ești s.; -ici fam.; -eaci (C-lung; Sd XV 30); -eci (17 B III 139). 3. Nega f. (C Bog; Sd XVI 157; 16 A II 114). 4. Negea, Neagoe (AO VI 425); Negaia și Negana tt, formate din maritale. 5. + -aș: Negas (Ard) cu s < ș, grafie străină. 6 Neghiță olt. (Sd VII 24). B. Negel: 1. – Luca (16 A I 258); – mold. (Sd XVI, XXI); – Șerban (Tut); – tatăl mitropolitului mold. Veniamin Costachi (P⁵). 2. Prob. Negăl (Cat); Negălea cu ceata lui (16 BII 149); Negălcioae (Tec, n. marital < Negălcea. C. + -otă: 1. Năgotă s. (Dm); cu afer. Got/ă, -e, v. Got. 2. Negoteiu pren. (P¹³ fila 51); – fam. (Ocina). Negoteii t.; Negotești s. (Cat; Ștef). 3. +-otă, -in: Negotin b., munt, 1400 (Iorga III 267); – oraș în Craina iugoslavă. 4. + -uș, -or: Negușor b. (Dm). D. Din diminutivele neguț, și negui „neg mic”: Neguț: 1. – mold. (Sd XXII); – Pietriceanu, munt., 1831 (Acte Sc); Neguțu, Pană, 1780 (ib.); -l Bălăcescu (Tis). 2. Neguță b. (Hur);- călăraș, 1655 (Sd IV 38); Neguța f. (16 B I 2; G Dem 660) cu afer., v. Guț. 3. Neguțoiu (Ocina). 4. Negui b. (16 B II 381); – mold. (Glos) Neguleț ard. Trecerea diftongului ea în e, cînd se mută accentul, a dus la confuzia între numele de bază Neag și Neg și derivatele acestora, care s-ar putea explica deopotrivă din ambele rădăcini. S-au ales la Neg, însă, numai formele ce se pot explica fără schimbare vocalică din subst. neg și diminutivele lui. E. Scurtări din formele precedente: 1. Guțu (Ard; Paș; Am 135), -l (Ard; Tec I; 17 B I 145; Băl VI) și s. toate < Neguțu. 2. Derivatele lui Guțu: Guțulescu (Î Div). 3. Guțilă (13-15 B 184; 17 B I 286, IV 223, V 193). 4. Guțuc, Gh., mold. (Sd V534). 5. Guțoia (Am 157) < Neguțoiu. 6. Guț/a b. (17 B IV 176) și Guțu (Tec I; Ard II 174), ca și Guțan (Paș); -u, olt. (Sd VI 490) din Neguță; tot așa: Guțiul (17 A IV, V 123) și cu -man: Guțumanul, Gl. (Isp III²). 7. Etimologia lui Pașca din subst. ard. guț „porumbiel” sau din blg. Гyцa (Weig. apud Pașca) nu poate prevala, dată fiind frecvența onomastică a lui Neguț, provenit din subst. neg și din cauză că scurtările de mai sus circulă în toate provinciile. 8. Din Negui: Guiu, munt. (BG LIII 157); Guiescu, olt. (Valea Jaleș, com. de Cărăbiș); Guiești s.; Guia b. (13-15 B 123; 16 B I 128) și Guica b., olt. (17 B I 395). 9. De altă origine, probabil: Guintil (17 B IV 132).