NEG subst. cu diminutive ca: negel și neguț. Ca semn distinctiv adeseori al feței, cf. lat. cicero, negul a inspirat numeroase porecle sau nume, în bună parte omofone sau cu neputință de a fi alese din derivatele lui NEAGU < sl. нѣгa. Că sînt două teme dinstincte se poate vedea și din unele nume complete formate din prenume și nume: Neagoe Negea, și Negomir Neguț, numele de familie derivă din neg, în ambele cazuri. Prin reducerea diftongului ea în e, multe n. derivate din Neagoe par a se raporta la tema neg. A. 1. Neg boier, 1421 (Rel; Flor 59); -ești s. (Dm; Cat) scris și Nigești (Glos,). 2. Negul, vlah dalmatin (Mori 6); – Vvd în Bihor, 1326; – căpitan (Sd IV 36); -escu frecv., act.; -ești s.; -ici fam.; -eaci (C-lung; Sd XV 30); -eci (17 B III 139). 3. Nega f. (C Bog; Sd XVI 157; 16 A II 114). 4. Negea, Neagoe (AO VI 425); Negaia și Negana tt, formate din maritale. 5. + -aș: Negas (Ard) cu s < ș, grafie străină. 6 Neghiță olt. (Sd VII 24). B. Negel: 1. – Luca (16 A I 258); – mold. (Sd XVI, XXI); – Șerban (Tut); – tatăl mitropolitului mold. Veniamin Costachi (P⁵). 2. Prob. Negăl (Cat); Negălea cu ceata lui (16 BII 149); Negălcioae (Tec, n. marital < Negălcea. C. + -otă: 1. Năgotă s. (Dm); cu afer. Got/ă, -e, v. Got. 2. Negoteiu pren. (P¹³ fila 51); – fam. (Ocina). Negoteii t.; Negotești s. (Cat; Ștef). 3. +-otă, -in: Negotin b., munt, 1400 (Iorga III 267); – oraș în Craina iugoslavă. 4. + -uș, -or: Negușor b. (Dm). D. Din diminutivele neguț, și negui „neg mic”: Neguț: 1. – mold. (Sd XXII); – Pietriceanu, munt., 1831 (Acte Sc); Neguțu, Pană, 1780 (ib.); -l Bălăcescu (Tis). 2. Neguță b. (Hur);- călăraș, 1655 (Sd IV 38); Neguța f. (16 B I 2; G Dem 660) cu afer., v. Guț. 3. Neguțoiu (Ocina). 4. Negui b. (16 B II 381); – mold. (Glos) Neguleț ard. Trecerea diftongului ea în e, cînd se mută accentul, a dus la confuzia între numele de bază Neag și Neg și derivatele acestora, care s-ar putea explica deopotrivă din ambele rădăcini. S-au ales la Neg, însă, numai formele ce se pot explica fără schimbare vocalică din subst. neg și diminutivele lui. E. Scurtări din formele precedente: 1. Guțu (Ard; Paș; Am 135), -l (Ard; Tec I; 17 B I 145; Băl VI) și s. toate < Neguțu. 2. Derivatele lui Guțu: Guțulescu (Î Div). 3. Guțilă (13-15 B 184; 17 B I 286, IV 223, V 193). 4. Guțuc, Gh., mold. (Sd V534). 5. Guțoia (Am 157) < Neguțoiu. 6. Guț/a b. (17 B IV 176) și Guțu (Tec I; Ard II 174), ca și Guțan (Paș); -u, olt. (Sd VI 490) din Neguță; tot așa: Guțiul (17 A IV, V 123) și cu -man: Guțumanul, Gl. (Isp III²). 7. Etimologia lui Pașca din subst. ard. guț „porumbiel” sau din blg. Гyцa (Weig. apud Pașca) nu poate prevala, dată fiind frecvența onomastică a lui Neguț, provenit din subst. neg și din cauză că scurtările de mai sus circulă în toate provinciile. 8. Din Negui: Guiu, munt. (BG LIII 157); Guiescu, olt. (Valea Jaleș, com. de Cărăbiș); Guiești s.; Guia b. (13-15 B 123; 16 B I 128) și Guica b., olt. (17 B I 395). 9. De altă origine, probabil: Guintil (17 B IV 132).