nagara¹ [At: AMIRAS, ap. LET. III, 151/28 / Pl: ~le / E: tc nağara] (Înv) Nacaradă. corectat(ă)

nagara² sf vz neagă

NAGARA s. f. (Mold., ȚR) Țambal. A: Ș-au dat în surle si-n nagarale. CRON. 1689, 39^r; cf. CRON. 1707, 36^r; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 30^r; CRON. SEC. XVIII, 28^v. B: Și zicea surlele și trîmbițile și nacaralele la acea cină a împaratului. LET. 1758, 108^r; cf. CRON. 1736, 32^r; A 1746, 30^v; LET. 1758, 114^r. Variante: nacara (CRON. 1736, 32^r; A 1746, 30^v; LET. 1758, 108^r, 114^r). Etimologie: tc. nağara. Cf. n a c a r a d ă.

nagará f. (turc. naghara, d. pers. nekare). Vechĭ. Un fel de cimbal. – Și -rádă, pl. e (după ngr., ca și sîrb. nakarada).

NEAGĂ s. f. (Pop.) Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. ◊ Expr. A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. – Et. nec.^[1]

nacara sf vz neagă

nadara sf vz neagă

nadarea sf vz neagă

nagarea sf vz neagă

naghea sf vz neagă

nădarea^[1] sf vz neagă corectat(ă)

năgară sf [At: HASDEU, R. V. 25 / V: negară, (pop) negare / Pl: ~re / E: nct] 1 Plantă erbacee din familia gramineelor cu frunzele înguste și cu un spic cu fire lungi și aspre Si: (reg) bucșău, iarba-curălei, păiuș, pănușiță, șușarcă (Stipa capillata). 2 (Bot; reg) Colilie (Stipa pennata). 3 (Bot) Neghină (1) (Agrostemma githago). 4 (Reg) Grâu de primăvară. 5 (Reg) Strat de ierburi, frunziș, lemne putrezite de pe albia unor ape curgătoare mici.

neagă sfs [At: POLIZU / V: nacara, nadara, nagara, nagarea, naghea, nădarea / E: nct] (Reg) 1 Persoană încăpățânată, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. 2 (Îc) ~ga-rea (sau îf nagarea, nagara, nacara, nadara, nadarea, naghea, nădrea) Om plicticos, pisălog, încăpățânat, care se ține scai de cineva Si: belea, cobe, piază-rea. 3 (Îac) Drac. 4 (Îe) A ședea ca ~a-reaua (sau nagaraua) pe capul cuiva sau a se ține ca ~a-reaua de cineva, a-i sta cuiva ~-rea în spinare A se ține morțiș de cineva. 5 (Îae) A nu slăbi pe cineva din ochi. 6 (Îe) A fugi de cineva ca de ~a-rea A fugi de cineva ca de dracul. 7 (Îe) A fi gol ~ A fi gol pușcă.

negare² sf vz năgară

NEAGĂ s. f. sg. (Pop.) Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. ◊ Expr. A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. – Et. nec.

NĂGARĂ s. f. Plantă erbacee, din familia gramineelor, caracteristică vegetației din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste, spicul cu fire lungi și aspre (Stipa); păiuș, colilie. Năgara înflorită strălucea ca argintul la soarele verii în singurătatea cuprinsului. SADOVEANU, N. P. 222. (Cu pronunțare regională) Frunzuleană de nagară, Este-un nuc între hotară. SEVASTOS, C. 11. ◊ Fig. Un bărbat de treizeci și cinci de ani... începe să aibă la tîmple fuiorașe de năgară. SADOVEANU, F. J. 68. – Variantă: negară (ALECSANDRI, P. P. 228) s. f.

NEAGĂ s. f. invar. (Popular, mai ales însoțit de atributul «rea») Persoană încăpățînată, rea; belea, cobe, piază-rea. El ne-a scăpat de neaga-reaua aia de zmeoaică. ISPIRESCU, L. 327. ◊ Expr. A sta neagă-rea în spinarea cuiva = a se ține scai de cineva. Mă ghiorlane, nu-mi mai sta neagă-rea în spinare! PAS, L. I 78. – Pronunțat: nea-.

NĂGARĂ f. Plantă erbacee cu tulpină înaltă de tip pai, cu frunze filiforme și spiculețe cu țepi lungi, ce crește în stepă și pe coline uscate; pănușiță. /Orig. nec.

NEAGĂ f. pop. (mai ales urmat de -rea) Persoană îndărătnică și nesuferită. * A o ține ca ~a-rea a susține mereu unul și același lucru; a o ține una și bună. A ședea ca ~a-rea pe capul cuiva a se afla în permanență lângă cineva și a-l plictisi mereu. A se ține ca ~a (de cineva) sau a se lega ca o ~ (de cineva) a urmări pe cineva mereu. /Orig. nec.

NACARA sc f. v. nagara.

năgară f. plantă ierboasă cu frunzele răsucite (Stipa capillata). [Origină necunoscută].

neagă m. om îndărătnic: neagă, sue-te în teleagă. [Origină necunoscută].

neagă-rea f. piază rea, cobe: mama neaga-reaua sparse mahalaua PANN. [V. neagă].

negară f. V. năgară.

nagáră (est) și negáră (sud) f., pl. ărĭ (rus. nagarŭ, negreață de la mucu lumînăriĭ). Un fel de neghină care crește pin tot grîŭ și care are boabele maĭ micĭ. Un fel de colilie numită și păiuș și pănușiță și care crește pin locurĭ aride și nisipoase (stippa capillata). – Și năgară.

năgáră V. nagară.

neágă f., pl. inuz. negĭ. Munt. Fam. Belea, om plicticos. Neaga rea, om grozav de plicticos orĭ cîrcotaș.

negáră V. nagară.

năgară s. f., g.-d. art. năgarei

neagă (pop.) s. f.

neagă-rea (pop.) s. f., art. neaga-reaua

năgară s. f., g.-d. art. năgarei

neagă (pop.) s. f.

neagă-rea (pop.) s. f., art. neaga-reaua

năgară s. f., g.-d. art. năgarei

neagă s. f.

neagă-rea s. f., art. neaga-reaua

năgară, -re.

NĂGARĂ s. v. colilie, sălbăție.

NĂGARĂ s. (BOT.) 1. (Stipa capillata) (reg.) bucșău, păiuș, pănușiță, șușarcă, iarba-curălei. 2. v. neghină.

năgară s. v. COLILIE. SĂLBĂȚIE.

NĂGARĂ s. (BOT.) 1. (Stipa capillata) (reg.) bucșău, păiuș, pănușiță, șușarcă, iarba-curălei. 2. (Agrostemma githago) neghină, zizanie, (pop.) mălură, (înv. și reg.) plevilă, (reg.) negreață, (înv.) pleavă.

nagara (-ale), s. f. – Tobă, tamburină. – Tc. (per.) nakara (Șeineanu, III, 488). Sec. XVII, înv. Cf. sp. nácar (Corominas, III, 488), it. nacchera.

neagă s.f. sg. (reg.) 1. persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și face după capul ei. 2. (în expr.) a fi gol neagă = a fi gol pușcă.

neagă-rea s.f. (reg.) piază-rea; cobe.

Nagîra v. Năgară 3.

NĂGARĂ subst. 1. – Pînteleiu, mold., 1691 (BCI IV 213). 2. Negar, V. (Sur VIII); -ă, M. (IS 276). 3. Cf. Nagîra, V. (T-Jiu).

STIPA L., COLILIE, NAGARĂ, fam. Gramineae. Gen originar din regiunile continentale și tropicale, 100 specii, erbacee, perene, cu perișori pufoși, mătăsoși, albi, gazonante, înalte, rar scunde. Tulpină cilindrică, articulată, fistuloasă. Frunze rulate, rar plate, filiforme, alterne, sesile, vagina înfășoară tulpina pe o porțiune mare. Flori hermafrodite, în spiculețe uniflorare, aristate. Arista pînă la 40 cm lungime, genicultură, aspră. În panicul sînt puține flori.