nagara¹ [At: AMIRAS, ap. LET. III, 151/28 / Pl: ~le / E: tc nağara] (Înv) Nacaradă. corectat(ă)

nagara² sf vz neagă

NAGARA 👉 NEAGĂ-REA.

nagará f. (turc. naghara, d. pers. nekare). Vechĭ. Un fel de cimbal. – Și -rádă, pl. e (după ngr., ca și sîrb. nakarada).

NEAGĂ s. f. (Pop.) Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. ◊ Expr. A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. – Et. nec.^[1]

nacara sf vz neagă

nadara sf vz neagă

nadarea sf vz neagă

nagarea sf vz neagă

naghea sf vz neagă

nădarea^[1] sf vz neagă corectat(ă)

năgară sf [At: HASDEU, R. V. 25 / V: negară, (pop) negare / Pl: ~re / E: nct] 1 Plantă erbacee din familia gramineelor cu frunzele înguste și cu un spic cu fire lungi și aspre Si: (reg) bucșău, iarba-curălei, păiuș, pănușiță, șușarcă (Stipa capillata). 2 (Bot; reg) Colilie (Stipa pennata). 3 (Bot) Neghină (1) (Agrostemma githago). 4 (Reg) Grâu de primăvară. 5 (Reg) Strat de ierburi, frunziș, lemne putrezite de pe albia unor ape curgătoare mici.

neagă sfs [At: POLIZU / V: nacara, nadara, nagara, nagarea, naghea, nădarea / E: nct] (Reg) 1 Persoană încăpățânată, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. 2 (Îc) ~ga-rea (sau îf nagarea, nagara, nacara, nadara, nadarea, naghea, nădrea) Om plicticos, pisălog, încăpățânat, care se ține scai de cineva Si: belea, cobe, piază-rea. 3 (Îac) Drac. 4 (Îe) A ședea ca ~a-reaua (sau nagaraua) pe capul cuiva sau a se ține ca ~a-reaua de cineva, a-i sta cuiva ~-rea în spinare A se ține morțiș de cineva. 5 (Îae) A nu slăbi pe cineva din ochi. 6 (Îe) A fugi de cineva ca de ~a-rea A fugi de cineva ca de dracul. 7 (Îe) A fi gol ~ A fi gol pușcă.

negare² sf vz năgară

NĂGARĂ sf. 🌿 1 Plantă ierboasă, cu frunzele filiforme, rigide și răsucite, cu puf în vîrf; crește prin fînețele nisipoase și pe dealurile calcaroase; numită și „păiuș” sau „pănușiță” (Stipa capillata) (🖼 3300) ¶ 2 – COLILIE1.

NEAGĂ s. f. sg. (Pop.) Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. ◊ Expr. A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. – Et. nec.

NĂGARĂ s. f. Plantă erbacee, din familia gramineelor, caracteristică vegetației din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste, spicul cu fire lungi și aspre (Stipa); păiuș, colilie. Năgara înflorită strălucea ca argintul la soarele verii în singurătatea cuprinsului. SADOVEANU, N. P. 222. (Cu pronunțare regională) Frunzuleană de nagară, Este-un nuc între hotară. SEVASTOS, C. 11. ◊ Fig. Un bărbat de treizeci și cinci de ani... începe să aibă la tîmple fuiorașe de năgară. SADOVEANU, F. J. 68. – Variantă: negară (ALECSANDRI, P. P. 228) s. f.

NEAGĂ s. f. invar. (Popular, mai ales însoțit de atributul «rea») Persoană încăpățînată, rea; belea, cobe, piază-rea. El ne-a scăpat de neaga-reaua aia de zmeoaică. ISPIRESCU, L. 327. ◊ Expr. A sta neagă-rea în spinarea cuiva = a se ține scai de cineva. Mă ghiorlane, nu-mi mai sta neagă-rea în spinare! PAS, L. I 78. – Pronunțat: nea-.

NĂGARĂ f. Plantă erbacee cu tulpină înaltă de tip pai, cu frunze filiforme și spiculețe cu țepi lungi, ce crește în stepă și pe coline uscate; pănușiță. /Orig. nec.

NEAGĂ f. pop. (mai ales urmat de -rea) Persoană îndărătnică și nesuferită. * A o ține ca ~a-rea a susține mereu unul și același lucru; a o ține una și bună. A ședea ca ~a-rea pe capul cuiva a se afla în permanență lângă cineva și a-l plictisi mereu. A se ține ca ~a (de cineva) sau a se lega ca o ~ (de cineva) a urmări pe cineva mereu. /Orig. nec.

năgară f. plantă ierboasă cu frunzele răsucite (Stipa capillata). [Origină necunoscută].

neagă m. om îndărătnic: neagă, sue-te în teleagă. [Origină necunoscută].

neagă-rea f. piază rea, cobe: mama neaga-reaua sparse mahalaua PANN. [V. neagă].

negară f. V. năgară.

nagáră (est) și negáră (sud) f., pl. ărĭ (rus. nagarŭ, negreață de la mucu lumînăriĭ). Un fel de neghină care crește pin tot grîŭ și care are boabele maĭ micĭ. Un fel de colilie numită și păiuș și pănușiță și care crește pin locurĭ aride și nisipoase (stippa capillata). – Și năgară.

năgáră V. nagară.

neágă f., pl. inuz. negĭ. Munt. Fam. Belea, om plicticos. Neaga rea, om grozav de plicticos orĭ cîrcotaș.

negáră V. nagară.

năgară s. f., g.-d. art. năgarei

neagă (pop.) s. f.

neagă-rea (pop.) s. f., art. neaga-reaua

năgară s. f., g.-d. art. năgarei

neagă (pop.) s. f.

neagă-rea (pop.) s. f., art. neaga-reaua

năgară s. f., g.-d. art. năgarei

neagă s. f.

neagă-rea s. f., art. neaga-reaua

năgară, -re.

nagara (-ale), s. f. – Tobă, tamburină. – Tc. (per.) nakara (Șeineanu, III, 488). Sec. XVII, înv. Cf. sp. nácar (Corominas, III, 488), it. nacchera.

Nagîra v. Năgară 3.

NĂGARĂ subst. 1. – Pînteleiu, mold., 1691 (BCI IV 213). 2. Negar, V. (Sur VIII); -ă, M. (IS 276). 3. Cf. Nagîra, V. (T-Jiu).

STIPA L., COLILIE, NAGARĂ, fam. Gramineae. Gen originar din regiunile continentale și tropicale, 100 specii, erbacee, perene, cu perișori pufoși, mătăsoși, albi, gazonante, înalte, rar scunde. Tulpină cilindrică, articulată, fistuloasă. Frunze rulate, rar plate, filiforme, alterne, sesile, vagina înfășoară tulpina pe o porțiune mare. Flori hermafrodite, în spiculețe uniflorare, aristate. Arista pînă la 40 cm lungime, genicultură, aspră. În panicul sînt puține flori.

NĂGARĂ s. v. colilie, sălbăție.

NĂGARĂ s. (BOT.) 1. (Stipa capillata) (reg.) bucșău, păiuș, pănușiță, șușarcă, iarba-curălei. 2. v. neghină.

NĂGARĂ s. (BOT.) 1. (Stipa capillata) (reg.) bucșău, păiuș, pănușiță, șușarcă, iarba-curălei. 2. (Agrostemma githago) neghină, zizanie, (pop.) mălură, (înv. și reg.) plevilă, (reg.) negreață, (înv.) pleavă.

năgară s. v. COLILIE. SĂLBĂȚIE.

NAGARA s. f. (Mold., ȚR) Țambal. A: Ș-au dat în surle si-n nagarale. CRON. 1689, 39^r; cf. CRON. 1707, 36^r; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 30^r; CRON. SEC. XVIII, 28^v. B: Și zicea surlele și trîmbițile și nacaralele la acea cină a împaratului. LET. 1758, 108^r; cf. CRON. 1736, 32^r; A 1746, 30^v; LET. 1758, 114^r. Variante: nacara (CRON. 1736, 32^r; A 1746, 30^v; LET. 1758, 108^r, 114^r). Etimologie: tc. nağara. Cf. n a c a r a d ă.

NACARA sc f. v. nagara.

neagă s.f. sg. (reg.) 1. persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și face după capul ei. 2. (în expr.) a fi gol neagă = a fi gol pușcă.

neagă-rea s.f. (reg.) piază-rea; cobe.

NĂGARĂ s. f. 1. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) plantă cu frunzele înguste, spicul cu fire lungi și aspre; (regional) bucșău, păiuș (3 j), pănușiță, șușarcă, iarba-curălei (Stipa capillata); b) (regional) colilie (Stipa pennata). Frunză verde de negară! Decît un domn de ocară, Iar boieri mișei și hoți, Mai bine la dracu toți. hasdeu, r. v. 25, cf. 24. S-a băgat de seamă că pămîntul fertile și înțelenit, care nu dă decît năgară și alte ierburi puțin nutritoare, cultivîndu-se cîtva timp și abandonîndu-se apoi, se acoper fără întîrziere cu plînte furajere alese. i. ionescu, d. 143. Stejarul, rămas singur pe cîmpul de năgară, Se pare o fantasmă din lumea legendară. alecsandri, p. iii, 325, cf. id. t. 1514. Vîntul sufla cîntînd și năgara înflorită strălucea ca argintul la soarele verii în singurătatea cuprinsului. sadoveanu, o. xviii, 251, cf. x, 246. Țărănimea purcedea Pe cel cîmp nemărginit, Cu negară învelit Și cu troscot coperit. alecsandri, p. p. 80, cf. 156, 246, h ii 11, 87, 142, iii 14, vi 25, 43, 141, 464, 489, xii 218, 308. A intrat... din cămară În cămară, După sita rară, De năgară, Pentru slugile de-afară. pop., ap. gcr ii, 337. Ochișori de-și arunca Pe negarea Cîmpului, Spre răzarea Soarelui. teodorescu, p. p. 442, cf. 152. Frunză verde de năgară, Hai și-om scoate danțu-afară. marian, nu. 557, cf. 349. Firicel lung de negară, Place-mi lumina de ceară, Și mîndra din a mea țară. reteganul, tr. 80. Frunzuleană de negară, Este-un nuc între hotară. sevastos, c. 11, cf. 15. șez. iii, 243, vii, 109, ix, 94, x, 28, alexici, l. p. 38. Pe cel drum cam părăsit, Părăsit cam de demult, Cu negare acoperit. Mat. folk. 186, cf. păsculescu, l. p. 171, alr sn iii h 648. ◊ Fig. (Cu aluzie la culoarea albă a perilor coliliei) Un băiat de treizeci și cinci de ani, care începe să aibă la tîmple fuiorașe de năgară. SADOVEANU, O. XIII, 91. 2. Neghină (Agrostemma githago). Tot mai larg peste țară înfloresc bucuriile... Tot mai limpede-i holda, tot mai neagră negara. deșliu, g. 45. Semănat-am grîu de vară, Au ieșit numai negară. alecsandri, p. p. 228, cf. șez. iii, 242. Brazdî niagrî rasturna, Grîu roșu samana, Grîu di varî cu nagarî, Sî rasai pînî-n sarî. vasiliu, c. 173. 3. (Regional) Grîu de primăvară. Cf. dame, t. 56. Prin unele părți din Ardeal, grîul de primăvară se numește ieriță. Prin jud. Mehedinți i se zice erită sau năgară. pamfile, a. r. 103. 4. (Regional) Strat de ierburi, frunziș, muguri, lemne putrezite etc. care îmbîcsește albia unor ape curgătoare (mici). Curăța strunele și unghițile de năgara adusă de ape și prinsă de ele. atila, p. 96, cf. 59, 180. – Și: negară, (popular) negare s. f. – Etimologia necunoscută.

NEGARĂ s. f. v. năgară.

NEGARE² s. f. v. năgară.