nagara¹ [At: AMIRAS, ap. LET. III, 151/28 / Pl: ~le / E: tc nağara] (Înv) Nacaradă. corectat(ă)

NAGARA 👉 NEAGĂ-REA.

NEAGĂ npr. f. 1 Ⓕ Bărbat încăpățînat, femeie îndărătnică: Sui, ~, în teleagă! (P): după ce e neagră, o mai chiamă și ~, se zice despre o femeie urîtă, rea și încăpățînată ¶ 2 NEAGĂ-REA, Olten. (CIAUȘ.) NAGARA (pl. -arale) sf. Om îndrăcit, rău; cobe, piază rea; belea; lucru sau persoană de care nu te poți scăpa: scăpară de neaga-reaua de subprefect (JIP.); el ne-a scăpat de neaga-reaua aia de zmeoaică (ISP.); a fugi ca de neaga-rea (ZNN.); ești ~-rea, bade Lungule (D.-ZAMF.).

NAGARA s. f. (Mold., ȚR) Țambal. A: Ș-au dat în surle si-n nagarale. CRON. 1689, 39^r; cf. CRON. 1707, 36^r; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 30^r; CRON. SEC. XVIII, 28^v. B: Și zicea surlele și trîmbițile și nacaralele la acea cină a împaratului. LET. 1758, 108^r; cf. CRON. 1736, 32^r; A 1746, 30^v; LET. 1758, 114^r. Variante: nacara (CRON. 1736, 32^r; A 1746, 30^v; LET. 1758, 108^r, 114^r). Etimologie: tc. nağara. Cf. n a c a r a d ă.

NACARA sc f. v. nagara.